Marin Sorescu. Neparodiantul, neironicul, neludicul [65]

Un poem intitulat Iad zice: „Culmea e că toate chinurile/ Trebuie îndurate/ În cea mai mare liniște/ Spre a auzi cum se îngrașă/ Cei drepți în rai”. Adevărul e că cei din Iad vor privi și „auzi” (vor simți duhovnicește, cu toată ființa lor) „cum se îngrașă” Sfinții în Rai.

Dacă încă pe pământ, Sfinții se îngrașă din nădejdea în Dumnezeu și din lauda Lui, din harul Bisericii Sale (căci psalmistul ne spune: „ai înmulțit mila Ta, Dumnezeule. Iar fiii oamenilor în umbra aripilor Tale vor nădăjdui, îmbăta-se-vor de grăsimea casei Tale și, din pârâul desfătării Tale, Tu le vei da lor să bea. Că la Tine este izvorul vieții și întru lumina Ta vom vedea lumină” (Ps. 35, 8-10) și „Buzele mele Te vor lăuda. Așa Te voi binecuvânta în viața mea și în numele Tău voi ridica mâinile mele. Ca de osânză și de grăsime să se sature sufletul meu și cu buze de bucurie Te va lăuda gura mea” (Ps. 62, 4-6)[1]), cu atât mai mult se vor îngrășa în Rai cu slava Lui.

Iar cei din Iad vor privi și-i vor „auzi” îngrășându-se, în Rai, pe cei pe care i-au batjocorit, pe care i-au umilit, pe care i-au disprețuit, pe care i-au persecutat și i-au omorât pe pământ.

Alt poem scurt, cu titlul Drum, vede viața în paradigma cea veche a drumului sau a cărării pe care mergem fără a ne mai putea întoarce înapoi: „Merg înainte spre moarte,/ Cu coada ochilor/ Târâș pe lucruri”.

Coada ochiului se târăște pe lucruri pentru că ne atașăm de ele, de ceea ce vedem, de realitatea în mijlocul căreia trăim.

Ochiul înregistrează multe și ia cu sine chiar și pe cele pe care pare că nu le-a reținut prea bine.

Pe de-o parte, se poate spune că, în drum spre moarte, ne agățăm înfricoșați de lucruri. Iar pe de alta că, fiind conștienți de nemurirea sufletului nostru, le privim cu regret și compasiune, pentru că știm că ele sunt destinate măcinării lente a timpului.

Sorescu își pune amprenta inconfundabilă ca poet nu în poemele lungi, whitmaniene (deși a încercat de mai multe ori acest tipar), ci mai degrabă în cele de (relativ) mici dimensiuni, clasice. Înregistrate într-un chenar expresiv post-modern, ideile poetice gravitează în jurul unui nucleu de sentimente și viziuni esențial metafizice.


[1] Cf. Psalmii liturgici, traducere din LXX  de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Teologie pentru azi, București, 2017, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2017/03/05/psalmii-liturgici/.