Tavernă?

„Mergeți regi spre închinare la născutul în tavernă”. E un vers din poemul Dumnezeu și om, în care Eminescu  pune în antiteză spiritul vechi creștin (pe care romanticii doreau să îl reanime) cu cel nou, modern și secular. O antiteză asemănătoare cu cea din Venere și Madonă.

În centrul poemului se află tabloul călătoriei magilor pentru a se închina Pruncului născut la Bitleem. Am comentat subiectul în trecut și puteți revedea opiniile mele expuse cu alte ocazii[1].

Însă de ce vorbește Eminescu despre „tavernă”? Și nu o singură dată, ci de două ori:

„Mergeți regi spre închinare la născutul în tavernă. // În tavernă?…-n umilință s-a născut dar adevărul?/ Și în fașe d-înjosire e-nfășat eternul rege?/ Din durerea unui secol, din martiriul lumii-ntrege/ Răsări o stea de pace, luminând lumea și cerul…”.

Pare că Eminescu afirmă că Hristos S-a născut „în tavernă”. Însă cred că poetul, din rațiuni prozodice, a inversat puțin topica și că trebuie să citim altfel enunțul: Mergeți regi spre închinare în tavernă, la născutul Care este Fiul lui Dumnezeu întrupat.

De ce? Pentru că, așa cum știm din Sfânta Scriptură, Hristos S-a născut într-o peșteră care servea drept staul/ grajd (Lc. 2, 4-7), dar când, după o vreme de la nașterea Sa, au ajuns și magii persani la Bitleem și I s-au închinat, El nu Se mai afla în peșteră, ci la o casă de oaspeți, despre care ne e greu să ne imaginăm cum va fi arătând, dar cred că Eminescu a făcut, imaginativ, asocierea cu un han și de aceea a folosit termenul „tavernă”.

Și după cum Sfântul Hieronymus era altădată uimit că Fiul lui Dumnezeu a primit să Se nască în grajd, într-un loc cu gunoaie și bălegar, pentru că nu s-a mai găsit loc pentru Sfânta Familie, în noaptea aceea, la casa de oaspeți[2], la fel poetul nostru e uluit că Hristos a primit să fie adăpostit după naștere, ca Prunc, într-o locuință obscură și umilă pe care el a numit-o „tavernă”. Unde L-au găsit magii și s-au închinat Lui, după ce l-au vestit pe Irodis și în Ierusalim de scopul vizitei lor cu totul neobișnuite:

„Și, iată!, steaua, pe care [ei] o văzuseră în răsărit, mergea înaintea lor, până ce a venit [și] a stat deasupra, acolo unde era Pruncul. Și [magii] văzând steaua s-au bucurat cu bucurie foarte mare. Și intrând în casă, L-au văzut pe Prunc, [împreună] cu Maria, Mama Lui. Și căzând I s-au închinat Lui. Și deschizându-și [cuferele lor] cu comori I-au adus Lui darurile lor: aur și tămâie și smirnă” (Mt. 2, 9-11)[3].

În Sfintele Icoane noi îi vedem pe magi închinându-se Domnului înaintea peșterii. Dar Icoanele nu sunt niciodată picturi realiste. Iar Icoana Nașterii Domnului are în centrul său peștera în care Preasfânta Fecioară L-a născut pe Hristos, dar cuprinde multe evenimente la un loc: nașterea, spălarea și înfășarea Pruncului, închinarea păstorilor, călătoria magilor cu steaua, închinarea magilor, fuga în Egipt etc.

Dar pentru că închinarea magilor a fost un eveniment cu totul ieșit din comun (regii persani nu veniseră în Israil decât pentru a-l cuceri, pentru a trece poporul prin foc și sabie sau pentru a-l lua în robie, încât a fost întru totul neașteptată și siderantă cererea regilor-magi de a se închina unui Împărat evreu nou-născut), de aceea și Icoana așază în centru aceste două evenimente colosale: nașterea Domnului în primul rând și apoi închinarea magilor cu daruri și ofrande.

Dar Icoana prezintă evenimentele din perspectivă duhovnicească, transfigurată. Pentru că magii simbolizează popoarele păgâne care aveau să se închine lui Hristos. Însă Sfânta Scriptură ne spune clar că magii au intrat într-o casă pentru a se închina Domnului, nu în peșteră. Numai că nici această casă nu era deloc demnă de Împăratul cerului și al pământului. Și Eminescu nu greșește când folosește termenul peiorativ „tavernă”, pentru a scoate în evidență caracterul umil al acestui adăpost. Și nu numai casa i se pare nedemnă, ci și acele „fașe d-înjosire” în care „e-nfășat eternul rege”, Împăratul cel veșnic. Ceea ce mie îmi demonstrează că poetul citise unele comentarii patristice, pentru că detaliile acestea nu sunt scripturale, ci precizări patristice, conservate prin Sfânta Tradiție.

E adevărat că Eminescu se referă precis la nașterea Domnului, dar cred totodată că avea în vedere două evenimente succesive: nașterea propriu-zisă și închinarea magilor „în tavernă”. Deși pare să le compacteze într-o singură scenă, ca în Icoană. Însă el știa, totodată, că orice creștin bine informat înțelege despre ce e vorba.

Și totuși opțiunea terminologică a poetului nu e întâmplătoare. În mod neașteptat, termenul „tavernă” îl regăsim în poezia Împărat și proletar, în care ni se descriu condițiile mizere în care trăiește „plebea proletară”:

„Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă,/ Unde pătrunde ziua printre ferești murdare,/ Pe lângă mese lunge, stătea posomorâtă,/ Cu fețe-ntunecoase, o ceată pribegită,/ Copii săraci și sceptici ai plebei proletare”.

Uimitor e faptul că acești „copii săraci și sceptici ai plebei proletare” sunt cei care proclamă că „religia” e „o frază de dânșii [cei bogați] inventată” și că „morți sunt cei muriți”, neștiind sau nevrând să mai știe că, la fel ca ei (sau chiar mai rău decât ei), Copilul divin S-a născut într-un grajd și a locuit ca Prunc într-un fel de tavernă mohorâtă o vreme, adică în condiții sordide, ca aspect exterior, până când a fost nevoit să plece în exil în Egipt, ca să nu fie omorât.

Încă o dată o spun: nu cred că Eminescu a utilizat întâmplător același termen. E ca și cum ar fi dorit să ne lase o mărturie certă a faptului că el nu se identifica deloc cu opinia plebei sceptice…


[1] A se vedea:
https://www.teologiepentruazi.ro/2007/02/15/eminescu-impotriva-arianismului-manifestat-ca-arta/;
https://www.teologiepentruazi.ro/2017/04/19/eminescu-intre-modernitate-si-traditie-54/;
https://www.teologiepentruazi.ro/2017/05/20/eminescu-intre-modernitate-si-traditie-70/.

[2] Homilia de Nativitate Domini, în volumul: Sancti Hieronymi Presbyteri, Tractatus sive homiliae in Psalmos, in Marci Evangelium aliaque varia argumenta, 1897, p. 393, cf. https://archive.org/details/p3tractatussiveh03jero.

[3] Cf. Evanghelia după Matei, traducere și note de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Teologie pentru azi, București, 2011, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2011/08/11/evanghelia-dupa-matei/.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *