Predică la Tăierea împrejur a Domnului [2020]

Iubiții mei[1],

Dumnezeu Cuvântul, Cel care S-a născut fără stricăciune [ἀδιαφθόρως][2] din Preacurata Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, adică fără lehuzie – pentru că S-a născut mai presus de fire, nestricând fecioria ei –, acum, la 8 zile de la nașterea Sa, El Și-a primit numele în mod liturgic[3]. Pentru că a fost dus la Templul din Ierusalim [Lc. 2, 22] și acolo a fost tăiat împrejur/ circumcis[4] și a fost chemat numele Lui Iisus [Ἰησοῦς] [Lc. 2, 21, BYZ].

Slujba zilei nu ne spune cine L-a tăiat împrejur pe Domnul. Dar Sfintele Icoane ale praznicului ne indică faptul că acest lucru l-a făcut Arhiereul acelei vremi. Însă din Slujba praznicului aflăm că Domnul S-a tăiat împrejur pentru ca să înceteze legea Vechiului Testament și pentru ca El să ne dea nouă harul cel dumnezeiesc, care să ne facă să trăim viața cea nestricăcioasă[5], duhovnicească a creștinilor. Căci El nu S-a rușinat să Se taie împrejur, pentru că S-a făcut „chip și pildă tuturor către mântuire [τύπον καὶ ὑπογραμμόν πᾶσι πρὸς σωτηρίαν]”[6].

– Și cum S-a făcut Domnul exemplu mântuitor pentru noi?

– Prin aceea că ne-a arătat faptul că suferința face parte din asceza și din mântuirea noastră, din viața noastră. Că suferința e mântuitoare, dacă o primim ca mijloc de curățire, de luminare și de sfințire a noastră. Pentru că El, făcătorul legii, a împlinit legea și profețiile cele despre El[7] și când a fost vorba de lucruri bucuroase, frumoase, dar și când a fost vorba de chinuri inimaginabile. Învățându-ne astfel și pe noi, că bucuriile și durerile duhovnicești trebuie trăite înaintea lui Dumnezeu cu aceeași inimă bună și recunoscătoare. Pentru că atât cele bune, cât și cele rele sunt spre folosul nostru sufletesc și trupesc, pentru că amândouă sunt darul lui Dumnezeu pentru noi.

Și Domnul S-a tăiat împrejur a 8-a zi pentru ca să înceteze tăierea-împrejur și sabatul[8] și jertfele iudaice și preoția iudaică, să înceteze cele care prefigurau viața Bisericii, și să deschidă tuturor intrarea în Biserica Lui. Pentru că tăierea împrejur închipuia Botezul credinței, Botezul Bisericii, cel prin care noi devenim creștini, mădulare vii ale Bisericii lui Dumnezeu.

Însă tăierea Lui împrejur a fost nespus de dureroasă, a fost prin vărsare de sânge, simțită în toată umanitatea Lui, și a fost trăită de Domnul ca un început al tuturor patimilor Lui cele mântuitoare pentru noi. Căci tăierea împrejur vorbește mai înainte despre moartea Lui pe Cruce pentru noi și despre toate chinurile Sale inimaginabile. Vorbește despre toată suferința Lui preadumnezeiască pentru noi, prin care noi ne mântuim.

Și pentru că El a murit pentru noi, pentru că El a murit în locul nostru și pentru noi, de aceea ne dăruie Botezul ca moarte și înviere duhovnicească întru El, care nu ne doare nicidecum, ci ne bucură nespus. Pentru că, deodată, noi devenim, din robi ai demonilor, fiii lui Dumnezeu, plini de slava Lui și de toată curăția și sfințenia. Și prin aceasta, prin înfierea Lui cea duhovnicească, noi primim totul de la Dumnezeu, toată slava și toată bucuria cea dumnezeiască, pentru că Botezul ne deschide ușa spre veșnica noastră comuniune cu Dumnezeu.

