Predică la Duminica a XXX-a după Cincizecime [2019]

Iubiții mei[1],

Evanghelia de azi [Lc. 18, 18-27] e una plină de acțiune interioară. Pentru că ea ne vorbește despre ce să facem ca să moștenim viața cea de veci [Lc. 18, 18]. Iar esența vieții creștine e lucrarea, e acțiunea, e dinamismul total în relația cu Dumnezeu, pentru că credința este dinamică, e vie, e lucrătoare. Credința noastră în Dumnezeu ne umple de toată râvna pentru a-I sluji Lui. Credința noastră în Dumnezeu ne umple de dorința de a ne curăți continuu pentru a-I fi proprii Lui, relației sfinte cu El. Fiindcă postul, rugăciunea, slujirea Lui, viața în curăție și în sfințenie este pentru a fi cu Dumnezeu, pentru a fi una cu El și pentru a ne bucura dumnezeiește împreună cu El.

Stăpânitorul, arhonul [ἄρχων], a întrebat: „Învățătorule cel bun [Διδάσκαλε ἀγαθέ], ce făcând [eu] voi moșteni viața cea de veci [τί ποιήσας ζωὴν αἰώνιον κληρονομήσω]?” [Lc. 18, 18, BYZ]. Și Domnul nu îl contrazice, nu îi spune că pentru a trăi cu Dumnezeu e nevoie doar de credință, dar nu și de lucrare, și îl întreabă despre poruncile Lui. Pentru că poruncile Lui sunt esența credinței și a vieții creștine. Poruncile Lui sunt dinamismul vieții ortodoxe.

Și când se ajunge la discuția despre desăvârșirea vieții creștine, Domnul îi spune și ne spune: „Încă una îți lipsește ție! Vinde toate câte ai și împarte celor săraci și vei avea comoară în cer și vino, urmează-Mi Mie!” [Lc. 18, 22, BYZ]. Pentru că desăvârșirea vieții cu Dumnezeu ne cere să ne despărțim de toate câte avem și să Îi urmăm Lui.

Și au existat și vor exista oameni ai lui Dumnezeu care au îndeplinit ad litteram cuvântul Lui de aici. Care și-au vândut toate ale lor săracilor și apoi I-au slujit Lui în viața monahală sau într-o asceză riguroasă. Însă și noi, cei care trăim în ritmul vieții sociale, și avem familie și serviciu, chiar dacă nu ne putem vinde toate cele ale noastre, suntem chemați spre același scop ca și Monahii: să Îi urmăm Lui. Pentru că urmarea Lui este interioară, e prin împlinirea poruncilor Sale. Și una dintre poruncile Lui e și milostenia, adică iubirea reală, concretă față de oameni.

Întâlnesc adesea oameni care spun că cred în Dumnezeu, dar mărturisesc cu nonșalanță că nu au o relație vie cu El și cu Biserica Lui. Ei cred în El, dar sunt indiferenți față de voia Lui și de Biserica Lui. Pentru că ei nu consideră că Lui trebuie să Îi slujim zilnic și să Îi împlinim poruncile Sale, voia Sa cu noi. Adică au o perspectivă deistă asupra lui Dumnezeu. Căci ei cred că există un Dumnezeu care a făcut toate și pe om, dar cu Care nu trebuie să avem o relație vie, continuă, zilnică. Și astfel, credința lor deistă e o credință pur rațională, închisă în mintea lor, care nu reverberează în viața lor, în faptele vieții lor cotidiene. Căci ei nu se simt datori să trăiască religios, să trăiască în relație cu Dumnezeul în care ei cred. Fiindcă neagă orice închinare și orice slujire aduse lui Dumnezeu, aduse Dumnezeului în care ei cred.

Însă Domnul ne spune în Evanghelia de azi că desăvârșirea credinței și a vieții noastre stă tocmai în relația noastră vie, reală, continuă cu Dumnezeu și cu semenii noștri. Pentru că Domnul nu ne cere ca doar o dată în viață să renunțăm la averile noastre, ci continuu ne cere acest lucru, continuu ne cere să fim milostivi și buni cu oamenii, și tot continuu ne cere să Îi urmăm Lui prin împlinirea poruncilor Sale. Relația cu Dumnezeu nu exclude relația cu semenii noștri, ci o include. Pentru că poruncile lui Dumnezeu se împlinesc tocmai la confluența dintre iubirea de Dumnezeu și iubirea de oameni.

