Rămâne să ne vedem. Poemul 75

Când te apropii de sfârșitul unei cărți
știi deja că mai e puțin.
Vezi punctul atât de aproape.
Te liniștești în fața foilor
suprapuse.
Cartea e acolo,
la tine,
fiind o mângâiere și o
fotografie a ta
recentă.
Te vezi pe tine împlinit,
deși mai sunt niște străzi de trecut,
niște priviri insistent aruncate pe text.
De la un capăt la celălalt tu ai călătorit,
tu ai fost acolo,
aruncând în aer toate greutățile
cu soluții reale,
viabile.
Nimeni nu îți poate spune cum a fost.
Nimeni nu-ți poate povesti
ce a rămas de zis.
Cuvântul potrivit
la rândul potrivit.
Literele lipsă sunt rotunjite.
Notele de subsol
sunt rădăcinile textului
de deasupra.
Iar tu, ca un supraveghetor
al întregii lumi,
treci cu ochii peste fiecare frază,
pentru ca să pui, în definitiv, punct,
punctul hotărâtor,
de care are nevoie cartea,
opera,
viața ta.
De care are nevoie
o întreagă lume.

Did you like this? Share it:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *