Predică la Intrarea în Templu a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu [2019]

Iubiții mei[1],

când suntem întrebați dacă am intrat cumva la facultate, nu suntem întrebați dacă am intrat și am ieșit vreodată din clădirea unei facultăți, ci dacă ne-am început studiile universitare. Dacă am luat examenele introductive și acum suntem studenți cu drepturi și îndatoriri depline. Tot la fel, sintagma „intrarea în templu” din titlul praznicului de astăzi, nu înseamnă că Preacurata Stăpână a intrat și a ieșit într-o zi anume din templul de la Ierusalim, ci că ea a fost adusă și a intrat în locașul lui Dumnezeu ca să rămână aici, în templul Lui, așa după cum fusese făgăduită de părinții ei, de Sfinții Ioachim [Ἰωακεὶμ] și Anna [Ἄννα]. Căci înainte de a fi născută, de a fi primită prin rugăciune de la Dumnezeu, Preacurata Stăpână a fost făgăduită lui Dumnezeu. Și în praznicul de astăzi noi prăznuim în mod bucuros aducerea și rămânerea ei în templu, adică viața ei cea preasfântă, dumnezeiască, de până când a fost logodită cu Sfântul Iosif [Ἰωσήφ].

Cea făgăduită a fost adusă la templu și dăruită lui Dumnezeu. Pentru că „astăzi [este] înainte-cuvântarea bunăvoinței lui Dumnezeu [σήμερον τῆς εὐδοκίας Θεοῦ τὸ προοίμιον] și propovăduirea mântuirii oamenilor [καὶ τῆς τῶν ἀνθρώπων σωτηρίας ἡ προκήρυξις]”[2], așa după cum ne spune troparul praznicului.

– Și de ce este intrarea Preacuratei Fecioare Maria în templu un preambul sau o prefață [προοίμιον] a bunăvoinței lui Dumnezeu?

– Pentru că prin intermediul ei s-a lucrat, s-a pus în practică voia cea bună a lui Dumnezeu cu noi, oamenii, adică lucrarea mântuirii noastre. Atâta timp cât din uterul Preacuratei Fecioare Maria S-a întrupat Fiul Tatălui, devenind și Fiul Fecioarei. Și pentru că acum începe pregătirea voită a Fecioarei Maria pentru a fi locaș preasfânt al lui Dumnezeu, de aceea această zi propovăduiește tuturor mântuirea oamenilor, propovăduiește întruparea Domnului, a Celui care e Mântuitorul sufletelor și al trupurilor noastre.

Primul praznic al Postului Nașterii Domnului e tocmai prefața marelui praznic al Nașterii Domnului: intrarea și rămânerea Fecioarei în templu. Căci „în Templul lui Dumnezeu în mod luminat Fecioara se arată [ἐν Ναῷ τοῦ Θεοῦ τρανῶς ἡ Παρθένος δείκνυται]”, se arată trăind ca una plină de har și de curăție dumnezeiască, „și pe Hristos tuturor mai înainte Îl vestește [καὶ τὸν Χριστὸν τοῖς πᾶσι προκαταγγέλλεται]”[3]. Căci marea ei curăție și sfințenia ei cea neajunsă Îl vestesc pe Fiul ei, pentru că de la Dumnezeu e sfințenia ei. După cum noi, dacă trăim în sfințenie, Îl propovăduim prin viața noastră pe Dumnezeu, pe Cel care este izvorul vieții noastre celei sfinte. Și Îl propovăduim prin aceea că El este în mod evident, în mod luminat, în mod învederat sursa noastră de viață curată.

Iar troparul praznicului de astăzi se încheie prin sublinierea importanței Născătoarei de Dumnezeu în lucrarea de mântuire a lui Dumnezeu. Căci către Născătoarea de Dumnezeu spunem cu veselie: „Bucură-te împlinirea iconomiei Ziditorului [Χαῖρε τῆς οἰκονομίας τοῦ Κτίστου ἡ ἐκπλήρωσις]!”[4]. Pentru că iconomia lui Dumnezeu, lucrarea Lui de mântuire a oamenilor, s-a făcut cu colaborarea Preacuratei Stăpâne, din care S-a întrupat Fiul lui Dumnezeu.

Cu alte cuvinte, Dumnezeu a avut și are nevoie de colaborarea noastră pentru mântuirea noastră. El nu a intrat în viața noastră în forță, ci în mod smerit, cu delicatețe, cu iubire și atenție imensă față de oameni. Adică a intrat în viața noastră atunci când a găsit-o pe cea care L-a iubit cu totul pe El și s-a dăruit cu totul Lui. Când a fost dorit și așteptat cu totul. Și așa cum a fost așteptat și primit de către Preacurata Stăpână, Dumnezeu vrea să fie așteptat și primit și de către noi. Fiindcă mântuirea noastră este rodul împreunei noastre lucrări cu Dumnezeu. Noi trebuie să Îl acceptăm cu totul pe El, să acceptăm venirea Lui în noi prin slava Lui și voia Lui cu noi, pentru ca să ne mântuim în fiecare zi a vieții noastre.

Căci mântuirea noastră se lucrează în fiecare zi și noi nu putem să facem nimic fără El [In. 15, 5]. Pentru că El nu ne mântuie pe noi cu forța, dar nici noi nu putem să Îl forțăm pe Dumnezeu să facă voia noastră, dacă voia noastră nu e în acord cu voia Lui. De aici înțelegem de ce rugăciunile noastre, când nu sunt după voia Lui, nu sunt ascultate de către El. Pentru că El ascultă rugăciunile noastre bune, rugăciunile noastre smerite, rugăciunile care ne mântuie. Și, când suntem proprii Lui, El coboară în noi prin slava Lui și rămâne cu noi [In. 17, 21-22], pentru că dorește să se bucure veșnic în noi și cu noi.

Și cum ar putea să ne asculte rugăciunile noastre cele rele, rugăciunile pline de mândrie și de fariseism, când El dorește mântuirea noastră? Cum ar putea fi El de acord cu faptele noastre cele rele, când El dorește să ne întoarcem către El cu totul și să facem voia Lui?

De aceea, Dumnezeu ne ceartă, ne mustră, ne pedepsește cu blândețe pentru păcatele noastre, pentru ca noi să dorim viața cea bună, evlavioasă, viața cu El. Toată pedagogia lui Dumnezeu, tot modul acesta subtil în care El ne face să conștientizăm valoarea vieții noastre și consecințele faptelor noastre, are drept scop mântuirea noastră. Și dacă înțelegem ce am greșit, imediat Îi spovedim acel lucru. Când greșim cu ceva în fața Lui, imediat Îi mărturisim căderea și slăbiciunea noastră și cerem ajutor în lupta noastră cu ispitele, cu durerile, cu necazurile și grijile de tot felul…

Sfântul Arhiereu Zaharia [Ζαχαρία][5] a primit-o la templu pe Preacurata Stăpână la vârsta de 3 ani[6] și a introdus-o în Sfânta Sfintelor [Ἅγια τῶν Ἁγίων][7], acolo unde Arhiereul intra doar o dată pe an [ἅπαξ τοῦ ἐνιαυτοῦ] [Ieș. 30, 10, LXX]. Și acolo a trăit Preacurata Fecioară Maria timp de 12 ani [δώδεκα χρόνια], fiind hrănită cu hrană cerească [τροφὴ οὐράνια] de Sfântul Arhanghel Gavriil [Γαβριὴλ][8], cel care a fost și vestitorul Nașterii Domnului.

Iar aici, în partea cea mai sfântă a templului, „Cel ce împodobește crinii țarinii mai frumos decât veșmântul împărătesc al lui Solomon…a împodobit-o El Însuși în chip suprafiresc pe Fecioara de la care Și-a avut veșmântul de om”[9], veșmântul trupului Său. Și, cu toate că „abia [avea] trei ani”[10] când a fost adusă la templu, Preacurata Fecioară Maria „a arătat limpede că simte mai bine decât toți cele ce se săvârșeau sau aveau să se săvârșească cu ea”[11]. Iar aici, în templu, Preacurata Stăpână Maria s-a sfințit într-atât de mult prin asceza ei, încât era „din fragedă vârstă dincolo de toți [oamenii] în [ceea] ce privește demnitatea [sfințeniei] și incomparabil mai presus decât înseși mințile mai presus de lume”[12], adică mai presus de Puterile cele cerești.

Și Domnul a preferat-o pe aceasta, pe Maria, pe Doamna noastră cea preacurată și preasfântă, pe cea mai sfântă decât întreaga creație, pentru ca să fie Maica Lui. Pentru că ea L-a iubit mai presus de toată creația. Căci aici, în templul lui Dumnezeu, ea „ducea…o viață de asceză, fără griji și fără treburi, fără întristare, nepărtașă la patimile de jos, mai presus de plăcea care nu e fără durere, trăind numai pentru Dumnezeu, văzută numai de Dumnezeu, hrănită de Dumnezeu, păzită numai de Dumnezeu”[13], pentru că și ea Îl vedea și Îl dorea numai pe El[14].

De aceea, iubiții mei, asceza smerită, tăcută a Preacuratei Stăpâne, dar plină de creștere dumnezeiască incomparabilă ne spune și nouă că putem transforma și noi casa noastră într-un templu al ascezei, al slujirii lui Dumnezeu.

Cine ne oprește să facem asta? Cine ne oprește să facem din viața și din casa noastră o biserică vie a lui Dumnezeu?

Orice facem are la bază o alegere: alegerea noastră. Pentru că nu suntem predestinați sau ursiți să fim buni sau răi, ci începem să păcătuim pentru că vrem să păcătuim. Iar după cum am ales să păcătuim, tot așa alegem să facem și ceea ce e bine și plăcut lui Dumnezeu. Iar alegerile noastre sunt cele care ne construiesc sau ne dărâmă interior.

