Rămâne să ne vedem. Poemul 68

Oamenii își pierd mintea prin pat,
pe la supermarket, pe la vecini,
și-o lasă lipită
de vreun afiș
sau de vreo apariție încântătoare,
o lasă să li se scurgă,
ca o înghețată,
prin buzunare
sau în online…
și nu le pasă!…
Nu le pasă nici de capul lor gol,
nici de trupul lor semidezbrăcat,
nici de lipsa de sentimente,
de idealuri,
de împlinire.
Mintea, ceva nedefinit,
ceva de prin cap,
pe care n-a văzut-o nimeni,
e un lucru prea abscons
în comparație cu ceea ce vezi,
pipăi, posezi.
Și așa cum nu ne interesează
razele X,
razele gama,
Wi-fi,
G 5
sau sufletul,
de ce ne-ar interesa mintea,
adică computerul ultraperformant
prin care gândește
sufletul?
De ce ne-ar interesa pe noi oameni
și epoci și clasificări de date și
personaje și curente
și realizări de tot felul?
De ce ne-ar interesa științele,
tehnologiile,
aptitudinile diverse,
dacă putem să ne uităm
mintea atât de galant și de
previzibil?
Pleacă de-acasă senin,
e liniștit pentru că
și-a închis mintea în frigider,
la serviciu cască,
se uită la ceas,
la clipa întoarcerii…
Și iată că vine și acea clipă!…
Ia mașina, se grăbește, ajunge,
își găsește mintea congelată,
acolo, lângă oala de sarmale,
unde și-o lăsase,
pune vreo 6 la încălzit,
mănâncă cu poftă
și cu ardei iute,
televizorul e setat pe sport,
vede ce vede și adoarme.
Mintea,
dezghețată ca vai de ea,
e întinsă alături de ciorapii murdari,
aruncați lângă pat.
Mâine,
când se va trezi,
o poate lua cu el până în intersecție
și o poate lăsa să zburde prin oraș
sau, și mai grav, o poate duce cu el,
în lehamite, până la birou
și să o lase într-o colț al camerei
să hiberneze.
Pentru că mintea,
o realitate atât de înaltă
și de profundă,
nu trebuie utilizată prea mult.
Trebuie să avem
precauție cu mintea,
pentru că am putea
deveni peste noapte geniali.
Și dacă devii genial,
atunci trebuie să lucrezi
mult cu mintea,
chiar prea mult,
și nu mai ai timp de distracții
mărunte și depersonalizante.
De aceea, oamenii țin la ei înșiși
și nu apelează prea mult la minte,
nu se încurcă nici în sentimente,
nu se înhamă nici în acțiuni
de lungă durată.
Pentru ca moartea,
pe nepregătite,
să nu îi găsească obosiți,
ci senini
și cu zâmbetul pe buze.

Did you like this? Share it:

2 comentarii la „Rămâne să ne vedem. Poemul 68”

    1. Vă mulțumesc frumos, Doamnă Irina! Dumneavoastră sunteți poetică în tot ceea ce faceți și nu avea cum să nu vă placă. Mult spor în toate și multă sănătate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *