Rămâne să ne vedem. Poemul 66

Didina (o cetățeancă fictivă)
face politică.
Politica ochiului scos.
Pentru că ea se uită la televizor,
„la toți hoții ăștia dă prin Parlament
și de pân televizoare –
căci toți te mint de îngheață apele –”
și le scoate ochii la toți.
Își aduce aminte, din senin, că unul
nu își poate număra averile,
că altul are nevastă tânără,
mult prea tânără pentru
căruntețele sale,
că despre unul,
nu știu când,
într-o joie,
s-a zis că a atentat la fiica lui.
Iar aia, „nenorocita,
că nu știu cum să-i zic altcumva,
e încurcată cu un hăndrălău,
care le duce pă fete la produs”.
Reacția Didinei este
eminamente morală.
Ea vede și reacționează.
Reacționează în fața televizorului
în mod prompt.
Căci dacă Justiția nu face nimic,
dacă Poliția doarme pe ea,
dacă Securitatea Statului privește pă net,
Didina se uită la realitatea României
cu inimă de mamă.
Că ea are 4 copii,
„toți la cășile lor”,
dar România trebuie
asanată moral de către cineva.
Că dacă noi n-o îngrijim
ca pe-o pădure virgină,
cine s-o îngrijească
pe țara noastră?
Că dacă toți pleacă
și aici rămâne pârloagă,
ce s-alege de țara asta
apărată cu sânge și sfințenie?
Didina folosește televizorul
ca pe un binoclu al realităților cotidiene.
Se îngrijește de România,
dar și de știrile externe.
Detestă orgoliul american,
dar și pe cel rusesc –
„că cine se încrede n-are multă minte” –,
știe că Basarabia „e a noastră, nu a lor”,
că „ne-au luat-o rușii cu forța”,
și că peste mări
și țări sunt și români,
de-ai noștri,
„care și-au luat lumea
în cap și au plecat”.
Dar că lumea asta,
toată și lată,
„trebuie să aibă și ea un Dumnezău,
că nu poți să stai
ca boul la masă,
până nu te închini
și tu, și nu spui acolo o rugăciune”.
Didina aude, vede, compară,
critică, ia atitudine civică,
e o mamă cu grijă de toată lumea,
e o femeie care inspiră.
Și, în ciuda faptului
că e o ficțiune literară,
pe care nimeni n-o bagă în seamă
la modul serios,
Didina stă la straja vremurilor.
Când va fi nevoie de o povață,
de un verdict, de o intoxicare media,
ea va lua atitudine în mod univoc.
Va spune adevărul pentru toți.
Le va da peste nas tuturor
cu realitatea imediată.
Căci e nevoie de renașterea literaturii
scrisă cu conștiință,
cu conștiința că
omul e cel din fața noastră
și că de el trebuie să avem grijă.