Psalmul al 4-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată

Când Îți strig cu mare jale
din adâncul de greșeli,
[Tu,] Dumnezeul bunătății,
mi-ai ascultat [ruga] dreptății,
și-n vreme de greutate
mi-ai lărgit [inima] pe [mai] departe.
Te îndură și miluiește
pe nevrednicul ce Te dorește!
Și mi-ascultă nevrednica rugă,
pentru că-Ți sunt adevărată slugă[1]!
Răilor, să nu vă pară
[că] Dumnezeu mila Își taie!
[Iar] cei ce iubiți cele deșarte,
Dumnezeu o să vă certe [până la moarte].
Părăsiți dar minciuna,
să nu o căutați totdeauna,
ci[, mai degrabă,] să-l cunoașteți pe omul,
pe care l-a [făcut] minunat Domnul!
Că Dumnezeu mă ascultă,
când Îl strig din grijă multă.
Iar când te mânii, rău altuia nu face,
[dacă nici ție răul] nu-ți place!
[Și] inima ce te dojenește
în patul tău o umilește.
Și fă [mereu] jertfa cea dreaptă,
[ca] de la Domnul să iei plată.
[Căci] mulți făgăduiesc daruri bune
celor care binele le-ar spune.
Însă spre noi, Doamne Sfinte,
Ți-ai însemnat mai înainte
strălucirea sfintei fețe,
de-a ne întoarce la blândețe.
De aceea îmi dai bucurie
inimii și veselie,
ca o casă cu agoniseală
cu haine întinse la soare.
Vin și grâu să prisosească,
uleiul să nu lipsească.
Iar eu, cu pace bună,
voi adormi dimpreună,
și când din lume m-oi duce
mă voi odihni în [slava cea] dulce,
în casa Ta cea senină,
către nădejdea deplină.


[1] Slujitor.