Predica la Parastasul de 7 ani al bunicii mele Floarea Picioruș [8 noiembrie 2019]

Iubiții mei[1],

când facem Parastas pentru cei adormiți, noi îi ajutăm pe ei, dar ne ajutăm și pe noi. Îi ajutăm pe ei prin rugăciunea și iubirea noastră față de ei, pentru că cerem mila lui Dumnezeu pentru ei, dar ne ajutăm și pe noi, pentru că ne deschidem tot mai mult milei lui Dumnezeu. Căci și ei, cei adormiți, cât și noi, cei încă vii, trăim din mila lui Dumnezeu. Trăim din iubirea Lui milostivă și mereu iertătoare cu noi. Pentru că El Se milostivește mereu de noi și ne iartă și ne ajută și ne întărește în tot lucrul cel bun, fără de care credința și viața noastră creștină ar slăbi mult.

Când mamaia Floarea – femeia care m-a crescut, m-a educat și m-a iubit enorm –, încă trăia, credeam că o să suport la modul sfâșietor plecarea ei. Și, în primele zile, așa a și fost, chiar dacă Dumnezeu mi-a atenuat mult durerea! Pentru că nu mai aveam cu cine să vorbesc din priviri, în secunde, despre multe lucruri. Nu mai aveam pe cineva care știa multe lucruri intime despre mine. Dar când am început să fac Parastase peste Parastase pentru ea, prezența ei în inima mea a început să fie tot mai spiritualizată, tot mai lină, ajungând să fie un ocean calm și încălzit din plin de razele Soarelui celui dumnezeiesc. Însă nu aș fi ajuns, cu siguranță, la această relație sufletească cu bunica mea, dacă nu aș fi fost Preot. Pentru că, eu ca Preot, am putut să fac Parastase, rugăciuni și pomeniri liturgice ori de câte ori am simțit, și astfel relația mea cu bunica mea s-a înduhovnicit și se înduhovnicește zilnic.

Din prima zi a Preoției mele, bunica mea și soția mea au devenit fiicele mele duhovnicești, pentru că am început să le spovedesc, atâta timp cât le sfătuisem duhovnicește de la început. Abia așteptau să devin Duhovnicul lor, omul care să le aline inima și să le împărtășească! Și relația mea cu bunica mea a devenit tot mai complexă, dar, paradoxal, s-a simplificat în același timp. Pentru că acum eu trebuia să fiu și Duhovnicul ei, dar s-a simplificat prin aceea că am început să o cunosc și mai bine prin motivațiile interioare ale faptelor și gândurilor ei. Și, ca și când aș fi făcut asta dintotdeauna, ne-am comportat și în această relație cu totul normal.

Cei 7 ani de văduvie au fost grei pentru bunica mea. O omora singurătatea, atâta timp cât ea era învățată să comunice, să facă mâncare pentru mulți, să spele pentru mulți…De aceea, adormirea ei a fost o odihnă și pentru ea și pentru noi. Căci ea se agita tot timpul pentru noi și noi pentru ea. A adormit în pace, cu moarte binecuvântată de Dumnezeu, și am prohodit-o și îngropat-o în pace. Și de atunci și până azi casa ei este un muzeu, pe care îl păstrăm ca și când ea nu ne-a părăsit nicidecum…

Căci, de fapt, dragostea reală e o biserică vie, nemuritoare. Pentru că toți cei pe care îi iubim sunt vii în inima noastră și pentru ei ne rugăm mereu. Și orice pomenire liturgică a celor adormiți, ca cea de astăzi, este o manifestare firească a iubirii noastre pentru ei, atâta timp cât nu am pierdut niciodată relația cu ei. Și, pomenindu-i, noi afirmăm veșnicia iubirii dintre Dumnezeu și noi, dar și dintre noi și semenii noștri. Pentru că Dumnezeu ne iubește din veci și pentru veci și El dorește ca și noi să fim veșnic cu El și cu Îngerii și Sfinții Lui.

Dacă iubirea noastră nu ar fi fost veșnică, atunci nicio relație de iubire n-ar fi avut valoare reală. Pentru că o iubire care trece, care piere, e un nonsens. Sufletul nostru dorește să iubească la nesfârșit persoana iubită și să fie la nesfârșit cu ea.

Și de ce iubim noi fără final? Pentru că aspirațiile sufletului nostru sunt pentru o viață și pentru o iubire fără final. Și de ce nu ne place finalul, moartea? Pentru că sufletul nostru e nemuritor! Și noi am fost creați de Dumnezeu pentru viața cu El, pentru viața veșnică cu El și nu pentru moarte. Căci moartea e consecința păcatului și păcatul e alegerea rea, nefirească a omului. Și pentru că noi, păcătuind, am inventat amărăciunea morții, Mântuitorul lumii, Fiul Tatălui, S-a întrupat pentru noi și a murit în locul nostru, pentru ca să omoare moartea din noi înșine și din întreaga Sa creație. Pentru ca să omoare moartea din noi și să țâșnească viața Lui în fiecare om.

Și pentru că El ne-a restaurat în umanitatea Sa, pentru că El ne-a făcut iarăși fii ai Săi prin slava Lui, fiii învierii, noi nu mai trăim pentru ca să murim, ci noi trăim pentru ca să trăim veșnic. Și moartea noastră, a fiilor Lui duhovnicești, e o ușă spre Rai și nu spre neființă. Moartea noastră e trecere la viață, la viața cu El și de aceea nimeni din inima noastră nu piere.

Marți, pe 5 noiembrie, am fost acasă, la Scrioaștea, și am împărțit 8 coșuri de mâncare oamenilor din jurul nostru, stând de vorbă cu toți. Atât am putut să car cu mâinile, deși pentru mamaia Floarea trebuie să împart tone de mâncare la cât a făcut ea pentru mine. Și mă bucur să împart pentru ea, pentru că toată viața ei a întins mese și a împărțit din destul, fiind bucuroasă să gătească și să împartă oamenilor de tot felul. Să gătească pentru ei și să vorbească cu ei și să glumească cu ei și să îi facă să se simtă bine la ea.

Astăzi vom face o mică agapă aici, la Biserică, iar duminică o alta. Însă mereu ea este pomenită liturgic de către mine și mereu va fi, alături de întreaga umanitate vie și adormită. Pentru că eu nu mă rog numai pentru familia și neamul și cunoscuții mei, ci pentru toți oamenii. Pentru că Dumnezeu dorește să mântuie pe tot omul. Și noi trebuie să ne rugăm potrivit iubirii lui Dumnezeu pentru toți.

Așadar, principiul nediscriminării sociale e un principiu teologic. Și el se fundamentează pe un alt principiu teologic: cel al unității neamului omenesc. Pentru că toți suntem urmașii Sfinților noștri Protopărinți Adam și Eva și formăm o singură umanitate. Și, cu toții, suntem chemați la mântuire, în Biserica lui Dumnezeu, pentru a ne împlini în mod desăvârșit. Adică, pentru a fi veșnic cu Dumnezeu, cu Îngerii și Sfinții Lui, în Împărăția Sa cea veșnică.

Și când noi ne rugăm pentru cei adormiți și cerem ca pomenirea lor să fie veșnică, afirmăm veșnicia fericită a vieții noastre. Pentru că noi, oamenii, din darul lui Dumnezeu, vom trăi veșnic ca ființe spiritualizate, după învierea cea de obște. Căci atunci când noi ne rugăm și cântăm Veșnică pomenire [Αώνια μνήμη]!, afirmăm marele adevăr că viața veșnică cea adevărată e cea în comuniunea cu Dumnezeu. Și cine e cu Dumnezeu, acela e veșnic în bucuria Lui, e veșnic cu El și cu Sfinții și Îngerii Săi.

De aceea și eu mă rog, mereu și mereu, pentru iubita mea bunică, pentru ca Dumnezeu să o sălășluiască împreună cu Sfinții și Îngerii Lui. Căci aceasta e viața veșnică cea desăvârșită! Raiul milostivirii lui Dumnezeu e bucuria noastră cea veșnică! Și cu toții trebuie să ne dorim Raiul lui Dumnezeu, Paradisul Său, pentru că numai El e împlinirea și bucuria noastră cea veșnică. Amin!


[1] Începută la 6. 35, în zi de miercuri, pe 6 noiembrie 2019. Soarele înroșește orizontul, 8 grade, vânt de 3 km/ h.

Did you like this? Share it:

14 comentarii la „Predica la Parastasul de 7 ani al bunicii mele Floarea Picioruș [8 noiembrie 2019]”

  1. Nu mi-am putut stăpâni lacrimile… Dumnezeu s-o odihnească la un loc cu Sfinții și Îngerii!
    Iată ce înseamnă rolul exemplului în viața unui om și cât de important e să fie cineva care să înfigă rădăcinile virtuților în inima unui copil: ele cresc și rodesc teologie! Doamne ajută, Părinte! Doamna Floarea, bunica sfinției voastre, a crescut un vlăstar verde și viguros al Bisericii…

    1. Vă mulțumesc foarte mult, Domnule Sofronie, pentru rugăciune și încurajare! Mult spor în tot ceea ce faceți și numai bine!

  2. Veșnica ei pomenire! Dumnezeu să o numere cu Sfinții, unde strălucește veșnic lumina feței Sale! Recunoștința frăției voastre e foarte înduioșătoare, picurați cuvintele ca niște lacrimi dulci din inimă. Doamne ajută frate Dorin!

    1. Vă mulțumesc mult, Părinte Ovidiu, pentru rugăciune și pentru că îmi sunteți aproape! Dumnezeu să ne acopere și să ne călăuzească mereu! Mult spor în slujirea și în viața dumneavoastră!

  3. Dumnezeu să o răsădească pe această preafrumoasă bunică Floarea în Grădina desfătării cea veșnică, unde să se bucure și să se veselească pururea pentru faptele ei cele bune și pentru amintirea demnă și frumoasă pe care a lăsat-o în urma ei! O femeie cu inimă de aur pe care a lăsat-o moștenire nepotului…
    Sărutăm dreapta!

  4. Sfințite Părinte, m-ați emoționat adânc. M-ați făcut să mă simt de parcă aș fi cunoscut-o.
    Pomenirea ei din neam în neam, în vecii vecilor!

  5. Dorul de oamenii iubiți, care ne-au intrat adânc în suflet nu ne mai părăsește niciodată. Pentru mine câteodată e insuportabil de greu. Dumnezeu s-o ierte și s-o odihnnească în pace pe „mamaia Floarea”! Prin milostivirea Sa e o floare a Raiului acum care se bucură de lumina Soarelui dumnezeiesc. Binecuvântați!

    1. Vă mulțumesc mult, Doamnă Doina! Dumnezeu să vă lumineze și să vă călăuzească în toate spre a face voia Lui! Vă doresc numai bine!

  6. „Dar când am început să fac Parastase peste Parastase pentru ea, prezența ei în inima mea a început să fie tot mai spiritualizată, tot mai lină, ajungând să fie un ocean calm și încălzit din plin de razele Soarelui celui dumnezeiesc. … Pentru că, eu ca Preot, am putut să fac Parastase, rugăciuni și pomeniri liturgice ori de câte ori am simțit, și astfel relația mea cu bunica mea s-a înduhovnicit și se înduhovnicește zilnic.”

    Ce frumos, Părinte Dorin!
    Veșnică odihnă acestei bunici plină de cumințenie și înțelepciune!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *