Rămâne să ne vedem. Poemul 78

În era materialismului capitalist
ești întrebat același lucru
ca în orice eră cu stomacul
mai mare ca creierul:
„Și faci bani din cărți?
La ce îți folosește să scrii
și să citești?”.
Egalizarea scrisului și
a educației cu banii e pentru ca
să nu te întrebe despre valoarea ta,
a cărților tale,
a modului tău de a percepe lucrurile.
Nu vrea să intrați la o discuție
despre cine e omul și ce face el,
pentru că șarlatanii se dau de gol
în spațiul sincerității.
Egalizarea tuturor lucrurilor
cu banii nu înseamnă
că ai avea în fața ta cine știe ce mare
afacerist sau elogiator al capitalismului,
ci e modul nesimțit de a desconsidera,
din fașă,
orice relație reală.
E modul tâmpit
de a nega ceea ce nu cunoști
sau de a nega
ceea ce te depășește.
Și după ce refuză
să vorbească despre
valoarea personală,
despre universul
unei creații personale,
îl vezi că admiră îmbogățiții
din delapidări,
vânzarea de sine pe bani,
câștigurile financiare nemuncite,
adică lipsa oricărei valori personale.
Căci la baza desconsiderării
tale stă invidia
că nu e ca tine,
că nu te poate urma,
că nu te poate înțelege.
După cum, salivarea după banii altora
nu e o validare a succesului,
ci o subliniere a neputinței
de a face ceva real.
Pentru că negi valorile personale
tocmai pentru că nu știi să vinzi
cu fler
nici papuci de casă,
covrigi sau
bilete la concert.