Căci atunci când alegem să nu preacurvim, alegem să facem voia lui Dumnezeu, dar și să fim fideli față de soția sau de soțul nostru. Și fidelitatea în căsătorie înseamnă că noi ne arătăm iubirea față de mulți oameni care sunt în jurul nostru, al familiei noastre. Și astfel, iubindu-L pe El, noi îi iubim și pe oameni.

La fel, dacă nu omorâm, dacă nu furăm, dacă nu mințim, dacă nu jignim, noi Îl ascultăm pe Dumnezeu prin toate acestea, dar îi iubim și pe oameni. Pentru că poruncile Lui ne țin în viață, în viața cea duhovnicească și, în același timp, în relația cu El și cu semenii noștri.

Poruncile Lui ne unesc pe unii cu alții și pe toți cu El. Poruncile Lui ne fac oameni integri, buni, iubitori, respectuoși, onești, de treabă. Pentru că ne fac verticali, ne fac loiali angajamentelor noastre, ne fac oameni respectabili pentru conștiința noastră vie și pentru evlavia noastră. Căci o conștiință vie, iubitoare de Dumnezeu, e cea care ne îndeamnă să fim evlavioși în slujirea lui Dumnezeu. Să fim smeriți și plini de pocăință în relația noastră cu El și în relația noastră cu semenii noștri.

De aceea, mereu ne lipsesc râvna și iubirea pentru Dumnezeu, pentru că pe fiecare zi înțelegem că Dumnezeu trebuie slujit și iubit și mai mult, cu și mai multă înfocare, cu și mai multă delicatețe și atenție. Iar omul credincios se simte tot mai nevrednic de Dumnezeu și tot mai lipsit de fapte bune, pe cât se nevoiește zilnic să Îi slujească lui Dumnezeu și să le slujească și oamenilor. Creșterea în viața duhovnicească nu ne umple de orgoliu, nu ne umple de nesimțire, nu ne umple de superioritate bădărană față de oameni, ci, dimpotrivă, de o tot mai mare conștiință a păcătoșeniei proprii și a puținătății vieții noastre. Pentru că, oricât de multe lucruri bune am făcut, se putea și mai mult și mai bine.

De aceea, trecutul nostru, realizările de ieri, nu sunt un îndemn la culcarea pe-o ureche, ci sunt o continuă chemare la mai mult. Pentru că împlinirea omului nu e în ceva static, în ceva ce a fost, ci în ceea ce este acum în sufletul nostru. Dacă acum suntem goi și neîmpliniți, nu contează deloc ce-am fost odinioară și ce-am făcut cândva. După cum, dacă acum suntem bolnavi și nefericiți, zilele bune de altădată, pline de sănătate, nu ne aduc nicio mângâiere.

Pentru că viața noastră are nevoie acum, în clipa de față, de bucurie, de pace, de sănătate, de împlinire interioară, adică de relația vie cu Dumnezeu și cu semenii noștri.

Ce-a răspuns arhonul? „Pe acestea toate le-am păzit din tinerețea mea” [Lc. 18, 21, BYZ]. Se referea la poruncile lui Dumnezeu. Însă poruncile Lui au legătură interioară. Ele sunt ca o plasă de pește cu multe ochiuri. Și dacă lipsesc anumite virtuți sau anumite împliniri ale poruncilor Lui, plasa nu prinde peștele mântuirii noastre. Căci peștele mântuirii e ceea ce înțelegem și ce trăim din poruncile lui Dumnezeu. Și dacă ar fi împlinit poruncile Lui cu adevărat, arhonul ar fi înțeles de la sine că milostenia e iubire față de oameni. E iubire reală, nu declarativă!

Căci atunci când spui că crezi în Dumnezeu, dar nu te interesează cine este El și ce vrea El de la tine, ai doar o iubire pur declarativă pentru El. Dacă iubești oamenii și creația Lui, dacă îți pasă de viitorul omului pe pământ, dar nu faci nimic concret zi de zi pentru binele omului și al creației, spui doar vorbe. Pentru că atunci când crezi în Dumnezeu, trăiești după vorbele Lui. După cum, atunci când îi iubești pe oameni și iubești animalele și insectele și păsările și peștii și toată creația Lui, faci ceva concret pentru toate acestea. Pentru că omul și creația au nevoie de iubirea noastră reală, concretă, după cum Dumnezeu cere de la noi o credință plină de iubire, o credință plină de acțiune, o credință vie.

Toate poruncile Lui duc în aceeași direcție: la El. Și când arhonul s-a întristat foarte mult, pentru că „era foarte bogat [ἦν πλούσιος σφόδρα]” [Lc. 18, 23, BYZ], el nu s-a întristat pentru că era un om evlavios, ci pentru că era un om avar. Și când ești avar, când iubești banii mai mult decât viața cu Dumnezeu, nu împlinești decât formal poruncile Lui, pentru că ele nu te sfințesc. Poruncile Lui, împlinite în mod real, ne sfințesc în mod real. Și cine se sfințește zi de zi e un credincios real al lui Dumnezeu și nu unul închipuit.

Pentru că marea problemă a noastră e închipuirea de sine sau autoiluzionarea că suntem „ființe religioase”. Mulți cred despre ei că sunt oameni credincioși, dar nu pot să mărturisească schimbări clare, punctuale, duhovnicești în viața lor și nici o relație vie, mistică cu Dumnezeu. Când, dimpotrivă, oamenii duhovnicești, care simt slava lui Dumnezeu în ei tot timpul și care sunt curățiți, luminați și sfințiți de Dumnezeu tot timpul pot da mărturii punctuale despre modul cum se schimbă, despre cum sunt schimbați interior de către Dumnezeu în cadrul relației cu El. Adică împlinirea poruncilor nu este o formalitate religioasă, una inconștientă și fără urmări în sufletul și în trupul nostru, ci e însăși mântuirea noastră. Tot ceea ce trăim, împlinind poruncile lui Dumnezeu, ne mântuie pe fiecare zi. Pentru că tot ceea ce trăim cu Dumnezeu ne face tot mai curați, tot mai proprii Lui.

De aceea, dacă punem mesajul Evangheliei de azi în relație cu evenimentul de azi, cu ziua ultimă a alegerilor prezidențiale, putem spune că acela care face ceva pentru România, e acela care face lucruri bune pentru toți românii. Căci cel care iubește România trebuie să dovedească acest lucru. Să dovedească faptic și nu declarativ! Și nu numai președintele sau parlamentarul sau prefectul sau primarul trebuie să dovedească că iubește România, ci fiecare dintre noi trebuie să dovedim acest lucru în mod faptic. Pentru că atunci când aparții unui popor și ești conștient de valorile tale personale, atunci vrei să îți aduci aportul la binele nației tale. Și putem face bine nației noastre și prin aceea că naștem și creștem copii, și prin aceea că scriem și traducem cărți, și prin aceea că ne facem treaba acolo unde suntem. Dacă facem bine oricui și în mod dezinteresat, atunci facem bine întregii nații și întregii lumi.

Pentru că la acest lucru ne cheamă Dumnezeu: la urmarea Lui reală, faptică, la slujirea Lui cu toată ființa noastră.

Voi merge și astăzi la vot, dimpreună cu Doamna Preoteasă, și vă îndemn și pe dumneavoastră să faceți acest lucru! Votul e un drept democratic, iar exprimarea lui înseamnă asumarea unei decizii pentru viitor. Căci viitorul nostru e suma alegerilor noastre.

Să postiți cu pace pe mai departe și să ne pregătim continuu pentru unirea cu Domnul! Căci El dorește să fie cu noi și în noi pentru toți vecii. Amin!

[1] Începută la 8. 07 minute, în zi de miercuri, pe 20 noiembrie 2019. Cer înnorat, 14 grade, vânt de 18 km/ h.