Nu putem da vina pe familie, pe rude, pe societate, pentru că noi am ajuns să fim răi și perverși și cu inima rece! Pentru că nimeni nu a păcătuit în locul nostru. Chiar dacă demonii ne ispitesc cu diverse păcate, chiar dacă oamenii ne împing la diverse păcate, noi suntem cei care alegem să păcătuim! Și păcatele noastre sunt averea noastră cea rea. Sunt cele care iradiază din noi și îmbolnăvesc și pe alții.

Tocmai de aceea, când ne spovedim păcatele, noi recunoaștem în fața lui Dumnezeu că suntem o sursă de infecție pentru alții. Că suntem niște bolnavi care avem nevoie de tămăduirea lui Dumnezeu, pentru ca boala noastră să nu mai îmbolnăvească și pe alții. Și de la Spovedanie noi nu plecăm aceiași, nu plecăm așa cum am venit, ci plecăm curățiți și dezlegați de păcate și iertați de către Dumnezeu, împăcați cu El și cu Biserica Lui, împăcați cu toți, pentru că nu ne-am ascuns rănile și bolile noastre sufletești. Și când le recunoaștem în mod smerit și cu pocăință înaintea Lui, El e preamilostiv față de noi și vine imediat și ne iartă și ne curățește de păcatele noastre cele multe și rele.

Așadar, praznicul de astăzi ne cere să ne umplem de sfânta isihie, de sfânta liniștire interioară, de care era plină Preacurata Stăpână în templu[15]. Să ne umplem de rugăciune, de muncă evlavioasă, de milostenie, de citiri sfinte, de atenție față de oameni. Pentru că gradul de atenție față de oameni e direct proporțional cu gradul de atenție față de Dumnezeu, față de împlinirea voii lui Dumnezeu.

La mulți ani tuturor și multă sănătate și putere de muncă! Post plin de bucurie sfântă pe mai departe! Amin!


[1] Începută la 7. 35, în zi de luni, pe 18 noiembrie 2019. Cer înnorat, 12 grade, vânt de 18 km/ h.

Titlul predicii de față e cel al praznicului de astăzi: Ἡ ἐν τῷ Ναῷ Εἴσοδος τῆς Ὑπεραγίας Θεοτόκου, cf. http://glt.goarch.org/texts/Nov/Nov21.html.

[2] Ibidem. [3] Ibidem. [4] Ibidem.

[5] A se vedea: https://www.synaxarion.gr/gr/sid/1232/sxsaintinfo.aspx.

[6] Mineiul pe luna noiembrie, ed. BOR 1927, p. 334.

[7] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/1232/sxsaintinfo.aspx. [8] Ibidem.

[9] Sfântul Grigorios Palamas, Omilia 53 [Cuvânt despre intrarea în Sfânta Sfintelor și despre viața deiformă de aici a Atotpreacuratei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarea și Pururea-fecioara Maria, în Sfântul Grigorie Palama, Fecioara Maria și Petru Athonitul – prototipuri ale vieții isihaste și alte scrieri duhovnicești, Scrieri II, cu studiu introd. și trad. de Diac. Ioan I. Ică jr., Deisis, Sibiu, 2005, p. 182-183.

[10] Idem, p. 188. [11] Ibidem. [12] Idem, p. 195. [13] Idem, p. 203. [14] Ibidem. [15] Idem, p. 207.

Did you like this? Share it:

4 comentarii la „Predică la Intrarea în Templu a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu [2019]”

  1. Binecuvântați! A fost adusă la templu cea din care urma să se zidească templul trupului Domnului. I se cuvenea Preacuratei Fecioare să stea în sfânta sfintelor până când avea să Îl poarte în pântece pe Arhiereul cel veșnic. Cei care neagă nici nu cunosc tradiția Bisericii dar nici nu gândesc că Hristos Dumnezeu nu putea locui 9 luni decât intr-un templu preacurat și preasfânt, nu într-un lăcaș oarecare. Mulțumim mult, Părinte Dorin, rugați-vă pentru noi, nevrednicii!

    1. Da, aveți dreptate, Domnule Andrei! Dumnezeu să vă întărească și să vă lumineze în tot ceea ce faceți! Și eu vă mulțumesc și vă cer rugăciunea. Pentru că rugăciunile unora pentru alții ne întăresc în prietenie și în evlavie. Vă doresc numai bine!

      1. Rugăciunea mea e neputincioasă, Părinte. Sunt slab și nevrednic, nici rugăciunile zilnice ni pot să le fac fără opintire, dar vă sărut drepta pentru bunăvoința sfinției voastre. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu să vă ocrotească!

        1. Orice rugăciune contează, Domnule Andrei! Și cu cât ne considerăm mai nevrednici de Dumnezeu și de rugăciune, cu atât rugăciunea noastră e mai proprie. Pentru că rugăciunea e punerea noastră în mâna Lui. E încrederea noastră în atotputernica Lui iubire și iertare față de noi. Multă sănătate și pace!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *