Psalmul al 5-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată
Eliberează, Doamne,-n urechi sfinte
grai cu jale de cuvinte
și mi-ascultă săraca rugă
la greu, că-Ți sunt a Ta slugă,
Dumnezeu[le] și Împărate,
că[ci] mă rog [Ție] cu dreptate!
Iar zorii n-or să se reverse,
și încă soarele n-o să iasă,
[până ce] sfinția Ta [nu-]mi auzi glasul,
Cel care mă vezi peste tot ceasul.
Că[ci] Tu, Doamne, -n fărădelege,
pe nimeni nu lași s-alerge.
Iar în casa Ta nu va avea parte
vicleanul, cel care stă departe[1].
Pe cei strâmbi[2] [Tu] nu-i lași să trăiască
[și nici] de-aproape să Te privească,
că[ci] de sfânta Ta privire
pizmașii s-or face zgură.
Urât-ai pe toți cei care se fălesc
și îi vei pierde pe cei mincinoși, [căci greșesc].
Iar de om ce varsă sânge
Ți-e greață a Te atinge.
Iar eu, Dumnezeu[le] Sfinte,
cu mila Ta de mai-nainte[3],
voi intra în sfânta Ta casă,
unde șed, Doamne, la masă,
și mă voi închina cu rugă,
în[tru] frica Ta, că-Ți sunt slugă,
în Biserica Ta cea sfântă.
Și mă du fără de sminteală
spre adevăr, să nu am greață,
că[ci] Tu, Doamne, mi-ești povață
și spre Tine-mi îndrept pașii,
ca să nu mi-i strice pizmașii.
Că le este gura nedreaptă
și le este inima deșartă.
Cu gâturile căscate,
de izbucnesc răutate,
cu cuvinte necuvioase,
ca un mormânt plin de oase.
Și cu limba lor înșală,
să facă-n lume sminteală.
Ci le dă, Doamne, osândă,
să nu se laude-n dobândă!
Sfaturile să și le piardă
și din mila Ta să cadă.
După a lor păgânătate
să-i urnești la răutate,
că[ci], Doamne, Te mâniară,
clevetindu-Te prin țară.
Pe când, pe cei ce Te așteaptă,
pe toți să-i bucuri cu [răs]plată,
[ca]-n veci cu Tine să petreacă
[și] bucuria [slavei] să le placă.
Să se laude cu Tine
cei ce numelui Tău îi vor bine,
că[ci] dai binecuvântare
Dreptului și spor mare.
Doamne, -n scut de bună vrere,
ne-ncununi cu mângâiere.
[1] Care stă departe de Tine.
[2] La suflet.
[3] Cu mila Ta cea de mai înainte de veci, cu mila Ta cea veșnică.