Teologia Dogmatică Ortodoxă (vol. 2)

Pagina sursă a cărții.

În format PDF.

*

Despre dinamismul extraordinar al lui Dumnezeu vorbește Ps. 17, 11. Pentru că El Se suie peste Heruvimi și zboară. Zboară peste aripile vânturilor.  Însă, în ambele situații, în LXX s-a folosit prepoziția ἐπὶ. Și, din perspectiva mea de traducere, cred că aici ἐπὶ trebuie înțeles ca peste și nu ca pe. Pentru că vrea să se indice faptul că suirea și zborul lui Dumnezeu, adică dinamismul Său, întrece/ depășește tot dinamismul creației Sale. Căci El zboară mai sus de Heruvimi, adică de Puterile cerești, dar El zboară și mai sus de tot ceea ce înseamnă înălțime și dinamism ale creației Sale văzute (p. 19).

Glasul Domnului [este] peste ape” [Ps. 28, 3]. Iar „apele” sau „apele multe” de la 28, 3 sunt o indicare a slavei Sale. Pentru că Domnul vorbește întru slava Sa, adică în vederi extatice, dumnezeiești (p. 37).

În Ps. 28, 10 revine cuvântul potop [τὸν κατακλυσμὸν], existent doar în Facerea. Pentru ca să ni se spună că „Domnul va locui în potop [Κύριος τὸν κατακλυσμὸν κατοικιεῖ]”. Însă potopul, în Ps. 28, 10, e o expresie a mulțimii slavei Sale și nu a distrugerii, așa cum a fost în Facerea. De aceea, „Domnul va locui în potop” se traduce prin: „Domnul va locui în slavă multă”. Sau slava Sa va fi receptată de către cei înviați din morți și transfigurați de ea ca un potop, ca o bogăție nesfârșită care le depășește puterea de cuprindere, de înțelegere (p. 38).

Însă, dacă corelăm Ps. 32, 4 cu 32, 6 ne dăm seama că în ambele versete se vorbește despre Fiul și că trebuie să scriem expresia cu majusculă, adică Cuvântul Domnului. Pentru că la Ps. 32, 6, potrivit LXX, avem textul: „[cu] Cuvântul Domnului s-au întărit cerurile și [cu] Duhul gurii Lui toată puterea lor [τῷ Λόγῳ τοῦ Κυρίου οἱ οὐρανοὶ ἐστερεώθησαν καὶ τῷ Πνεύματι τοῦ στόματος Αὐτοῦ πᾶσα ἡ δύναμις αὐτῶν]”. Și aici Cuvântul e pus în relație cu Duhul Sfânt în momentul facerii lumii. Căci Tatăl, împreună cu Cuvântul și cu Duhul Sfânt, a făcut toate câte există. Iar aici, la Ps. 32, 6, observăm, pe de o parte, că Dumnezeul treimic imprimă tărie dumnezeiască creației Sale, iar, pe de altă parte, că zidirea și întărirea lumii e o lucrare comunională a Treimii. Pentru că Tatăl nu face nimic fără Fiul și fără Duhul Sfânt. Bineînțeles, referirea la ceruri înseamnă referirea la Puterile cerești. Pentru că cerurile, puterea sau puterile sunt corelative ale Sfinților Îngeri (p. 41).

E pentru prima dată în Psalmi, la Ps. 32, 11, când se folosește expresia „gândurile inimii [λογισμοὶ τῆς καρδίας]”. Și aceasta cu adresă la Dumnezeu și nu la oameni. În Daniel (TH) 2, 30 găsim sintagma „τοὺς διαλογισμοὺς τῆς καρδίας [raționamentele/ judecățile/ întrebările/ dialogurile inimii]”. Dar cu referire la oameni. Însă expresia „gândurile inimii” este experiată în rugăciunea isihastă a nevoinței duhovnicești. Pentru că cel care se roagă neîncetat înțelege la un moment dat că mintea lui coboară în inimă și că gândurile minții își au rădăcina în inimă. Cu alte cuvinte, această sintagmă revelată de Dumnezeu ne arată că nu există nicio separație între minte și inimă, ci omul acționează complet și unitar în fiecare faptă a sa. Dar în comparație cu oamenii, care își schimbă sfaturile/ planurile/ scopurile, Dumnezeu nu Își schimbă sfatul/ planul Său cu creația Sa, iar gândurile inimii Lui, adică cele pe care El le-a revelat, sunt imprescriptibile. Ele au valabilitate continuă. De aceea, este fericit neamul care Îl are pe Domnul ca Dumnezeu al lui [Ps. 32, 12; 143, 15] (p. 43).

La Ps. 32, 15 avem mărturia explicită despre implicarea lui Dumnezeu în nașterea fiecăruia dintre noi. Pentru că El nu i-a zidit doar pe Sfinții noștri Protopărinți Adam și Eva, ci participă la zidirea fiecăruia dintre noi. Căci El este „Cel care a zidit inimile lor deosebite [κατὰ μόνας] [și] Cel care îi înțelege [pe oameni] întru toate lucrurile lor”. Așadar, prezența lui Dumnezeu în zămislirea noastră nu constă numai în faptul că ne creează și ne dăruie un suflet fiecăruia dintre noi, ci că ne creează, împreună cu părinții noștri, și trupul nostru. Pentru că, prin zidirea inimilor, 32, 15 se referă, în mod metonimic, la întregul trup. Și de aici rezultă că zămislirea, formarea și nașterea noastră nu reprezintă un proces pur biologic, ci unul divino-uman, pentru că Dumnezeu participă în mod efectiv la aducerea noastră pe lume (p. 44).

Cunoașterea lui Dumnezeu și dreptatea inimii nu sunt eforturi pur umane ci virtuți divino-umane, pentru că Dumnezeu este începutul, cuprinsul și împlinirea fiecărei virtuți a noastre (p. 49).

Mâinile Lui ne-au făcut și ne-au zidit [Ps. 118, 73]. Iar mâinile Lui sunt Fiul și Duhul, pentru că facerea lumii e lucrarea Dumnezeului nostru treimic (p. 51).

Și când suntem duhovnicești, atunci El „aruncă întru gura [ἐνέβαλεν εἰς τὸ στόμα]” noastră „cântare nouă [ᾆσμα καινόν]” [Ps. 39, 4; 143, 9; 149, 1], care este „un imn al Dumnezeului nostru [ὕμνον τῷ Θεῷ ἡμῶν]” [Ps. 39, 4]. De unde înțelegem că adevăratele imne aduse lui Dumnezeu sunt cele scrise și cântate de oameni plini de slava lui Dumnezeu. Pentru că numai atunci când suntem îndemnați de El să scriem și să cântăm cântări noi, duhovnicești, noi putem să facem acest lucru cu adevărat (p. 52).

Cunoaștem că Dumnezeu ne vrea, când nu îl lasă pe vrăjmașul nostru să se bucure peste noi [Ps. 40, 12]. Și atunci când ne ajută să trăim duhovnicește, El ne întărește înaintea Lui întru veac [Ps. 40, 13] (p. 55).

Atunci când Dumnezeu ne pedepsește, El ne face să fim o parabolă [παραβολὴν][1] pentru neamuri [Ps. 43, 15] și o „clătinare a capului [κίνησιν κεφαλῆς]” pentru popoare [Ps. 43, 15]. Ne facem să fim un exemplu înfricoșător pentru toți. Domnul ne face să resimțim în mod dureros umilirea [ἡ ἐντροπή,] și rușinea [ἡ αἰσχύνη] noastră [Ps. 43, 16]. Și această comportare pedagogică a Lui cu noi înseamnă smerirea noastră [Ps. 43, 20]. Și El ne smerește „în locul chinuirii [ἐν τόπῳ κακώσεως]” [Ps. 43, 20], acolo unde ne-a acoperit pe noi „umbra morții [σκιὰ θανάτου]” [Ps. 43, 20; 106, 14]. Smerirea noastră de către El se petrece acolo unde noi experimentăm părăsirea noastră duhovnicească. Părăsire care e aidoma umbrei morții. Căci El ne smerește inimile noastre întru osteneli și ne face să slăbim interior [Ps. 106, 12] (p. 57-58).

În Ps. 45, 11, Dumnezeu ne cere să lăsăm deoparte oricare alt lucru pentru a-L cunoaște pe El. Să cunoaștem că El este Dumnezeu și să Îl înălțăm în neamuri [ἐν τοῖς ἔθνεσιν], să-L înălțăm pe pământ [ἐν τῇ γῇ] [Ps. 45, 11; 117, 28; 144, 1] (p. 63).

În Ps. 54, 20 găsim sintagma: „Cel care este mai înainte de veci [ὁ ὑπάρχων πρὸ τῶν αἰώνων]”. Care e o sintagmă unică în LXX. Și Dumnezeu este mai înainte de veci, de timp, pentru că El este veșnic. Însă această sintagmă unică în Vechiul Testament a fost introdusă în finalul condacului Nașterii Domnului, fiind raportată la persoana lui Dumnezeu Cuvântul: „Ἡ Παρθένος σήμερον, τὸν Ὑπερούσιον τίκτει, καὶ ἡ γῆ τὸ Σπήλαιον, τῷ ἀπροσίτῳ προσάγει. Ἄγγελοι, μετὰ Ποιμένων δοξολογοῦσι, Μάγοι δέ, μετὰ ἀστέρος ὁδοιποροῦσι· δι’ ἡμᾶς γὰρ ἐγεννήθη, Παιδίον νέον, ὁ πρὸ αἰώνων Θεός [Fecioara astăzi pe Cel mai presus de ființă naște, și pământul Peștera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu Păstorii doxologesc, iar Magii cu steaua călătoresc, căci pentru noi S-a născut Prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci]”[2] (p. 71).

La finalul psalmului al 58-lea apare, pentru prima oară în Psalmi, sintagma „mila mea”. Sfântul David Îl numește pe Dumnezeu „mila mea [τὸ ἔλεός μου]” [Ps. 58, 18]. Pentru că el L-a simțit pe Dumnezeu ca milostiv. El a trăit mila Lui. De aceea, Dumnezeu este mila lui, pentru că S-a milostivit de el (p. 74).

Dumnezeu cercetează pământul și îl adapă și a înmulțit bogăția lui [Ps. 64, 10]. Iar râul lui Dumnezeu [ὁ ποταμὸς τοῦ Θεοῦ] s-a umplut de ape [Ps. 64, 10], pentru că râul Lui e Biserica Lui care s-a extins la multe neamuri (p. 77).

Ps. 71, 6-17 este o profeție hristologică. Căci Fiul Tatălui S-a pogorât ca ploaia pe lână și ca picăturile ce cad pe pământ [Ps. 71, 6], întrupându-Se  mai presus de fire și făcându-Se om. În zilele Lui au răsărit dreptatea și mulțimea păcii [Ps. 71, 7], căci El domnește peste toate [Ps. 71, 8] și înaintea Lui cad toți [Ps. 71, 9]. Împărații pământului Îi aduc daruri [Ps. 71, 10] și I se închină Lui, căci toate neamurile Îi slujesc Lui [Ps. 71, 11]. El îl mântuie pe sărac și pe sărman [Ps. 71, 12], căci va milui săracul și sărmanul și va mântui sufletele celor sărmani [Ps. 71, 13; 106, 41]. El va răscumpăra sufletele noastre din camătă și din nedreptate [Ps. 71, 14]. Din acest motiv numele lor, al celor răscumpărați, va fi cinstit [ἔντιμον] înaintea Lui [Ps. 71, 14]. Hristos va fi viu și I se va da Lui din aurul Arabiei [profețire a darurilor Magilor] și cei credincioși se vor ruga pentru El pururea, pentru că în toată ziua Îl vor binecuvânta pe El [Ps. 71, 15] (p. 84).

Dar când Domnul Se scoală ca un adormit [o profeție despre Învierea Lui], ca un puternic amețit de vin [Ps. 77, 65], de vinul iubirii Sale pentru noi, El îi lovește pe vrăjmașii Lui din spate și le dă ocară veșnică [Ps. 77, 66] (p. 91).

Dumnezeu stă în adunarea dumnezeilor și în mijlocul dumnezeilor judecă [Ps. 81, 1], dumnezeii de aici fiind Sfinții Lui [Ps. 81, 6; 83, 8]. Iar Sfinții Lui sunt fiii Celui Preaînalt [Ps. 81, 6]. De aceea, Dumnezeu judecă pământul, pentru că El va moșteni în toate neamurile [Ps. 81, 8] (p. 93).

Domnul va face să se ridice cornul lui David [Ps. 131, 17], adică să Se întrupeze Hristos, și El a pregătit luminător Hristosului Său [Ps. 131, 17], adică pe Sfântul Ioannis Botezăorul. Și Domnul îi va îmbrăca pe vrăjmașii Lui cu rușine și peste El va înflori sfințenia [Ps. 131, 18] (p. 95).

Iar în Ps. 88, 27, Dumnezeu este numit Tată al nostru, folosindu-se aici expresia profetică: „Tatăl meu ești Tu, Dumnezeul meu” (p. 96).

Din Ps. 96, 6 aflăm că „au văzut toate popoarele slava Lui [εἴδοσαν πάντες οἱ λαοὶ τὴν δόξαν Αὐτοῦ]”. Care, pe de o parte, este o realitate a prezentului, dar și o realitate eshatologică. Pentru că și în prezent putem să vedem slava Lui, dar întreaga umanitate, în mod plenar, va vedea slava Lui la transfigurarea întregii creații. Asemănătoare mărturisirii teologice anterioare este și afirmația teologică din Ps. 97, 3: „au văzut toate marginile pământului mântuirea Dumnezeului nostru [εἴδοσαν πάντα τὰ πέρατα τῆς γῆς τὸ σωτήριον τοῦ Θεοῦ ἡμῶν]”. Pentru că, pe de o parte, toți au putut, pot și vor putea să vadă mântuirea Lui în istorie, dar, pe de altă parte, în lumea transfigurată toți vom putea vedea cine sunt cei mântuiți și cine nu” (p. 100-101).

Pământul și cerurile vor pieri [Ps. 101, 27]. Dar nu în sensul de desființare a întregii creații, ci de transfigurare a ei. Pentru că „toți ca un veșmânt se vor învechi și ca o mantie îi vei schimba pe ei și se vor schimba [πάντες ὡς ἱμάτιον παλαιωθήσονται καὶ ὡσεὶ περιβόλαιον ἀλλάξεις αὐτούς καὶ ἀλλαγήσονται] [Ps. 101, 27]. Iar schimbarea/ transfigurarea finală a întregii creații se va produce la a doua venire întru slavă a Domnului. Însă, în comparație cu creația Lui, care va fi schimbată/ înnoită/ transfigurată de Dumnezeu, El este neschimbabil. Pentru că El este același [Ps. 101, 28] (p. 102).

Dumnezeu este îmbrăcat în mărturisire [ἐξομολόγησιν] și bună-cuviință [εὐπρέπειαν] [Ps. 103, 1], iar lumina este veșmântul Lui [Ps. 103, 2]. Sfântul David se referă aici la lumina Sa necreată, la slava Sa cea veșnică. Dumnezeu întinde cerul ca pe o piele [Ps. 103, 2] și acoperă în ape pe cele mai de sus ale Lui [Ps. 103, 3]. Iar apele de aici sunt un corelativ al slavei dumnezeiești, pe când cele mai de sus ale Lui sunt Puterile cerești și Sfinții, adică membrii Împărăției Sale. Tot la Ps. 103, 3, expresia: „Cel care pui norii suirea Lui [τὴν ἐπίβασιν Αὐτοῦ]” este o profețire a înălțării Domnului la cer. Pentru că, „privind ei, S-a înălțat și nor [νεφέλη] L-a luat pe El de la ochii lor” [F. Ap. 1, 9, BYZ]. Norul fiind slava Sa cea veșnică.  Pentru Dumnezeu, „abisul [este] ca un veș- mânt, [ca] mantia Lui” [Ps. 103, 6]. Pentru că Dumnezeu este un necunoscut fără de margini pentru noi, dacă El nu ni Se revelează. Iar ceea ce Dumnezeu nu ne-a revelat despre Sine este un abis de necunoaștere. De aceea, noi nu putem să vorbim decât despre ceea ce Dumnezeu ne-a vorbit. Pentru că teologia este revelarea lui Dumnezeu față de noi și ea nu e formată din speculațiile noastre cu privire la El și la lucrarea Sa cu noi (p. 103-104).

Atunci când El atinge munții, adică pe Sfinții Lui, în vederi extatice, ei fumegă [Ps. 103, 32; 143, 5], pentru că se umplu de slava lui Dumnezeu și ard înaintea Lui ca niște făclii dumnezeiești (p. 106).

Ps. 117, 22-23 vorbește despre Hristos. Despre Piatra pe care au lepădat-o cei care zidesc și care a ajuns întru capul unghiului și care este minunată întru ochii noștri. Pentru că de la Domnul s-a făcut aceasta, adică întruparea Lui. Pe când, în Ps. 117, 24, s-a profețit marea bucurie a învierii Lui din morți. Pentru că ziua învierii Lui e „ziua pe care a făcut-o Domnul, [ca] să ne bucurăm și să ne veselim în[tru] ea” (p. 110).

În Ps. 118, 131 găsim expresia, unică în LXX: „gura mea am deschis și am tras Duh [τὸ στόμα μου ἤνοιξα καὶ εἵλκυσα Πνεῦμα]”. Cu sensul: m-am rugat Domnului și am tras în mine harul dumnezeiesc. Căci rugăciunea ne umple de slava Lui. Însă ne umplem de har pe măsură ce ne rugăm Lui și ne curățim de patimi (p. 112).

Domnul Și-a întemeiat mărturiile Sale întru veac. Și din ele cunoaștem pe cele „dintru începuturi [κατ᾽ ἀρχὰς]” ale Lui [Ps. 118, 152]. Și El primește ca să Îl lăudăm pe El de 7 ori pe zi [Ps. 118, 164]. Acesta fiind locul scriptural care fundamentează Laudele bisericești pe care le găsim în Ceaslov (Ibidem).

Viața evlavioasă autentică este aceea în care suntem din prima clipă a zilei cu Domnul [Ps. 138, 18]. Și El ne spune întru gând [Ps. 138, 20]. Ne vorbește în gândul nostru, ne vorbește pe înțelesul nostru (p. 114).

Și Domnul râvnește [Cânt. 2, 19], Se întărâtă și trimite urgie [Cânt. 1, 7; 2, 16; 2, 19; 2, 21; 5, 20], Se urgisește [Cânt. 4, 8], Se întărâtă spre gelozie [Cânt. 2, 21] și Se mânie [Cânt. 1, 8; 4, 12; 12, 10; 12, 13] și nimicește [Cânt. 1, 7; 1, 12], pentru că El vede [Cânt. 2, 19; 2, 36] ce se petrece pe pământ. Dar Sfântul Profet Amvacum vorbește și despre „urgia milei [ὀργῇ ἐλέους]” lui Dumnezeu. Sintagmă unică în LXX, care apare la Avac. 3, 2 și se repetă aici, la Cânt. 4, 2. Pentru că urgia este a milei Lui față de noi. Pentru că El ne pedepsește pentru că ne iubește, pentru că Îi e milă de noi și ne vrea îndreptați, scoși din cele rele. Însă sintagma „urgia milei” e inclusă în Cânt.  4, 2 în expresia „în urgia milei Îți vei aduce aminte” de noi. Pentru că El Își amintește de noi, e de față, e lângă noi, când ne pedepsește cu milă spre îndreptarea noastră (p. 118).

Și tot Domnul „a pus hotarele neamurilor după numărul Îngerilor lui Dumnezeu [ἔστησεν ὅρια ἐθνῶν κατὰ ἀριθμὸν Ἀγγέλων Θεοῦ]” [Cânt. 2, 8]. Nu cu sensul că ar exista atâția Îngeri câte neamuri sunt pe pământ, pentru că numărul Îngerilor este imens, ci că fiecare neam are Îngerul sau Îngerii Lui păzitori. Iar Îngerii lui Dumnezeu vin în ajutorul neamurilor în totalitatea lor, dar și în ajutorul fiecărui om în parte (p. 121).

Domnul ridică întru cer mâna Lui și Se jură dreptei Lui [Cânt. 2, 40]. Iar ridicarea întru cer a mâinii Lui înseamnă înălțarea Domnului la cer. Pentru că mâna Lui ridicată întru cer și dreapta Lui sunt Hristos Domnul. Tot despre Înălțarea Domnului vorbește și Cânt. 3, 10, unde ni se spune: „Domnul S-a suit întru ceruri și a tunat”. Iar tunetul Domnului e Cincizecimea, când „s-a făcut, deodată, vuiet din cer ca purtând suflare năprasnică [ἐγένετο ἄφνω ἐκ τοῦ οὐρανοῦ ἦχος ὥσπερ φερομένης πνοῆς βιαίας]” [F. Ap. 2, 2, BYZ] (p. 123).

O altă sintagmă unică în LXX este „Dumnezeul cunoașterilor [Θεὸς γνώσεων]” [Cânt. 3, 3]. Ea apare în I Sam. 2, 3 și e reluată aici, unde avem același text, adică Rugăciunea Sfintei Anna. Pentru că Dumnezeu Își cunoaște întreaga Sa creație deodată și nu parțial, dar, totodată, îl cunoaște pe fiecare om și pe fiecare făptură în parte. De aceea El e Dumnezeul multiplelor cunoașteri, pentru că are relație cu fiecare creație a Lui în parte și, în același timp, cu întreaga Lui creație (p. 123-124).

Adevărata laudă a omului e că Îl înțelege și Îl cunoaște pe Domnul [Cânt. 3, 10] (p. 124).

Expresia „am născut Duhul mântuirii Tale [ἐτέκομεν Πνεῦμα σωτηρίας Σου], pe care L-am făcut pe pământ” [Cânt. 5, 18] ne vorbește însă, în mod tainic, despre relația dintre Fiul și Duhul Sfânt în soteriologie. Căci Fiul ne-a născut nouă mântuirea prin Duhul Tatălui și ne-a arătat în viața Sa pământească că Fiul și Duhul sunt nedespărțiți în mântuirea noastră. Tocmai de aceea, Fiul Se înalță la Tatăl, pentru ca să coboare întru Duhul, dimpreună cu Tatăl, începând de la Cincizecime, în cei credincioși Lui (p. 127).

Domnul este milos, îndelung-răbdător și mult-milostiv și El Se pocăiește/ Îi pare rău de relele oamenilor [Cânt. 12, 7], când și oamenii se pocăiesc de relele pe care le fac. De aceea, El este Dumnezeul celor Drepți [Cânt. 12, 8] și El pune pocăință celor păcătoși [Cânt. 12, 8]. Pentru că păcatele noastre le facem înaintea Lui [Cânt. 12, 10]. Și dacă păcătuim înaintea Lui, tot înaintea Lui ne și pocăim [Cânt. 12, 12; 14, 41] și de la El cerem dezlegarea [Cânt. 12, 13**] de păcatele noastre, pentru că El este Dumnezeul celor care se pocăiesc [Cânt. 12, 13]. Însă, dacă nu ne pocăim de păcatele noastre, El ne ține relele noastre întru veac și ne osândește în cele mai adânci ale pământului [Cânt. 12, 13], adică în Iad (p. 131).

Însă, deși Înțelepciunea ne cheamă la ea, ne sfătuiește și ne mustră, noi nu o ascultăm [Par. lui Sal. 1, 24-25; 1, 30]. Fapt pentru care Ea ne promite că va râde de pieirea noastră și se va veseli de moartea noastră [Par. lui Sal. 1, 26]. Și când vom chema Înțelepciunea, Ea nu ne va asculta, pentru că am urât înțelepciunea și nu am ales frica Domnului [Par. lui Sal. 1, 28-29; 8, 13], care este neamul înțelepciunii și bogăția și slava și viața [Par. lui Sal. 22, 4]. Dar cei care au ascultat Înțelepciunea lui Dumnezeu, aceia se vor sălășlui întru nădejde și se vor liniști [Par. lui Sal. 1, 33] (p. 134).

În Par. lui Sal. 3, 3 se vorbește despre consecința faptelor bune: vom afla har. Iar harul este de la Domnul [Par. lui Sal. 12, 2; 30, 7], de la Dumnezeul nostru treimic, și el ne eliberează [Par. lui Sal. 25, 10]. Iar noi trebuie să gândim cele bune înaintea Domnului [Par. lui Sal. 3, 4] și să nădăjduim cu toată inima în Dumnezeu [Par. lui Sal. 3, 5] (p. 134).

Trebuie să ne temem de Dumnezeu și să ascultăm de El, să ne abatem de la rău și să mergem drept [Par. lui Sal. 3, 7; 14, 2; 24, 21]. Căci, prin frica Domnului, ne putem abate cu totul de la rău [Par. lui Sal. 15, 27]. Și El ne cere să nu ne temem de nimeni altul în afară de El [Par. lui Sal. 7, 1]. Noi trebuie să Îl cinstim pe El [Par. lui Sal. 3, 9; 7, 1] din ostenelile noastre cele drepte și să Îi facem început Lui din roadele dreptății noastre [Par. lui Sal. 3, 9]. Pentru că El ne ceartă și ne mustră [Par. lui Sal. 3, 11; 3, 12] spre îndreptarea noastră. Căci El îl ceartă pe cel pe care îl iubește și îl biciuiește pe tot fiul pe care îl primește [Par. lui Sal. 3, 12] (p. 135).

Adevărata înțelepciune este întemeiată ca pe Domnul [Par. lui Sal. 3, 18]. Fiindcă „Dumnezeu a întemeiat pământul [cu] Înțelepciune [ὁ Θεὸς τῇ Σοφίᾳ ἐθεμελίωσεν τὴν γῆν] și a pregătit cerurile în[tru] Înțelegere [ἡτοίμασεν δὲ οὐρανοὺς ἐν Φρονήσει]”[ Par. lui Sal. 3, 19]. Iar aici ni se vorbește în mod tainic despre relația Tatălui cu Fiul la crearea lumii. Pentru că Fiul este Înțelepciunea și Înțelegerea Tatălui. Sau dacă vrem să vedem acest loc ca pe unul triadologic, atunci Înțelepciunea e Fiul, iar Înțelegerea e Duhul Sfânt. Pentru că întreaga creație e opera Dumnezeului treimic (p. 135-136).

Așa că aici aflăm, în mod tainic, lucruri foarte importante despre viața interioară veșnică a Treimii. Aflăm că Tatăl, Fiul și Sfântul Duh sunt uniți ființial, că au aceeași ființă și că Ei Se bucură și Se veselesc reciproc unul de altul și că au creat împreună lumea și pe om și Se veselesc de ceea ce au creat. Și tocmai pentru că persoanele dumnezeiești Se bucură și Se veselesc din veci și pentru veci, și noi primim slava Lor pentru ca să ne bucurăm și să ne veselim duhovnicește (p. 139).

Iadul și pieirea pe față sunt lângă calea Domnului [Par. lui Sal. 15, 11]. Iar mai bună este partea mică de avere, avută în frica Domnului, decât mari vistierii posedate fără frică de Dumnezeu [Par. lui Sal. 15, 16] (p. 142).

În exegeza sa acrivică la Cântarea Cântărilor, Sfântul Grigorios al Nissisului [Νύσσης] pledează pentru înțelegerea mistică a Scripturii, numită de el înțelegere printr-o vedere mai înaltă sau înțelegere tropologică sau alegorică a Dumnezeieștii Scripturi. Pentru că noi trebuie să trecem de la litera Scripturii la vederea nematerială și înțelegătoare [τὴν ἄϋλόν καὶ νοητὴν θεωρίαν] a Scripturii (p. 152-153).

Hristos Dumnezeu S-a făcut floarea câmpului și crinul văilor [Cânt. Cânt. 2, 1] pentru că S-a întrupat (p. 159).

În Dumnezeu trăim adevărata bucurie și veselie [Cânt. Cânt.1, 4]. Și noi iubim sânii teologiei Sale, pentru că ei sunt plini de dreptate și de adevăr [Cânt. Cânt. 1, 4]. Iar Hristos sau Salomon cel adevărat are locuințe din piei [Cânt. Cânt. 1, 5], pentru că El locuiește în Sfinții Lui. Soarele care vede și luminează Biserica este Dumnezeu [Cânt. Cânt. 1, 6]. Iar viile [Cânt. Cânt. 1, 6] Bisericii Sale sunt revelația, cultul și înțelegerile sfinte ale Tradiției Bisericii, cele primite de la Dumnezeu și păstrate cu credincioșie și cu iubire de Biserica Lui (p. 173).

El sare peste munții patimilor noastre și saltă peste dealurile gândurilor noastre celor păcătoase [Cânt. Cânt. 2, 8]. Pentru că El sare și saltă și vine cu bucurie la noi, ca să ne mântuie pe noi. Hristos e asemenea gazelei și a puilor de cerbi [Cânt. Cânt. 2, 9] peste că e frumos și delicat în lucrarea mântuirii noastre. El vine în spatele peretelui nostru, aproape de noi și privește prin ferestrele simțurilor noastre sufletești și trupești, ca să ne găsească pe noi. Vrea să vadă ce avem în plasele [Cânt. Cânt. 2, 9] inimii noastre. Care sunt realele noastre gânduri, sentimente și voiri (p. 176).

Vântul [Cânt. Cânt. 4, 16] este Duhul Sfânt și El suflă în grădina [Cânt. Cânt. 4, 16] Bisericii, adică în sufletele noastre, pentru ca să ne umple de aromatele [Cânt. Cânt. 4, 16]  darurilor Sale cele dumnezeiești. Domnul intră duhovnicește în grădina sufletului nostru [Cânt. Cânt. 5, 1]. Pentru că El a cules smirna prin moartea Sa pe Cruce și, ca Cel înviat din morți și înălțat în cele de-a dreapta Tatălui, El vine în noi ca să ne dăruie aromatele slavei Sale [Cânt. Cânt. 5, 1]. Pâinea și vinul [Cânt. Cânt. 5, 1] lui Hristos sunt împlinirea iconomiei Sale mântuitoare pentru noi. Și întreaga Lui viață și lucrare și propovăduire pentru noi sunt mierea și laptele Lui, pe care noi le mâncăm și le bem duhovnicește [Cânt. Cânt. 5, 1] pentru mântuirea noastră (p. 179).

Hristos este împreună cu iubita Sa, cu Biserica [Cânt. Cânt. 6, 1]. Dar Biserica Îl caută mereu pe El [Cânt. Cânt. 6, 1], pentru că ea caută să Îi placă Lui întru toate. Și Biserica Îl caută pe El prin împlinirea poruncilor Lui. Căci Hristos a coborât în grădina umanității [Cânt. Cânt. 6, 2] și S-a făcut om și El conduce turma Bisericii Sale [Cânt. Cânt. 6, 2]. De aceea, Biserica știe că este a lui Hristos și că El este iubirea ei [Cânt. Cânt. 6, 3; 7, 11] și El paște Biserica în crinii curăției și ai sfințeniei [Cânt. Cânt. 6, 3] (p. 181).

Sfântul Iov vorbește în mod profetic despre „Mijlocitorul nostru [ὁ Μεσίτης ἡμῶν]” [Iov 9, 33], despre Hristos Domnul, iar sintagma e unică în LXX (p. 194).

În cartea Sfântului Iov apare de 5 ori expresia „umbra morții” [Iov  3, 5; 12, 22; 24, 17**; 28, 3] și ea indică Iadul. Și Domnul a scos întru lumină Iadul atunci când a coborât în Iad, pentru că Și-a scos de acolo pe Sfinții Lui. Tocmai de aceea, „gol [este] Iadul înaintea Lui” [Iov 26, 6]. Și El descoperă mereu adâncuri noi de înțelegeri, pentru că dorește să ne învețe în mod continuu cele ale Sale (p. 195).

De la cei neevlavioși, Dumnezeu ia lumina [Iov  38, 15] cunoașterii. Iar celor păcătoși, Dumnezeu le ascunde inima lor de minte [Iov 17, 4]. Nu le dă să gândească cu mintea în inimă, să gândească profund, duhovnicește. Și El nu îi înalță pe cei păcătoși [Iov 17, 4], ci le vestește faptele și fărădelegile lor [Iov 36, 9], pentru că El știe căderile lor cele nelegiuite [Iov 37, 16] (p. 198).

„Norii [sunt] ascunderea Lui [νέφη ἀποκρυφὴ Αὐτοῦ]” [Iov 22, 14]. Norii slavei Sale. Pentru  că ființa Lui este ascunsă în slava Sa și nu poate fi cunoscută de nimeni. „Și [ființa Lui] nu se va vedea [καὶ οὐχ ὁραθήσεται] și pe cercul cerului va trece [καὶ γῦρον οὐρανοῦ διαπορεύσεται]” [Iov 22, 14] neînțeleasă de nimeni. Însă și orele Îl ascund pe Domnul [Iov 24, 1], pentru că El Se revelează în timp atunci când dorește (p. 199).

În Iov 25, 2 ni se vorbește despre relația dintre Tatăl și Fiul în facerea lumii. Căci Tatăl sau Cel care face toată lumea [ὁ ποιῶν τὴν σύμπασαν] o face în Cel Preaînalt [ἐν ὑψίστῳ], în Fiul Său. Cu împreună-lucrarea Fiului și a Duhului Sfânt. Pe când în 27, 3, Sfântul Iov ne vorbește despre prezența harului Duhului Sfânt în el, în cuvintele: „încă suflarea mea fiind înăuntru și Duhul cel dumnezeiesc fiind mie în nări [Πνεῦμα δὲ θεῖον τὸ περιόν μοι ἐν ῥισίν]. În Iov 32, 8 se vorbește din nou despre prezența Duhului Sfânt în oameni: „Duhul este în cei muritori [Πνεῦμά ἐστιν ἐν βροτοῖς]”, tot aici Duhul Sfânt fiind numit: „suflarea Atotțiitorului [πνοὴ Παντοκράτορός]” [Iov 32, 28; 33, 4; 37, 10]. Căci „suflarea Atotțiitorului este cea care învață [πνοὴ Παντοκράτορός ἐστιν ἡ διδάσκουσα]” [Iov 32, 8; 33, 4[3]], care ne învață pe noi voia lui Dumnezeu. Și Duhul ne învață pe noi, pentru că Duhul Cel Dumnezeiesc este Cel care ne-a făcut pe noi [Iov 33, 4]. Care, dimpreună cu Tatăl și cu Fiul, ne-a făcut pe noi” (p. 200).

Iar El are sfatul Său [Iov 38, 2], care nu trebuie ascuns [Iov 38, 2], după cum nu trebuie ascuns nici Dumnezeu [Iov 38, 2; 42, 3]. Pentru că despre El trebuie să vorbim tuturor în mod explicit, cu multă evlavie și bucurie, cu multă recunoștință și responsabilitate. Fiindcă El ne întreabă și cere răspunsuri de la noi [Iov 38, 3; 40, 3; 40, 7; 42, 1], pentru că și El acceptă întrebările [Iov 42, 4] și răspunde oamenilor [Iov 40, 1; 40, 6; 42, 7], pentru că vrea să ne învețe [Iov 42, 4] cele ale Sale (p. 202).

Domnul dă oamenilor înțelepciune și știință [Iov 38, 36], iar „cerul întru pământ l-a aplecat [οὐρανὸν εἰς γῆν ἔκλινεν]” [Iov 38, 37]. Pentru că la Iov 38, 37 se profețește despre întruparea Domnului, Care a aplecat cerul și S-a coborât la noi și S-a făcut om, Dumnezeu și om (p. 202-203).

Iar Duhul nu are să treacă de El [Πνεῦμα δὲ οὐ μὴ διέλθῃ Αὐτόν]” [Iov 41, 8], de Fiul, pentru că Duhul Sfânt, Care purcede din Tatăl, Se odihnește din veci în Fiul (p. 203).

În strănutul lui Hristos strălucește lumina, iar ochii Lui sunt chip de luceafăr [Iov 41, 10]. Din gura Lui ies făclii arzând și se răspândesc ca vetrele de foc [Iov 41, 11]. Din nările Lui iese fum de cuptor [Iov 41, 12], pentru că sufletul Lui este cărbuni și din gura Lui iese văpaie [Iov 41, 13] dumnezeiască. În gâtul Său petrece puterea [Iov 41, 14] Sa cea dumnezeiască. Și El nu a fost rănit de arcul de aramă [Iov 41, 20] al păcatului, pentru că este fără de păcat, și „batjocorește cutremurul celui purtător de foc” [Iov 41, 21], al diavolului. Și Hristos Domnul a robit Iadul, pentru că S-a plimbat prin el [Iov 41, 24]. Căci nimeni nu este asemenea Lui pe pământ [Iov 41, 25], pentru că El este Împăratul celor care sunt în ape [Iov 41, 26], în apele învăluite de multe ispite și griji ale acestei vieți (p. 204).

Iar cartea Sfântului Iov se încheie cu afirmația eshatologică din 42, 17: Iov „s-a scris [că] el iarăși va învia, împreună cu [cei cu] care Domnul învie”. Pentru că va fi o înviere universală a morților, o înviere a tuturor celor adormiți. Și ea va avea loc la a doua venire a Domnului, când El va veni cu Îngerii și cu Sfinții Lui (p. 204).

Dumnezeu este Artizanul sau Meșteșugarul întregii creații [Înț. lui Sal. 13, 1]. Fiindcă El este „Începătorul facerii [celei pline] de frumusețe [ὁ τοῦ κάλλους Γενεσιάρχης]” [Înț. lui Sal. 13, 3] și Cel care le-a pregătit pe toate  [Înț. lui Sal. 13, 4]. Tocmai de aceea, „din măreția și frumusețea făpturilor [ἐκ γὰρ μεγέθους καὶ καλλονῆς κτισμάτων], după asemănare [ἀναλόγως], Făcătorul facerii lor se vede [ὁ Γενεσιουργὸς αὐτῶν θεωρεῖται]” [Înț. lui Sal. 13, 5]. Căci Îl putem cunoaște pe Dumnezeu din făpturile Sale. Lucru pe care îl va spune și Sfântul Pavlos în Rom. 1, 20 (p. 209-210).

Dumnezeu a zidit toate pentru ca ele să existe [Înț. lui Sal. 1, 14[4]; 11, 25; 13, 3]. Pentru ca ele să rămână în existență. Și El a zidit lumea „din materia cea fără de chip [ἐξ ἀμόρφου ὕλης]” [Înț. lui Sal. 11, 17] (p. 210).

În Înț. lui Sal. 15, 11 ni se vorbește iarăși despre crearea omului de către Dumnezeu. Și Dumnezeu i-a suflat omului „suflet lucrător [ψυχὴν ἐνεργοῦσαν]”, suflet viu, dar i-a suflat și pe „Duhul Cel viu [Πνεῦμα Ζωτικόν]”, adică slava Duhului Sfânt. Pentru că Dumnezeu l-a făcut pe om cu trup și suflet, dar ca pe un om duhovnicesc, ca pe un om plin de slava Lui (p. 212).


[1] În Biblia de la 1688: pildă.

[2] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Dec/Dec25.html.

[3] „Suflarea Atotțiitorului [este] cea care mă învață pe Mine”.

[4] „Căci [El] a zidit întru a fi toate [ἔκτισεν γὰρ εἰς τὸ εἶναι τὰ πάντα]”.

