Psalmul al 3-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată

Doamne, cât se înmulțiră
cei ce mă trag spre pâră[1]!
Asupra-mi mulți se sculară,
cuvânt mare cuvântară,
dând inimii lor credință
c-o să fiu în deznădejde,
să n-am ajutor pe Tine,
Dumnezeu[l] ce-mi faci bine,
la nevoie sprijinire
și de voie a mea fală[2].
Că mi-ai împletit cunună,
cu podoabă dimpreună,
de m-ai pus cap[3] peste alții,
să bat pe toți necurații[4].
Am strigat cu glas mare
către Dumnezeu Cel tare,
că[ci] m-aude și mă slăvește
din al Său munte sfânt [privește].
Am dormit somn cu odihnă
de la cină până-n ziuă,
și m-am sculat dimineață,
că[ci] mi-e Dumnezeu povață.
De-ntunerice de gloate
teamă n-am, și nici nu poate
vestea rea să mă mâhnească,
dimprejur să năvălească.
Scoală, Doamne, de mă scoate,
din aceste întristări, din toate,
și le dă bătaie-n năvală
la pizmașii ce-mi fac boală[5]!
Ca, scrâșnind, să-și frângă dinții,
în durerea lor, greșiții,
că[ci] Dumnezeu, cu biruință,
va da celor buni dobândă[6].


[1] Spre clevetire.

[2] Lauda mea.

[3] Conducător.

[4] Pe cei păcătoși.

[5] Trebuia să punem din nou cuvântul „întristare”. L-am ales pe acesta pentru a crea rima.

[6] Răsplătire pentru faptele lor celor bune.