Rămâne să ne vedem. Poemul 67

Mă apropii de 42
cu fiecare zi.
Cu cele 12 zile
care mai sunt.
Văd urmele timpului pe trup,
dar mai puțin în suflet.
În sufletul meu mă tot clarific,
mă tot umplu de viață,
mă întineresc continuu.
Numai că trupul nu merge
în același ritm cu vivacitatea,
cu alergarea,
cu dorința mea nestăpânită
pentru creație.
Îmi număr anii în paralel
cu cărțile scrise
și le compar cu cele nescrise.
Și întotdeauna îmi dă cu minus
la zona timp,
la zona putere de muncă,
la zona realizări editoriale.
Ba sunt pe drum,
ba la Biserică,
ba am alte treburi,
iar cărțile mele stau pe loc.
Pentru că eu vreau
să mă prelungesc
cu totul în cărți,
în memoria
ascezei pe care o trăiesc,
pe când sufletul meu
se va ridica de aici.
Vreau să vă las urme adânci
din trecerea mea prin lume.
Vreau să mă las
cuprins și îmbrățișat
de cititori diverși,
care au mai mult sau mai puțin
de-a face cu crezul meu.
Pentru că eu cred în mărturisire,
în dăruire,
în îmbrățișarea bucuroasă a
oamenilor,
în starea cu ei la masă
și lângă ei la bine și la greu.
2 peste 4 ori 10.
O împlinire
cu două degete peste 40.
Dacă 4 martie 1977
ar fi oprit inima mea la
21.22[1], n-ar fi fost niciun rând,
nicio carte, nicio slujire.
Numai că Dumnezeu
are întotdeauna dreptate!
El a oprit moartea mea atunci,
a oprit-o de și mai multe ori după,
căci am slujirea mea de dus la capăt.
Pentru că tot darul trebuie înmulțit.
Pentru că toată binecuvântarea
trebuie dăruită.
Și nu trebuie să ne temem de nimic
ca de statul degeaba.
El ucide toate intențiile
noastre bune.


[1] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Cutremurul_din_1977_(România).

6 comentarii la „Rămâne să ne vedem. Poemul 67”

  1. Să ne trăiți, Părinte, și slavă lui Dumnezeu pentru minunile Sale cu sfinția voastră! Dumnezeu e minunat când e lăsat de oameni să lucreze în viața lor. Binecuvântați!

  2. Puțini știu care este legătura Dumneavoastră, Părinte, cu noaptea de 4 martie 1977! Cred că ați și scris despre acel moment…

    1. Da, am scris la un moment dat! Pentru că e modul minunat în care Dumnezeu mi-a redăruit viața. Numai bine, Părinte Marius, și multă sănătate și bucurie!

  3. Părinte, îmi apăreți ca un om care nu merge ci aleargă către Împărăția lui Dumnezeu, care a pus în inima sa poruncile Mântuitorului de a iubi și a ne nevoi mult. Păcat că oamenii zilelor noastre au devenit atât de leneși și de egoiști, încât unii ca sfinția voastră par ireali. Mi se pare că mai ușor acceptă lumea să audă de minuni sau de puteri dumnezeiești decât de munca sisifică prin care se ajunge la a fi un om minunat al lui Dumnezeu. În societatea de axi vrem produsul finit, mașina gata făcută, calculatorul sau telefonul ultraperformant și… Sfântul gata sfințit. Dar nu vrem să știm cum de am ajuns să beneficiem și de telefon dar și de Sfânt. Utilitarismul ne-a adus în situația de a crede că ni se cuvin toate…
    Binecuvântați și iertați și Dumnezeu să vă acopere în toate ispitele!

    1. Domnule Andrei,

      trebuie să alergăm mereu din perspectiva lui Dumnezeu și nu a noastră! Și eu cred că nu alerg așa după cum dorește El, pentru că îmi știu minusurile din plin. Însă prietenia dumneavoastră îmi face foarte bine și vă mulțumesc pentru ea foarte mult. De aceea mă rog ca Dumnezeu să vă miluiască și să vă întărească și să vă bucure pururea! Vă mulțumesc mult! Numai bine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *