Isaias, 22, 1-7, cf. LXX

1. Cuvântul văii Sionului. Ce ți s-a făcut ție, că toți v-ați suit acum spre acoperișuri?

2. Cetatea, strigând, s-a umplut de cele deșarte. Răniții tăi nu [sunt] răniții de sabie, nici cei morți ai tăi [nu sunt] morți de război.

3. Toți stăpânitorii tăi au fugit și cei care au fost prinși sunt legați aspru și cei care sunt tari în tine departe au fugit.

4. Pentru aceea am zis: „Lăsați-mă! Cu amar voi plânge. Să nu întăriți a mă ruga spre pieirea fiicei rudeniei mele.

5. Că[ci] ziua tulburării și a pieirii [ἡμέρα ταραχῆς καὶ ἀπωλείας] și a călcării în picioare [καὶ καταπατήματος] [este], iar rătăcirea de la Domnul Savaot [este] în valea Sionului [καὶ πλάνησις παρὰ Κυρίου Σαβαωθ ἐν φάραγγι Σιων]. Se rătăcesc de la cel mic [și] până la cel mare. Se rătăcesc în munți[1].

6. Iar elamiteii/ elamiții au luat tolbe [φαρέτρας], [au venit] călăreții, oamenii pe cai și adunarea de soldați.

7. Și văile tale cele alese vor fi pline de care de război, iar călăreții vor astupa porțile tale.


[1] Pentru că merg să se închine la idoli în munți.