Rămâne să ne vedem. Poemul 66

Când pleci la piață
trebuie să ai gust proaspăt.
Pentru că trebuie să simți
ce îți trebuie și cât îți trebuie,
în eventualitatea în care
nu vrei să cumperi piața cu totul.
Pe stânga: must la litru,
după care fructe de tot felul,
cele exotice stând îmbrățișate
cu cele naționale. Iar,
pe dreapta, brânză din mai multe
regiuni ale țării, cașcaval și cârnați.
Eu intru mai adânc în
discuția comercială,
până când carnea cu și fără osânză
e dată prin mașina electrică de tocat.
Acu’, că în loc de 4, fuseră 5 kg,
e doar o potrivire plăcută a cărnii.
Important e că e bună,
are gust
și nu miroase.
Lângă ea:
și un șorici bine rulat,
prins în țiplă,
mirosind a pârlit natural.
Carnea de oaie
stă sub semnul semilunii.
Luni și marți, de dimineață, se taie…
și nu e amestecată cu nimic.
Și e pe mirosit și pe cumpărat.
Plus discuții prietenești
între înainte și după cântar.
Pentru că sarea mai multă
a devenit neprietena inimii mele
am preferat caș de vacă.
Dar măslinele trebuie
să stea la desărat ca să te apropii de ele.
Sarea naturală am cumpărat-o
din singurul lor existent:
3 kg = 4, 5 lei pachetul.
Dar a mers și cu 5,
ca să nu mai îmi dea rest.
Însă, pentru că am uitat
să revăd nucul din vie,
kilogramul de nuci
mi-a sărit cu 8 lei în față.
Femeia vânduse aproape un sac,
pentru că era la fundul sacului.
Și mi-a dat de 12 lei,
că așa a dat la cântar.
Le-am cărat cu pace acasă,
le-am tranșat,
le-am pus pe fiecare la locul lor.
Scriu poemul la o cafea,
soarele e pe geam bine-mersi,
iar ziua mea de muncă abia începe.
Pentru că cine trăiește teologic
n-are timp să-l piardă.

Did you like this? Share it:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *