Predică la Botezul Domnului [2020]

Iubiții mei[1],

ca „să vadă dacă a încetat apa de pe fața pământului [ἰδεῖν εἰ κεκόπακεν τὸ ὕδωρ ἀπὸ προσώπου τῆς γῆς]” [Fac. 8, 8, LXX], apa potopului, Sfântul Noe a trimis o porumbiță [τὴν περιστερὰν]. Și „neaflând porumbița odihna picioarelor ei [οὐχ εὑροῦσα ἡ περιστερὰ ἀνάπαυσιν τοῖς ποσὶν αὐτῆς] s-a întors către el întru chivotos [ὑπέστρεψεν πρὸς αὐτὸν εἰς τὴν κιβωτόν]” [Fac. 8, 9, LXX].

Și chivotul sau arca Sfântului Noe prefigura Biserica lui Dumnezeu în care suntem noi astăzi, pe când porumbița trimisă să se odihnească în lumea de după potop, de după pedeapsa lui Dumnezeu, era o vorbire tainică despre praznicul de astăzi. Pentru că „Iisus, botezându-Se, numaidecât a ieșit din apă. Și [καὶ], iată [ἰδού], I s-au deschis Lui cerurile [ἀνεῴχθησαν Αὐτῷ οἱ οὐρανοί] și a văzut pe Duhul lui Dumnezeu coborând ca o porumbiță [καὶ εἶδεν τὸ Πνεῦμα τοῦ Θεοῦ καταβαῖνον ὡσεὶ περιστερὰν] și venind în[tru] El [καὶ ἐρχόμενον ἐπ᾽ Αὐτόν]!” [Mt. 3, 16, BYZ].

Porumbița Sfântului Noe vorbea despre coborârea Sfântului Duh ca o porumbiță în persoana Domnului Iisus Hristos. Pentru că Duhul Sfânt, Cel care purcede din veci din Tatăl, Se odihnește în veci în Fiul Lui. Iar noi, pentru a avea odihnă veșnică, odihnă duhovnicească, trebuie să Îl avem pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh în noi prin slava Lor, trebuie să avem slava Treimii în noi, pentru ca să fim în pacea lui Dumnezeu „cea care covârșește toată mintea [ἡ ὑπερέχουσα πάντα νοῦν]” [Filip. 4, 7, BYZ].

Și de ce întrece toată înțelegerea noastră pacea lui Dumnezeu? Pentru că Dumnezeu ne umple de pacea Lui cea veșnică aici, pe pământ, și nimeni nu ne mai poate tulbura în adâncul ființei noastre. Putem avea mari dureri, mari tristeți, mari dezamăgiri, mari pierderi în familie și în viață, dar, dacă suntem plini de pacea Lui, de pacea Lui cea veșnică, noi suntem în adâncul nostru un ocean de liniște și de veselie tainică. Pentru că pacea Lui nu e o liniște de moment, nu e o perioadă de acalmie exterioară, ci un izvor interior continuu de pace și de bucurie dumnezeiască, prin care ne putem bucura și în ispite, și în necazuri, și în dezamăgiri și în prigoniri crunte.

Însă cum putem ajunge noi la pacea lui Dumnezeu? Prin Botezul nostru am ajuns deja! Pentru că la Botezul nostru primit în pruncie, Dumnezeu Și-a coborât slava Lui în noi și vrea ca noi să trăim zilnic și veșnic în slava Lui. Pentru că slava Lui e pacea, e bucuria, e frumusețea noastră interioară, e puterea lui Dumnezeu care ne întărește în ispite, în nevoi, în dureri și în boli de tot felul.

Fără slava lui Dumnezeu în noi, noi nu putem birui pe demoni în sufletul și în trupul nostru! Fără slava Lui în noi, noi nu ne putem bucura, nu ne putem veseli în Dumnezeu! Fără slava Lui în noi nu avem iertarea Lui, pacea Lui, bucuria Lui cea veșnică! Pentru că Dumnezeu nu dorește să stea în afara noastră, ci El vrea să Se odihnească în sufletul și în trupul nostru prin slava Lui și, în același timp, să ne odihnească pe noi acum și pentru toți vecii.

Ce S-a petrecut cu Domnul la Botezul Său ca om, s-a petrecut și cu noi, iubiții mei, la Botezul nostru! Pentru că și noi, creștinii Lui, am devenit locașuri vii ale lui Dumnezeu la Botezul nostru. El a coborât și în noi și e în noi prin slava Lui, dacă noi strigăm mereu către El. Pentru că slava Lui în noi e ca lumina electrică: o avem în tot sufletul și în trupul nostru. Dar când aprindem rugăciunea în noi, când începe în noi să ne mistuie dorul după fapta cea bună și după sfințenia lui Dumnezeu, atunci aprindem becul în noi și ne umplem de lumina Lui. Până nu ne facem rugăciune, până nu ne facem inimi vii pentru Dumnezeu, nu știm că avem energia Lui în noi. Dar când ne punem în slujirea lui Dumnezeu, atunci începe să izvorască în noi slava Lui primită la Botez și în mod continuu în Biserica Sa, și slava Lui e hrana și bucuria noastră cea veșnică.

Am început să scriu predica de față după cele două zile de mers cu Botezul din casă în casă. Am febră musculară puternică, ceva răceală în trup, care sunt inerente efortului și transpirației abundente, dar multă bucurie și pace dumnezeiască în suflet și în trup. Pentru că am stat iarăși de vorbă cu dumneavoastră, am stat la masă și am mâncat și am băut și am discutat îndelung, iar hrana mea a fost în primul rând vorba cu dumneavoastră. Căci vă descopăr, de fiecare dată, într-o altă lumină, ajung să cunosc noi și noi detalii despre dumneavoastră, și, în același timp, vă descopăr tot mai mult în inima mea. Pentru că sunteți vii în mine și în rugăciunea mea, și, în același timp, vă văd tot mai profund ca pe niște prieteni ai mei, ca pe niște confidenți ai mei, ca pe niște părinți și frați și fii duhovnicești ai mei.

…Anul trecut, înainte de Nașterea Domnului, am trecut și pe la tușa Cristina, care mi-a deschis ușa, casa, am vorbit cu ea…Pentru ca pe 29 decembrie să o văd în sicriu, cu chip luminos, și să o îngropăm în cripta ei pictată foarte frumos. Pentru că o are pe Preacurata Stăpână la cap, așa cum vedeți din fotografia pe care am făcut-o atunci, înainte de a o lăsa în mormânt.

Și când cineva pleacă dintre noi, întrerupe dialogul fizic cu noi, dar nu și pe cel duhovnicesc. Pentru că noi vorbim în rugăciune cu cei adormiți ai noștri. Ne rugăm lui Dumnezeu pentru ei și ne umplem de pacea Lui și noi, și ei. Căci dacă noi, cei care ne rugăm pentru iertarea lor, ne umplem de pace, atunci și ei se umplu de pacea Lui și de iubirea noastră pentru ei.

Tocmai de aceea, cimitirul și pomenirile pentru cei adormiți sunt cartea de vizită a iubirii noastre. Căci dacă ei au contat pentru noi pe când trăiau, atunci contează și acum. Pentru că moartea nu ni-i scoate din suflet pe cei iubiți ai noștri, ci moartea ni-i face și mai vii în sufletul nostru.

Și dacă iubim, iubim veșnic. Și dacă iubim veșnic, atunci suntem rugăciune, suntem iubire, suntem admirație continuă pentru cei care ne-au precedat și au fost reperele vieții noastre. Și dacă admirăm, atunci creștem continuu în înțelegere, în iubire, în grija pentru tot ce e profund și tainic, adică în iubirea pentru oameni.

Am vorbit cu familiile binecuvântate cu copii și nepoți, dar și cu cei văduvi și singuri, care au și ei binecuvântarea lui Dumnezeu din destul. Singurătatea e o asceză grea și dureroasă, dar e și cadrul binecuvântat pentru multă rugăciune, atenție și cumpătare. După cum familia e spațiul intimității, al bucuriei și al împlinirii sufletești și trupești, dar și o redută tot mai încercată de diverse pericole și dezechilibre. Pentru că te poți simți singur și neînțeles și în mijlocul familiei, dar și când nu mai ai pe nimeni. Te poți simți împlinit și când ești singur, dar și cu mulți la un loc. Pentru că împlinirea este interioară și ea este rezultatul binelui pe care îl facem. Căci numai binele ne împlinește! Răutatea, invidia, destrăbălarea, minciuna, nemunca nu ne împlinesc. Dar când te rogi, când postești, când citești cărți bune și îi înveți și pe alții cele bune, când ajuți din toată inima pe cineva, atunci ți se umple inima de bunătate și de pace. Așa după cum, atunci când îi ierți pe oameni și te rogi pentru cei care te jignesc și te calomniază, nu te umpli de răutate și de tristețe, ci de pace și de bucurie sfântă. Pentru că nu te răzbuni, nu le plătești cu aceeași monedă, ci te arăți domn cu ei, te arăți bun și delicat cu ei.

Și toți cu care am vorbit în aceste două sfinte zile doreau sănătate, doreau putere de muncă și doreau și pace interioară. Doreau să fie înțeleși și iubiți, apreciați și împăcați cu ceea ce fac. Se rugau pentru o zăpadă bună, pentru vremuri bune, pentru ca să trăiască cu pace și cu decență, și să fie aproape de familiile lor.

Și unde am mâncat și am băut la masă, mi s-a dovedit că sunt citit și urmărit tot la fel de mult în slujirea mea online, ca și în cea parohială. Pentru că vorbirea online cu dumneavoastră o continuă pe cea față către față. Iar pentru ca să fac față ospitalității dumneavoastră a trebuit să mănânc și să beau de trei ori mai mult decât mănânc și beau zilnic, dar nu m-am supărat nicidecum. Pentru că masa ospitalității e o asceză a dragostei. Multul mâncării și al băuturii vine din respect și din dragoste, iar nu din indiferență! De aceea, ospitalitatea e o asceză, una a dragostei, când oamenii te primesc cu toată inima.

Mai pe scurt, vă mulțumesc pentru toate darurile dumneavoastră și pentru toată vorbirea de suflet pe care am avut-o! Iar astăzi, dacă am venit cu toții să bem apa Domnului, apă sfântă, coborâtă din cer, am venit de fapt să bem dragostea Lui pentru noi. Am venit să bem apă sfântă, pentru ca să ne umplem de pacea Lui cea preasfântă.

Vom merge imediat afară și vom sfinți, cu harul lui Dumnezeu, apele, pentru ca să retrăim Botezul Domnului! Pentru că El a sfințit apele intrând în repeziciunile Iordanisului, Iordanis care înseamnă „râul care coboară”[2]. Pentru că Iordanisul se referă, în mod tainic, la slava lui Dumnezeu care coboară în apă și o sfințește pentru mântuirea noastră. La mulți ani, un 2020 cu pace și cu bucurie dumnezeiască, și să Îl rugăm pe Domnul să ne coboare din cer apa cea sfântă a Lui! Amin.

[1] Începută la 17. 55, în zi de vineri, pe 3 ianuarie 2020. Cer senin, 4 grade, vânt de 10 km/ h.

[2] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Râul_Iordan.