Rămâne să ne vedem. Poemul 76

Ochii mi-au
slăbit pe cărți,
urmărind cuvintele,
înțelegerile,
necuprinsul lor.
Căci fixarea
în vedere produce
înnoptare.
De la -0, 5, în 18 ani
am ajuns la -5.
Pentru că fiecare carte a luat
o parte din vedere cu ea,
ca să văd tot mai bine înăuntru.
Ochelarii vin și
forțează ochii să vadă.
Fără ei nu aș mai vedea
contururi clare,
ci numai forme
vagi,
expresioniste.
Dar ceea ce cărțile mi-au adus
e mai mult decât
ceea ce am pierdut.
Mi-am pierdut claritatea
vederii trupești,
dar am coborât în
oceanul vederii duhovnicești.
Și, de multe ori,
trebuie să mă lupt
să îmi scot mintea
din inimă,
pentru ca să
nu mai simt toate mișcările
sentimentelor mele,
tot acest univers de înțelegeri fine,
care e tulburat de fiecare zgomot,
de fiecare cuvânt,
de fiecare întâlnire.
Ochii mi-au slăbit
pentru ca să văd înțelegând,
pentru ca să văd atingând,
pentru ca să ajung acolo
unde îmi doresc
într-o secundă de gând,
într-o atingere imperceptibilă.
Și, mai ales,
pentru ca să fac din ceea ce văd în afară
și din ceea ce văd în mine
o singură operă de artă,
care are mereu nevoie de explicații
pe măsura contemplării ei.

Did you like this? Share it:

2 comentarii la „Rămâne să ne vedem. Poemul 76”

  1. „Ochii mi-au slăbit
    pentru ca să văd înțelegând,
    pentru ca să văd atingând,
    pentru ca să ajung acolo
    unde îmi doresc
    într-o secundă de gând”.
    Vederea duhovnicească e mai bună decât vederea trupească. Și fericirea dinăuntru acoperă toate neajunsurile. Vă mulțumim mult pentru toate și vă dorim să ajungeți la vederea Raiului pentru toate lucrurile bune ale sfinției voastre și mai ales pentru slujirea cu dragoste a oamenilor. Binecuvântați!

    1. Multă sănătate și pace, Domnule Andrei! Dumnezeu să vă călăuzească întru tot lucrul cel bun! Vă sunt mereu aproape!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *