Marin Sorescu. Neparodiantul, neironicul, neludicul [66]
Am avut de mai multe ori ocazia să observăm cum Marin Sorescu schimbă informațiile de ordin științific în material poetic. Dar nu o face în stilul postmoderniștilor. Adică nu apelează la teorii sau formule științifice ca să epateze sau ca să dea sentimentul că s-a schimbat epoca și prin urmare poezia trebuie să fie despre realitățile prezentului. Adevărații poeți au conștiința perenității substanțiale a poeziei. Numai mediocrii sunt atașați de epoca lor și au impresia că detaliile monografice contează foarte mult sau că rețetarul ideologic e cel mai important ingredient.
Sorescu e interesat de știință, nu e un ignorant. În poezia lui însă, baza de date a științelor empirice e totdeauna luată în răspăr, scuturată de pedanteria formulelor sofisticate (pe care mulți și le-au însușit prin simpla memorare, nu prin gândire logică sau experiment) pentru a ajunge la elementaritatea legilor universului material și a extrage de aici concluzia unei filosofii adânci. Pentru că nu epistema în sine contează, nu observația sau experimentul au importanță, ci concluzia extrasă în urma acestor descoperiri de ordin științific. Astfel încât ajungem tot la metafizică și la sentimentul religios al existenței – fapt pe care, e adevărat, cei mai mulți, în zilele noastre, preferă să se facă a-l uita, ca și cum ar fi irelevant, pentru ca activitatea de ordin științific să fie complet debranșată de la morală și astfel rezultatele să poată fi manipulate în orice sens.
La Sorescu, cum spuneam, informația științifică nu are nicio importanță în sine. Important e evenimentul lăuntric pe care îl declanșează, concluzia de ordin filosofic-existențial. Iar filosofia lui curge în sensul gândirii vechi-creștine, după cum am putut să ne dăm seama adesea, cu neliniștile specifice.
Așa se întâmplă și în poemul Vânt, un haiku gândit în termenii prezentului: „Verdeața care schimbă sângele./ Cad până și frunzele/ Care conțin fier”.
Cad cu greutatea fierului, deși fierul din frunze e în proporții compatibile cu natura lor de element al naturii ușor, volant. Cad cu greutatea de fier a morții care se atinge de toate cele materiale.
Există legi ale materiei și legi mai presus de substanță, de materie…