Rămâne să ne vedem. Poemul 69

Nea Trașcă m-a adus
astăzi cu mașina.
Cu mașina mortuară.
Cu mașina cu care
i-a adus tronul
răposatei pe care o vom
îngropa mâine.
Stam la ocazie, după Slujbă,
și el a fost singurul
care a oprit.
Și a oprit bine!
Pentru că am stat de vorbă
și am uitat
că moartea ne stă în spate.
De fapt, pe fiecare zi
moartea noastră ne suflă
pe la urechi
când mai tare,
când mai încet.
Și ca să nu îi dăm atenție,
facem tot felul de eschive
neprincipiale,
plictisitoare,
că tot acolo ajungem.
Numai că mormintele costă
diferit pe pământ românesc:
de la niciun leu până la
câteva mii de euro.
După cum, și după tine,
pot plânge mai mulți
sau niciunul.
Iar dacă nu plânge niciunul,
chiar niciunul,
există soluția megafonului
cu muzică militară funebră
sau fanfara populară,
care cântă și la Nunți
și la Înmormântări.
Le facem pe toate în grabă,
mâncăm la pomană cu veselie
și ne vedem de treaba noastră.
Căci morții au drumul lor,
iar noi, încă, ne prefacem
în jurul lucrurilor importante.