…Fiul Tatălui a primit un nume ca om, pentru că era și om. Iisus [Ἰησοῦς] este numele Domnului! Și noi Îl numim pe Domnul cu numele Său grecesc, care apare în Evanghelii. Însă Ἰησοῦς vine de la ebraicul יֵשׁוּעַ [Ieșua][9], care înseamnă Dumnezeu mântuie[10]. Și El ne mântuie, adică ne scapă de robia demonilor și de suferințele cele veșnice ale Iadului. Pentru că toată lupta noastră ascetică pe pământ constă în a nu păcătui, în a nu lăsa loc demonilor în viața noastră, pentru ca să nu fim pedepsiți veșnic împreună cu demonii. Căci viața noastră creștină e viața cu Dumnezeu, întru slava Lui, împlinind poruncile Sale cele mântuitoare.

Dar, pentru că păcătuim adesea, ridicarea noastră din păcatele noastre este tot Domnul, pentru că El ne iartă pe noi și ne ridică continuu la comuniunea cu Sine prin Dumnezeiasca Mărturisire.  Unde noi ne golim de păcate înaintea Domnului și El, din milă nețărmurită pentru noi, ne îmbracă în slava Lui, pentru ca să trăim cu El pentru veșnicie. Căci păcatele noastre sunt dureri, dureri vii, pe când slava Lui e tămăduire dumnezeiască și burete curățitor de păcate și întărire sufletească și trupească. Neascultarea noastră de Dumnezeu înseamnă moarte pentru noi, moarte sufletească și trupească, pe când iertarea Lui e înviere și viață veșnică.

Însă, dacă nu dorim iertarea Lui, alegem să ne amplificăm durerea în noi înșine la nesfârșit. Și Iadul e tocmai nealegerea Lui, refuzarea iubirii Sale. Pentru că, dacă nu Îl alegem pe El, nu avem nimic. Nu avem și nu suntem nimic. Dar dacă Îl avem pe El și suntem cu El, atunci avem totul, pentru că avem toată sfințenia și bucuria lui Dumnezeu.

…În această noapte, mai toată planeta s-a bucurat, a benchetuit, a făcut excese. Trecerea în noul an a fost moment bucuros…Dar spre ce fel de an ne îndreptăm? Pentru că Dumnezeu e Cel care binecuvintează cununa anului cu bunătatea Sa[11]. Dar dacă noi facem abstracție de Dumnezeu, ce fel de viață vom duce în anul 2020? Alergarea doar după bani și trăirea doar pentru bani este epuizantă și depersonalizantă. Pentru că nu mai te uiți la suflet, la familie, la oameni, la relațiile normale, împlinitoare cu oamenii, ci doar la cum să profiți de fiecare situație și de fiecare om. Câștigi materie, tot mai multă avere, dar te pierzi pe tine însuți în ceea ce ai. Pentru că nu îți dorești să fii, ci doar să ai. Dar ceea ce ai, îți sunt exterioare ție însuți. Pentru că moartea ne lasă întinși, fără suflare, ne ia tot ce am strâns, tot ceea ce aveam pe lângă noi, și plecăm doar cu ceea ce avem în sufletul nostru, adică cu cine suntem.

Și sufletul nostru merge la Dreptul Judecător ca să primească după faptele sale, după iubirile sale, după preocupările sale de-o viață. Și nu putem primi decât una din două: ori Paradisul lui Dumnezeu, ori Iadul dimpreună cu demonii. Iar ceea ce primim, aceea ne-am dorit toată viața noastră. Căci de aceea judecata lui Dumnezeu e dreaptă: pentru că e conformă cu ceea ce am făcut noi, cu ceea ce am dorit noi într-o viață de om. E o radiografie corectă a vieții, a faptelor, a sentimentelor noastre.

Tocmai de aceea nimeni nu ajunge „din greșeală” în Rai sau în Iad, ci după dreptatea lui Dumnezeu. După dreptatea pe care Dumnezeu o stabilește în ceea ce ne privește. Și El nu maximalizează și nici nu minimalizează pe nimeni, ci dăruie fiecăruia după cine este și ce-a făcut în viața lui. Pentru că El este Judecătorul nostru, singurul Judecător, și nu există o instanță mai presus de El. Și ceea ce El stabilește, în marea Sa iubire față de oameni, aceea suntem noi, oamenii. Pentru că El stabilește pentru veșnicie după ceea ce vede că suntem noi cu adevărat.

Așa că orice lucru am începe și oricâți ani am trăi trebuie să știm că El este Judecătorul nostru și că pentru fiecare cuvânt, faptă, gând, privire, intenție vom da socoteală înaintea Lui. Dacă ne vom pocăi pentru păcatele noastre, El ni le va ierta ca și când n-ar fi fost niciodată. Ca și când nu s-ar fi petrecut. Dar dacă nu ne pocăim pentru ele, atunci toate acestea vor fi judecate în mod drept. Pentru că acum El dorește ca să ne mântuim, ca să fim cu El pentru veșnicie. Și ne iartă continuu, pentru ca să întărească, cu harul Său, firea noastră cea slăbită de păcate și să ne mântuie. Dar dacă nu vrem mila Lui cea prea bună, vom avea parte, la Judecata Lui, de dreptatea Sa, care este pentru cei care L-au disprețuit pe când trăiau.

Așadar, iubiții mei, noi am început anul nou cu Dumnezeu și cu El vrem să trăim în toate zilele vieții noastre! Și ne pregătim de acum pentru Botezul Domnului, căci pe 2 și 3 ianuarie venim în casele dumnevoastră ca să le binecuvântăm. Pentru ca anul 2020 să fie an al bunătății lui Dumnezeu, an binecuvântat de El întru toate, în care noi să ne bucurăm sufletește și trupește de binefacerile lui Dumnezeu în viața noastră.

Vă urez la mulți ani, multă sănătate și bucurie, multă împlinire duhovnicească și trupească în tot ceea ce faceți! Pentru că Îl rog pe Dumnezeul nostru treimic, pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh Dumnezeu, să vă dăruiască spor în toată lucrarea cea bună și folositoare, pentru întărirea și mântuirea dumneavoastră! Amin.


[1] Începută la 10. 11, în zi de luni, 30 decembrie 2019, cer înnorat, un grad, vânt de 6 km/ h.

[2] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Oro/Lit_with_Deacon.html.

[3] Cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2018/12/31/predica-la-taierea-imprejur-a-domnului-2019/.

[4] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Circumcizie.

[5] Mineiul pe ianuarie, ed. BOR 1926, p. 20.

[6] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Jan/Jan01.html. [7] Ibidem.

[8] Mineiul pe ianuarie, ed. BOR 1926, p. 23.

[9] Cf.  https://ro.wikipedia.org/wiki/Isus_din_Nazaret.

[10] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Jesus.

[11] Liturghierul pastoral, Ed. Trinitas, Iași, 2004, p. 552.

Rămâne să ne vedem. Poemul 80

Domne, eu am
o propunere
necesară,
de bun simț:
Când ți se mărește
părerea de sine,
în mod automat
să ți se mărească
și opera!
Iar, când ai o mai
puțină părere de sine,
opera să rămână acolo,
la câte file are.
Pentru că e
foarte enervant
să ai o bună părere
despre tine însuți,
dar opera-ți să nu fie
pe măsura ambițiilor tale.
Tocmai de aceea,
cred că
trebuie să inventăm
o pastilă,
trebuie să inventăm
un mod de dereglare
a minții,
prin care să ajungem
să vedem opera noastră
pe măsura ambițiilor
pe care le avem.
Cei cu ambiții prea mari
să o vadă mai presus de a tuturor
celorlalți, iar cei cu ambiții modeste
să o vadă pe măsura ei.
Asta e propunerea mea!
Și, în acest fel, cei cu operă mică
o pot vedea cât vor ei de mare,
pentru că și așa nu contează.

Isaias 19, 14-25, cf. LXX

14. Căci Domnul le-a amestecat lor duh de înșelare [ύριος γὰρ ἐκέρασεν αὐτοῖς πνεῦμα πλανήσεως] și au înșelat Egiptosul în toate lucrurile lor, precum se rătăcește cel care este beat și cel care vomită împreună.

15. Și nu va fi celor [care sunt] egipteni lucrul care va face cap și coadă [ἔργον ὃ ποιήσει κεφαλὴν καὶ οὐράν], început și sfârșit [ἀρχὴν καὶ τέλος].

16. Iar [în] ziua aceea cei [care sunt] egipteni vor fi ca femeile în frică și în [cu]tremur de la fața mâinii Domnului Savaot [ἀπὸ προσώπου τῆς χειρὸς Κυρίου Σαβαωθ], pe care El o va pune peste lor [ei].

17. Și țara celor [care sunt] iudei va fi celor [care sunt] egipteni întru înspăimântare. [Iar] tot [cel] care are să o numească pe ea lor vor fi înfricoșați [îi va înfricoșa], pentru sfatul pe care Domnul S-a sfătuit asupra ei.

18. [În] ziua aceea vor fi 5 cetăți în Egiptos grăind [cu] limba hananitis[1] [τῇ γλώσσῃ τῇ Χανανίτιδι]/ hananiților și jurându-se [cu] numele Domnului: „Cetatea-Asedec [πόλις-ασεδεκ] va fi chemată o cetate”.

19. [În] ziua aceea va fi jertfelnicul Domnului în țara celor [care sunt] egipteni și stâlpul Domnului către hotarul ei.

20. Și va fi întru semn Domnului întru veac în țara Egiptosului, că[ci] vor striga către Domnul pentru cei care îi necăjesc pe ei. Și Domnul le va trimite lor om [καὶ ἀποστελεῖ αὐτοῖς Κύριος ἄνθρωπον][2], care îi va mântui pe ei [ὃς σώσει αὐτούς]. Judecându-i [κρίνων], îi va mântui pe ei [σώσει αὐτούς].

21. Și Domnul va fi cunoscut [γνωστὸς] celor [care sunt] egipteni. Și vor cunoaște cei [care sunt] egipteni pe Domnul în ziua aceea. Și vor face jertfe și se vor ruga rugăciuni Domnului și le vor da [Lui].

22. Și Domnul îi va lovi pe cei [care sunt] egipteni [cu] rană mare și îi va vindeca pe ei [cu] vindecare. Și vor fi întorși [se vor întoarce] către Domnul și [El] îi va asculta pe ei și îi va vindeca pe ei.

23. [În] ziua aceea va fi calea Egiptosului către assirieni și vor intra assirienii întru Egiptos și cei [care sunt] egipteni vor merge către assirieni și vor sluji cei [care sunt] egipteni assirienilor.

24. [În] ziua aceea, Israil va fi cel de-al treilea binecuvântat pe pământ în[tre] assirieni și în[tre] cei [care sunt] egipteni.

25. Pe care Domnul Savaot l-a binecuvântat, zicând: „Binecuvântat [este] poporul Meu cel [care este] în Egiptos și cel [care este] în assirieni și moștenirea Mea, Israil!”.


[1] Am transliterat N. sg. Χανανῖτις. În text avem D. sg.

[2] Pe Hristos Domnul.

Predică la Duminica posterioară Nașterii Domnului [2019]

Iubiții mei[1],

Hristos S-a născut!

Și Cel mult așteptat de către Sfinții Lui, Cel profețit de către toți Sfinții Profeți, Iisus Hristos, Domnul nostru, a fost născut de Preacurata Fecioară Maria „într-o peșteră săracă [ἕνα φτωχικὸ σπήλαιο]”[2], care era folosită ca adăpost pentru animale[3]. Și această peșteră a animalelor avea o lungime de 12 metri și o lățime de 3 metri[4]. Și în acest fel s-a împlinit profeția Sfântului Isaias din începutul cărții sale: „cunoscut-a boul pe Cel care l-a câștigat și măgarul ieslea Domnului său” [Is. 1, 3, LXX].

Bou și măgar care apar în Icoana Nașterii Domnului[5], alături de Pruncul Iisus înfășat în giulgiu, făcându-I căldură cu răsuflarea lor. Și din aceasta înțelegem „Cum s-a născut Hristos în frig,/ În ieslea cea săracă,/ Cum boul peste El sufla/ Căldură ca să-I facă”[6]. Pentru că boul și măgarul L-au simțit pe Domnul, au simțit că Pruncul Iisus e Domnul și Stăpânul vieții noastre, în timp ce împăratul Irodis căuta să-L piardă pe Prunc [Mt. 2, 13, BYZ].

– Și de ce căuta să-L omoare?

– Pentru că Magii veniseră în Ierusalim și Îl căutau pe Împăratul iudeilor [Βασιλεὺς τῶν ἰουδαίων] [Mt. 2, 2, BYZ] Cel născut de curând. Iar Irodis s-a tulburat la auzul acestei vești [Mt. 2, 3, BYZ], pentru că se temea să nu fie detronat.

Și după ce Magii, „căzând [la pământ], I s-au închinat Lui [πεσόντες προσεκύνησαν Αὐτῷ]”, Pruncului Iisus, și I-au adus darurile lor [Mt. 2, 11, BYZ] cele profetice, cele care vorbeau la modul profund despre Domnul, Împăratul slavei a trebuit să fugă în Egipt [Mt. 2, 13, BYZ] și să trăiască acolo ca un exilat, pentru ca să scape de mânia împăratului celui lumesc.

Și astfel au început nedreptățile la adresa Domnului! De unde înțelegem că nu trebuie să fim vinovați pentru ceva anume ca să fim nedreptățiți, excluși, prigoniți de către oameni. Pentru că, dacă o anumită persoană sau mai multe vor ajunge la concluzia că le stai în drum, vor căuta să îți facă rău. Iar Domnul, alegând să fugă din fața răului, ne-a învățat că lucrul cel mai înțelept e să nu ne luăm la harță, la bătaie cu cei care ne vor răul. Pentru că noi trebuie să căutăm pacea cu toți oamenii și nu răfuieli, nu vendete, nu răzbunări.

Însă, când El a fugit în Egiptos, s-a împlinit altă profeție a Sfântului Isaias: „Domnul șade pe nor ușor și va veni întru Egiptos [Κύριος κάθηται ἐπὶ νεφέλης κούφης καὶ ἥξει εἰς Αἴγυπτον]” [Is. 19, 1, LXX]. Cât și profeția Sfântului Osie: „Și din Egiptos i-am chemat pe fiii săi [καὶ ἐξ Αἰγύπτου μετεκάλεσα τὰ τέκνα αὐτοῦ]” [Os. 11, 1, LXX], pe fiii lui Israil. Însă aici, în mod profetic, prin „fiii lui Israil” sunt indicați Domnul, Maica Sa, Sfântul Iosif, tatăl adoptiv al Domnului, dimpreună cu Sfântul Iacovos, fratele vitreg al Domnului[7], care au mers câte 4 în Egiptos.

Cine este norul cel ușor, care L-a purtat în pântece pe Domnul slavei? Cine este cea care L-a iubit pe El în mod desăvârșit, fiind singura Maică a Fiului Tatălui?

Căci, la Sfântul Isaias, prin sintagma: „Domnul șade pe nor ușor” se indică nașterea Lui din Preacurata Fecioară. Împreună cu care va merge în Egiptos, ca un exilat, ținut fiind în brațele ei. Și când au fost chemați din Egiptos s-a împlinit profeția de la Sfântul Osie, așa cum ne spune și Sfântul Matteos [Mt. 2, 15, BYZ].

Și pentru că fiecare dintre noi avem un loc al nostru pe care îl numim acasa noastră, și Domnul a avut unul și el s-a numit Nazaret [Ναζαρέτ] [Mt. 2, 23, BYZ]. În limba ebraică numele orașului este Națrat [נָצְרַת][8] și înseamnă ramură sau pază, fiind înțeles ca turn de veghe sau loc de pază[9]. Pentru că aici a trăit Domnul, ramura mântuirii noastre, Care este adevărata noastră supraveghere, adevărata pază a mântuirii noastre. Fiindcă El ne poartă de grijă și ne călăuzește mereu spre El și spre Împărăția Lui cea veșnică.

Și iată cum în ultima predică a lui 2019, noi învățăm că excluderea și minimalizarea noastră fac parte din viața noastră! Pentru că viața creștină presupune și durerea sufletească și trupească, presupune și prigoana, presupune și chinuri asumate. Cei care nu ne vor, care nu ne plac, care nu ne suportă, ne pot face rău. Însă chinurile acestea pentru credință, pentru credința noastră, ne-au fost profețite de către Domnul. Pentru că „veți fi dați și de către părinți [καὶ ὑπὸ γονέων] și de cei înrudiți [καὶ συγγενῶν] [cu voi] și de cei prieteni [καὶ φίλων] [cu voi] și de frați [καὶ ἀδελφῶν] și vor omorî dintre voi [καὶ θανατώσουσιν ἐξ ὑμῶν]. Și veți fi urâți de toți pentru numele Meu [Καὶ ἔσεσθε μισούμενοι ὑπὸ πάντων διὰ τὸ ὄνομά Μου]” [Lc. 21, 16-17, BYZ].

Iar ura religioasă e o ură fără sens, o ură oarbă. Pentru că ura n-are de-a face cu rațiunea, ci e o cădere din rațiune. Cine urăște pe aproapele său, se urăște pe sine însuși, pentru că se leapădă de mântuirea lui. Căci în centrul mântuirii noastre stă iubirea pentru Dumnezeu și pentru semenii noștri. Pe când ura e o luptă demonică împotriva iubirii, împotriva prieteniei, a stabilității, a vieții pașnice, sociabile…

Am mâncat de praznic, ne-am întărit după slăbiciunea postului și am slujit Dumnezeiasca Liturghie trei zile la rând. Apoi, după sâmbăta liberă de ieri, astăzi am fost din nou în rugăciune, în ultima duminică a lui 2019, bucurându-ne bisericește, comunitar. Iar rugăciunea, credința mărturisită și împărtășirea împreună înseamnă o tot mai mare unire duhovnicească între noi. Pentru că acestea ne unesc și ne fac să fim o comunitate, o frățietate creștină. Fără Biserică și fără viața creștină am fi oameni izolați, trăitori în același sat sau oraș, dar fără legături reale între noi. Însă Biserica ne adună la un loc, Biserica ne împrietenește pe unii cu alții, Biserica ne educă la modul profund și ne îndrumă spre viața veșnică cu Dumnezeu.

Anul 2019 a fost anul satului românesc[10]. Anul 2020 va fi anul familiei[11]. Și când vorbim despre familie, vorbim despre locul în care se naște stabilitatea unui sat, a unui oraș, a unei țări, a unei lumi. Pentru că în familie se formează caracterele, aspirațiile, idealurile. În sânul familiei învățăm cine suntem și ce vrem și, ajutați de familia noastră, pășim cu încredere în viață.

De aceea, discuția despre familie, ca și cea despre satul românesc, nu este o discuție în abstract, ci una foarte concretă. Pentru că familia e mereu o realitate în schimbare și ea are nevoie de învățătura Bisericii pentru ca să se împlinească în mod real. Atât bunicii, cât și părinții, cât și copiii au nevoie să coboare tot mai mult în ei înșiși, pentru ca să se înțeleagă interior și să își înțeleagă rolul lor esențial în familie. Pentru că familia are trecut, are prezent, dar trebuie să aibă și viitor. Și viitorul familiei se creează acum, în clipa de față, prin ceea ce facem pentru copiii și nepoții noștri…

Așadar, iubiții mei, intrăm într-un nou an pentru ca să Îi slujim pe mai departe Domnului! Pentru că anii noștri sunt în mâna Lui și El este Cel care ne întărește și ne binecuvintează spre tot lucrul cel bun. Iar dacă vrem binecuvântarea Lui, binecuvântarea milei Sale, atunci iubirea trebuie să fie pecetea vieții noastre. Trebuie să fim oameni ai iubirii, ai bunătății, ai stabilității, oameni de încredere și ai dialogului, cu care poți să vorbești și să te sfătuiești, în care poți să te încrezi. Pentru că toate lucrurile bune în societatea noastră se fac pe încredere și pe moralitate. Dacă ești om de încredere, ești respectat și iubit. Dar dacă încerci să înșeli iubirea oamenilor, atunci rămâi singur, pentru că te faci om de neîncredere, om cu care nu se poate face treabă.

Încă două zile până în noul an! Să le trăim cu pace și cu mulțumire! Și în prima zi a anului 2020, în primul praznic împărătesc al noului an, să fim din nou aici, împreună, pentru ca să Îl rugăm pe Dumnezeu să ne dea un an nou cu pace și cu multe bucurii duhovnicești și trupești. Amin!


[1] Începută la 14. 48, în zi de vineri, pe 27 decembrie 2019. Soare, 5 grade, vânt de 16 km/ h.

[2] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/1535/sxsaintinfo.aspx.

[3] Cf. https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/la-pestera-nasterii-domnului-din-betleem.

[4] Cf. https://doxologia.ro/viata-bisericii/locuri-de-pelerinaj/pestera-nasterii-domnului.

[5] Am preluat Sfânta Icoană de aici: https://radiorenasterea.ro/continut/uploads/2017/12/Nasterea_Domnului_icoana.jpg.

[6] George Coșbuc, În seara de Crăciun, a treia strofă, cf. https://ro.wikisource.org/wiki/În_seara_de_Crăciun.

[7] Cf. https://doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-mucenic-iacob-ruda-domnului-primul-episcop-al-ierusalimului.

[8] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Nazareth.

[9] Ibidem.

[10] Cf. https://basilica.ro/raportul-sinteza-al-anului-omagial-si-comemorativ-2019/.

[11] Cf. https://basilica.ro/hotararea-sfantului-sinod-cu-privire-la-anul-omagial-2020/.

Rămâne să ne vedem. Poemul 79

Vorbește-mi despre tine!
În acele cuvinte punctate
de frici, de incertitudini,
de griji,
de tristeți,
de multe neștiințe.
Vorbește-mi despre rostul
fragil al îmbrățișărilor,
despre strălucirile din ochi
care nu au timp să fie scrise,
despre cât timp aștepți să
prinzi o luminare de la Dumnezeu
ca pe o limpezire a minții?
Vorbește-mi despre
cât cuprinzi
și despre cât de mare
ți-e dragostea!
Vorbește-mi concentrat
și fă-mă să tac!
Fă-mă să te admir,
să te înțeleg ca pe-o taină,
să te descopăr
în fiecare clipă
cu încântare!
Pentru că cine nu știe
să vorbească despre sine
cu adevărat
ratează orice comunicare.
Cine nu știe să se spovedească
și să se recunoască în oameni
nu are nicio icoană în iubirea lor.
Vorbește-mi asurzitor de tainic!
Vorbește-mi ca noaptea
care se înserează
în flori!
Vorbește-mi la capătul
tuturor dicționarelor,
ca să nu mai avem nevoie
de niciunul!
Vorbește-mi atât de primordial,
atât de singular,
de parcă ne-am fi întâlnit
dintotdeauna!
Pentru că n-am timp
de aruncat.
N-am timp de
plimbat
disperarea
pe străzi.

Isaias 19, 1-13, cf. LXX

1. Vedenia Egiptosului. Iată [ἰδοὺ], Domnul șade pe nor ușor și va veni întru Egiptos [Κύριος κάθηται ἐπὶ νεφέλης κούφης καὶ ἥξει εἰς Αἴγυπτον]! Și va fi clătinat [vor fi clătinate] cele făcute de mână ale Egiptosului de la fața Sa și inima lor va fi înfrântă în[tru] ei [καὶ ἡ καρδία αὐτῶν ἡττηθήσεται ἐν αὐτοῖς].

2. Și vor fi ridicați [se vor ridica] egiptiii [αἰγύπτιοι]/ egiptenii împotriva egiptenilor și se va război omul [cu] fratele său și omul [cu] aproapele său, cetatea împotriva cetății și legea împotriva legii.

3. Și va fi tulburat duhul egiptenilor în[tru] ei și sfatul lor îl voi risipi[1]. Și vor întreba pe dumnezeii lor și chipurile [τὰ ἀγάλματα][2] lor și pe cei care cheamă din pământ și pe cei care vorbesc din pântece.

4. Și voi da Egiptosul întru mâinile oamenilor, ale domnilor celor aspri, și împărații cei aspri vor domni peste ei, acestea zice Domnul Savaot.

5. Și vor bea cei [care sunt] egipteni apa cea de la mare, iar râul va înceta și va fi uscat [se va usca].

6. Și vor înceta râurile și iazurile râului și va fi uscată [se va usca] toată adunarea apei. Și în toată mlaștina trestiei și a papirusului

7. și toată iarba cea verde dimprejurul râului și tot ceea ce se seamănă prin râu va fi uscat [se vor usca] stricată [stricate] de vânt [ἀνεμόφθορον].

8. Și vor suspina pescarii. Și vor suspina toți cei care azvârle cârlig de undiță întru râu [καὶ στενάξουσιν πάντες οἱ βάλλοντες ἄγκιστρον εἰς τὸν ποταμόν]. Și cei care aruncă năvoade și pescuitorii vor jeli.

9. Și rușinea îi va cuprinde pe cei care lucrează inul cel despicat și pe cei care lucrează vissonul/ pânza cea fină.

10. Și cei care țes acestea vor fi în[tru] durere. Și toți cei care fac bere [τὸν ζῦθον] vor fi mâhniți [se vor mâhni] și sufletele [lor] se vor trudi [καὶ τὰς ψυχὰς πονέσουσιν].

11. Și cei nebuni vor fi stăpânitorii Tanisului[3] [οἱ ἄρχοντες Τάνεως], [căci] cei înțelepți, sfătuitorii împăratului, [și] sfatul lor va fi înnebunit [vor înnebuni]. [Așadar,] cum veți zice împăratului: „Noi [suntem] cei înțelepți, fiii împăraților celor dintru început?”.

12. Unde sunt acum cei înțelepți ai tăi? Și să-ți vestească ție și să zică ce a sfătuit Domnul Savaot pe Egiptos!

13. [Căci] s-au sfârșit stăpânitorii Tanisului și au fost înălțați stăpânitorii Memfisului[4] [οἱ ἄρχοντες Μέμφεως]. Și ei vor înșela Egiptosul prin seminții.


[1] Dumnezeu e Cel care spune acestea.

[2] Pe idolii lor.

[3] Am transliterat N. sg. Τάνις. Pentru că Τάνεως e forma de G. sg. Iar Tanisul era un oraș din Egiptul de Jos, cf. LSJM Lexicon 53.630, inclus în Bible Works 10.

[4] Am transliterat forma de N. sg. Μέμφις. Pentru că Μέμφεως e forma de G. sg. Iar Memfisul a fost capitala Egiptului de Jos, cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Memphis,_Egipt.

Isaias, cap. 18, cf. LXX

1. Vai de pământul [care are] aripile corăbiilor dincolo de râurile Etiopiei,

2. cel care trimite în mare zăloguri [ὅμηρα] și epistolele cele de biblini[1] [ἐπιστολὰς βυβλίνας]/ de papirus pe deasupra apei! Căci vor veni Îngerii cei ușori către neamul cel ridicat [πορεύσονται γὰρ Ἄγγελοι κοῦφοι πρὸς ἔθνος μετέωρον] și [către] poporul cel străin și cel aspru – Cine [este] dincolo de el [τίς αὐτοῦ ἐπέκεινα]? – [către] neamul cel nenădăjduit [ἔθνος ἀνέλπιστον] și călcat în picioare [καὶ καταπεπατημένον], [unde] acum [sunt] râurile pământului [νῦν οἱ ποταμοὶ τῆς γῆς].

3. Toate ca țara locuită va fi locuită țara lor [πάντες ὡς χώρα κατοικουμένη κατοικηθήσεται ἡ χώρα αὐτῶν], ca semnul din munte are să se ridice [ὡσεὶ σημεῖον ἀπὸ ὄρους ἀρθῇ], ca glasul cel auzit al trâmbiței va fi [ὡς σάλπιγγος φωνὴ ἀκουστὸν ἔσται].

4. Că[ci] așa mi-a zis mie Domnul: „Tăria va fi în cetatea Mea [ἀσφάλεια ἔσται ἐν τῇ Ἐμῇ πόλει], ca lumina arderii de amiază [ὡς φῶς καύματος μεσημβρίας] și ca norul de rouă al zilei secerișului va fi [καὶ ὡς νεφέλη δρόσου ἡμέρας ἀμήτου ἔσται]”.

5. Mai înainte de seceriș, când are să se sfârșească floarea și agurida are să înflorească [καὶ ὄμφαξ ἀνθήσῃ], floare agurind [ἄνθος ὀμφακίζουσα], și va lua strugurașii cei mici [cu] secerile și lăstarii îi va lua și îi va tăia.

6. Și va lăsa împreună păsărilor cerului și fiarelor pământului. Și va fi adunat [se vor aduna] peste ei păsările cerului și toate fiarele pământului peste el va veni [vor veni].

7. În vremea aceea va fi adus [vor fi aduse] daruri Domnului Savaot de către poporul cel chinuit și smuls [ἐκ λαοῦ τεθλιμμένου καὶ τετιλμένου] și de către poporul cel mare de acum și [de cel] întru veacul vremii. Neamul nădăjduind [în El] și călcat în picioare, cel care este în partea râului țării sale, întru locul [în] care [este] numele Domnului Savaot, [care] a fost numit muntele Sion [Σιών].


[1] Am transliterat N. sg. fem. al adjectivului βύβλινη.