Rămâne să ne vedem. Poemul 83

Onlineul, la început,
a fost pagina tipografică
a celor care știau să scrie.
Tocmai de aceea, blogul
era pentru mine interiorul meu.
Eram scriitorul fără cenzură,
cel care scriam cu bucurie
pentru un public
în creștere.
Mai apoi au venit oamenii
care și-au pus vocea online,
apoi fața online,
în detrimentul conținutului.
Podcastul și vlogul
s-au certat adesea cu scriitorii,
pentru că zeflemitorii își ascund
în logoree
lipsa de gramatică
și de experiență.
Dai din gură audio,
te vezi și în imagine
și crezi că ai multe de spus.
Dar mai întâi trebuie
să vezi cum arată în scris
lucrurile debitate de tine,
ca să îți dai seama
dacă ai de-a face
cu comunicarea.
Însă onlineul
a democratizat cu totul
comunicarea,
până a ajuns vorbărie.
Cine scrie azi,
cine e cu vorba
și cu fața în online,
cel mai adesea
se mulțumește doar cu prezența,
fără valoare personală.
Nu îi mai interesează
dacă sunt proști, nesimțiți,
anoști, inumani,
pentru că ei cred că simpla prezență
ține loc de valoare.
Însă valoarea este interioară omului
și nu o mască!
Valoarea omului
este valoarea vieții lui,
a experienței lui unice.
Și dacă știi să o scoți la lumină,
atunci onlineul este o primăvară,
e o lume fără poluare,
e o regăsire de sine.
Pentru că onlineul în scris,
audio și video este autentic
numai când comunică adâncul omului.
Numai când el este
un canal de transmisie
al omului.
Când ni-l prezintă pe om
în toată frumusețea
și fragilitatea lui.