Rămâne să ne vedem. Poemul 72

Cât de copii suntem
noi cu ridurile noastre!
Cum ne jucăm noi
la fiecare vârstă
și ne pierdem
în ceea ce sperăm,
în ceea ce vrem!
Ne trebuie doar o clipă
și uităm
că suntem bătrâni,
că suntem singuri,
că suntem neputincioși,
atunci când ne amintim
lucruri care ne plac,
pe care nu le-am uitat
niciodată.
Cât de frumoși suntem noi,
când scoatem din noi curăția,
când o punem în fața tuturor
ca pe o față veselă!

Did you like this? Share it:

2 comentarii la „Rămâne să ne vedem. Poemul 72”

  1. Adevărat Părinte Dorin. Ne facem frumoși când păzim curăția, iar veselia care ne iese din inimă când nu ne depărtăm de Dumnezeu e mult mai frumoasă decât orice altă distracție. Post senin și praźnice fericite!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *