Marin Sorescu. Neparodiantul, neironicul, neludicul [72]
Sorescu e convins că „Nu se va pierde niciodată /…/ Aerul acestor locuri” (Pe sticlă). Că „nicio vijelie nu ne va putea smulge” sentimentul de pământ românesc sfânt, de pământ sfințit de cei care au făcut unic „aerul acestor locuri”.
E un aer simțit duhovnicește, simțit cu inima adânc recunoscătoare pentru cei care ne-au lăsat o moștenire spirituală bogată, știuți și neștiuți, creatori de istorie și cultură sau simpli autori de icoane pe sticlă.
Noi nu mai avem sentimentul anonimatului sau al pionieratului, ci al apartenenței la o tradiție străveche a vieții cu Dumnezeu.
Nu suntem un popor al nimănui, ci unul cu istorie veche, cu Sfinți și eroi minunați.
Generații multe ne poartă pe umerii lor și în brațele rugăciunilor lor.
„Suflăm în tulnice/ Cu aer din aureole./ Și sunetele noastre/ Sfințesc munții mari”: poporul mioritic respiră aerul din aureolele celor care s-au sfințit și se sfințesc…
De aceea „aerul acestor locuri” nu poate fi pierdut.