16 comentarii la „Teologia Dogmatică Ortodoxă (vol. 2)”

  1. Slavă lui Dumnezeu pentru colosala putere de muncă pe care v-o dăruiește, Părinte Dorin, pentru optimismul și puterea de a continua într-o lume de un materialism execrabil! Mulțumim pentru minunatul dar de Crăciun! Nașterea Domnului să vă umple de paradisul harului dumnezeiesc și să vă facă unul dintre pomii vieții! Binecuvântați

    1. Vă mulțumesc mult, Domnule Andrei, că vă bucurați împreună cu mine! Dumnezeu să vă bucure și să vă veselească pururea în cuvintele Sale! Citiți-o cu pace! Veți fi uimit de cât de multe lucruri ne spune Dumnezeu în revelația Lui și pe care noi nu le reactualizăm în predicile, în conferințele, în cărțile noastre teologice.

      1. Sărut mâna Preacucernice Părinte, cu rugăciunile sfinției voastre sunt sigur că mă voi veseli de frumusețea adevărului dumnezeiesc și de tainele pe care El vi le-a descoperit și ni le împărtășiți cu atâta căldură și nouă. Dumnezeu să vă ningă pururea în suflet pacea și bucuria, curăția și nevinovăția, înțelepciunea și iubirea sfântă!

        1. Vă mulțumesc foarte mult, Domnule Andrei! Sensibilitatea și bunul dumneavoastră simț mă încălzește mult. Toată binecuvântarea din partea mea!

  2. Părinte, sunteți o comoară duhovnicească dăruitoare de nestemate tuturor. Minunate sunt cuvintele Domnului și minunate sunt și înțelegerile sfinției voastre. Să dea Domnul ca prin aceasta Dogmatică să se nască Pruncul Sfânt în inimile cât mai multor cititori: Dumnezeu Cuvântul să coboare lin din cuvinte și să ne încălzească inimile reci și să ne lumineze mințile risipite. Numai admirație și respect pentru tot ce faceți. Mulțumim nespus de mult, Doamne ajută!

    1. Vă mulțumesc mult, Doamnă Ioana! Se pare că mi s-au înmulțit cititorii foarte inteligenți și cu mult bun simț. Vă doresc multă sănătate și bucurie sfântă!

  3. Viața cu Dumnezeu e taina sufletelor mari, care iubesc învăpăiat pe Dumnezeu și pe Maica Domnului, pe toți Sfinții și tot adevărul ceresc. Cu fiecare carte pe care o scrieți pătrundeți tot mai mult în această taină. Eu, pâlpâitul (cum zicea poetul Ioan Alexandru) mă uit de foarte departe la orizontul ei și încerc să-mi aprind râvna cu amnarul. Dumnezeu să vă adune talanții în vistieriile cele veșnice din Împărăția Sa, Părinte, și Maica Domnului să vă acopere în rugăciune!

    1. Vă mulțumesc frumos, Domnule Sofronie, pentru bucurie și prietenie! Și eu am auzit numai lucruri bune despre dumneavoastră. Să ne bucurăm pe mai departe unii de alții!

  4. Nașterea Domnului să vă aducă multă fericire, pace, lumină și tot ce vă doriți! Multumim mult, Sărbători fericite împreună cu doamna preoteasă și cu întreaga familie!

  5. Ce surpriză minunată! Cuvântul lui Dumnezeu Se naște în ieslea dobitoacelor dar sfinția voastră ne descoperiți cuvintele de taină ale Cuvântului ca să nu mai fim fără minte, ci să pregătim sălaș cuvincios Domnului în sufletele noastre. Binecuvântați, sfințite Părinte, și Bunul nostru Mântuitor să vă răsplătească cu bucurii cerești nesfârșite împreună cu doamna preoteasă și cu toți cei dragi! Crăciun fericit și plin de lumină sfântă!

    1. La mulți ani, Doamnă Anastasia, și vă mulțumesc mult pentru rugăciune și prietenie! Dumnezeu să vă întinerească continuu cu harul Său și cu iubirea Sa de oameni! Pe curând!

  6. Sarutam cu smerenie dreapta, Preacucernice Parinte! Cata frumusete si bogatie de gand dumnezeiesc! Nu m-am gandit niciodata ca Sfanta Scriptura poate fi citita si cercetata si inteleasa astfel dar cu cat mai mult ma scufund in citirea Dogmaticii sfintiei voastre, cu atat mai mult am convingerea ca acest mod de a cunoaste Scriptura era si al Sfintilor Parinti din vechime, care tot asa faceau asocieri neasteptate intre versete sau capitole. De asemenea inteleg acum tot mai bine ca predica sfintiei voastre ca si tot cultul nostru ortodox se intemeiaza fundamental pe Scripturi, dar si ca generatiile noastre si cele care vin trebuie sa continuam intelegerea acestui abis de gand si de cuvant dumnezeiesc, aceste ganduri ale inimii lui Dumnezeu, de care El nu ne-a lasat straini. Ce poate fi mai frumos decat a le contempla cat mai des? Va suntem profund recunoscatori si va dorim Sarbatori line sub aripile de har ale Duhului Sfant, numai bucurii si impliniri! Binecuvantati!

    1. Și eu vă mulțumesc mult, Domnule Luca, pentru disponibilitatea dumneavoastră continuă pentru dialog și pentru prietenie! Dumnezeul milelor și al îndurării, cu harul și cu iubirea Sa de oameni, să vă bucure și să vă miluiască pururea, Domnule Luca, și să vă lumineze spre înțelegerea tainelor Lui celor dumnezeiești, acum și pururea și în vecii vecilor! La mulți ani și să ne regăsim cu pace!

  7. Dumnezeu cel bun, Care a plecat cerurile și S-a întrupat pentru noi, să vă dăruie multe bucurii, sănătate, pace, întelepciune din belșug și să vă asculte toate rugăciunile! Sărbători fericite, sărut mâna Părinte, binecuvântați!

    1. Vă mulțumesc mult pentru rugăciune și prietenie, Doamnă Irina! La mulți ani și să ne întărim spre toată lucrarea cea bună!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *