Predică la Întâmpinarea Domnului [2020]
Iubiții mei[1],
„Cuvântul cel nescris și mai presus de ființă [τὸν ἀπερίγραπτον Λόγον καὶ ὑπερούσιον]”[2] a fost primit în brațe de Sfântul Simeon[3]. Și L-a primit în brațele sale pe Domnul, pentru că Îl avea în inima lui. Căci atunci când primim pe cineva în brațe cu adevărat, mărturisim că îl avem în inima noastră. Că îl iubim și ne gândim adesea la el. Și oamenii își exprimă iubirea profundă prin îmbrățișare, prin strângerea puternică în brațe, ca și când ar dori să îl introducă pe cel îmbrățișat cu totul în inima lor.
Și dacă Sfântul Simeon L-a primit pe Domnul în brațe și L-a strâns la pieptul său și noi trebuie să Îl îmbrățișăm pe El și să Îl lăsăm să intre în noi ca într-un templu al Său! Căci El este mântuirea [σωτηρία] și bucuria [ἀπόλαυσις] celor credincioși[4]. El este curăția, luminarea, sfințirea și împlinirea noastră. Pentru că toată viața noastră creștină e viața Lui, e viața cu El, e viața dimpreună cu Tatăl, cu Fiul și cu Duhul Sfânt, cu Dumnezeul nostru treimic. Căci unde e Fiul, acolo e și Tatăl și Duhul Sfânt. Pentru că Treimea e deoființă și nedespărțită. Și ne învață și pe noi să fim o unime, să ne dăruim lui Dumnezeu cu sufletul și cu trupul nostru, pentru ca El să împărățească în noi în mod deplin.
Primele 3 cântări din Vecernia Mare a acestui praznic împărătesc ne învață că Lui trebuie să I ne închinăm[5]. Trebuie să I ne închinăm Celui pe Care Îl primim. Pentru că numai când Îl primim pe El în noi putem să I ne închinăm Lui cu adevărat. Căci El vine în noi prin slava Lui și, întru slava Lui, noi putem să I ne închinăm Lui cu adevărat. Iar întâmpinarea reală a lui Dumnezeu este îmbrățișarea Lui. E primirea Lui cu totul în noi.
Și El vine în noi ca „Cel care dă lumii mare milă [ὁ παρέχων τῷ κόσμῳ τὸ μέγα ἔλεος]”[6]. El vine și luminează sufletele noastre[7]. Pentru că mila Lui este slava Lui, iar El este „Domnul slavei [τὸν Κύριον τῆς δόξης]”[8]. E Cel care ne umple pe noi de slava Lui cea veșnică. Și noi nu putem să Îl îmbrățișăm pe El decât în slava Lui, prin care El locuiește în noi și ne sfințește pe noi.
Sfântul Simeon s-a bucurat nespus de mult primindu-L în brațe pe Domnul! Și când L-a primit, acesta a cerut eliberarea lui din viața aceasta. Pentru că avea vârsta de 360 de ani[9]…Și a trăit atât de mult, tocmai pentru ca să Îl vadă pe Cel despre Care vorbise Sfântul Isaias că Se va naște din Fecioară [Is. 7, 14].
Dar a trăit duhovnicește pe pământ [Lc. 2, 25]! Pentru că L-a văzut duhovnicește pe Domnul [Lc. 2, 27] și de aceea L-a primit în brațele Sale [Lc. 2, 28]. L-a văzut prin slava Lui și de aceea nu L-a confundat cu altcineva. Iar dacă noi trăim în slava lui Dumnezeu, Îl putem vedea pe El în slava Lui, și astfel nu Îl putem confunda cu nimeni altcineva.
Sfântul Simeon, „purtând Viața [Ζωὴν φέρων], a cerut dezlegarea de viață [ζωῆς ᾐτεῖτο λύσιν]”[10], de viața lui, ca să fie cu Viața cea veșnică, cu Domnul. Pentru că nu numai că trebuie să dorim să fim cu Domnul, ci trebuie să fim în mod real cu El. Și noi suntem cu Domnul dacă ne împărtășim cu Trupul și cu Sângele Său cele preadumnezeiești, dacă mâncăm cu sufletul nostru cuvintele Sale, dacă iubim chipul Său iconic, dacă îi iubim pe oameni, care sunt după chipul Lui, dacă împlinim clipă de clipă poruncile Sale.
Iar porunca Lui este iubirea cea duhovnicească. Căci „poruncă nouă vă dau vouă, ca să vă iubiți unul pe altul; ca și voi să vă iubiți unul pe altul, precum [Eu] v-am iubit pe voi” [In. 13, 34, BYZ]. Pentru că ne cere să îi iubim pe oameni, după cum El ne iubește pe noi: adică în mod desăvârșit. Fapt pentru care, porunca iubirii ne cere, în subsidiar, să ne curățim de toată patima, de tot ceea ce îngustează iubirea noastră. Pentru că atunci când iubești duhovnicește, iubești ca unul eliberat de patimile care înăbușă iubirea în noi.
Domnul a fost primit „în mâini bătrânești [ἐν χερσὶ πρεσβυτικαῖς]”[11], în mâini ascetice, în mâini sfințite de nevoință, în mâinile Sfântului Simeon [Συμεών], pentru că Domnul este Cel care ne scoate de sub „tirania patimilor [τῆς τῶν παθῶν τυραννίδος]”[12]. Și prin aceasta, El, deodată, a subliniat importanța pruncilor, a familiei, dar și a bătrânilor în viața Bisericii și a lumii. Căci pruncii sunt viitorul nostru asigurat, sunt nădejdea noastră de mai bine, împlinirea noastră, pe când bătrânii sunt cei care s-au curățit și s-au sfințit în viața cu Dumnezeu. Orice bătrân a fost cândva un prunc și orice prunc merge spre bătrânețe din prima clipă a vieții sale. Dar bătrânii au scopul lor de la Dumnezeu: acela de a deveni prunci prin curăție și sfințenie. Pentru că acestea a spus Domnul: „Lăsați copiii să vină către Mine [Ἄφετε τὰ παιδία ἔρχεσθαι πρός Με] și nu-i opriți pe aceștia [καὶ μὴ κωλύετε αὐτά]! Căci asemenea acestora este Împărăția lui Dumnezeu [τῶν γὰρ τοιούτων ἐστὶν ἡ Βασιλεία τοῦ Θεοῦ]” [Lc. 18, 16, BYZ]. Căci numai cei care se fac asemenea copiilor, prin nerăutate și bucuria de Dumnezeu, moștenesc Împărăția Lui.
Iar copiii sunt chemați din prima clipă a vieții lor la Dumnezeu! Pentru că El îi primește pe ei în apa Botezului și îi face fiii Lui duhovnicești. Și dacă ești fiul lui Dumnezeu, atunci ești și moștenitorul Lui. Și, cu toții, suntem chemați să fim moștenitorii Împărăției lui Dumnezeu. Pentru că trebuie să vedem mântuirea lui Dumnezeu [Lc. 2, 30] și să o trăim cu toată ființa noastră.
Așadar, scopul educației de acasă și de la Școală este acela de a ne apropia de Dumnezeu prin cunoașterea voii Lui. Și a cunoaște oamenii și lumea e un act teologic, dacă vezi cunoașterea creației ca pe o scară spre Dumnezeu. Însă cunoașterea lui Dumnezeu nu are hotare, nu are limite, pentru că nici trăirea cu El nu are limite.
Un copil bine educat, bine călăuzit și bine informat va asimila toată informația primită acasă, la Școală, în media și în online cu discernământ. El va înțelege că toate sunt pentru el, pentru crearea lui ca om, pentru viitorul lui ca persoană socială, dar că nu toate îl duc la bine. Învățarea, dobândirea de noi aptitudini, delectarea, informarea sunt un tot unitar. Și copiii trebuie să știe că tot ceea ce văd și înțeleg îi schimbă. Că ceea ce fac zi de zi devine ei înșiși.
Un plan riguros de învățare nu este incompatibil cu joaca sau cu viața liturgică. Un copil care merge la Biserică, merge în același timp și la Școală, se poate juca și interacționa cu multe persoane, pentru că el este o ființă vie și nu un robot. El alege ceea ce vrea să facă, ceea ce poate să facă. Mai târziu va înțelege că educația, învățătura și slujirea Bisericii l-au ajutat mult, l-au pus pe drumul cel bun, și că fără aportul determinant al familiei, al Școlii și al Bisericii, el nu putea fi cel de azi, cel care se bucură de faptul că e împlinit prin ceea ce face.
Trebuie să vedeți oameni convertiți, oameni schimbați de Dumnezeu, pentru ca să înțelegeți aportul Bisericii la viața lumii! Trebuie să vedeți cum arătau oamenii în trecut, când nu Îl cunoșteau pe El, și cum arată acum, când Îi slujesc Lui. Dar, totodată, trebuie să vedeți diferența dintre educați și needucați, dintre oameni care nu au făcut vreo oră de Școală și cei care au multiple specializări, pentru ca să înțelegeți de ce sunt importante educația, studiul, slujirea lui Dumnezeu, corectitudinea.
O viață împlinită e o viață trăită cu Dumnezeu. E o viață în care te-ai împlinit și în familie și în societate și în Biserică. Și cei care nu doresc să se împlinească prin ceea ce fac, începând din vârstă fragedă, vor avea de trăit multă tristețe. Pentru că, odată cu vârsta, omul își face inventarul, se uită înapoia lui, și dacă nu are lucruri care îl împlinesc, el nu se poate simți decât neîmplinit. Deznădejdea, frica multora față de viitor, golul interior pe care îl trăiesc au de-a face cu luarea în derâdere a muncii, a evlaviei, a împlinirii personale. Au crezut că se pot juca cu viața, cu timpul lor, cu sănătatea lor, și realizează la un moment dat că n-au făcut nimic, că nu au nimic, că nu sunt nimic.
Și nimicul nu te poate împlini! Te împlinește numai Dumnezeu și, cu ajutorul Lui, realizările reale ale vieții tale. De aceea, cât suntem vii, cât suntem în această viață, trebuie să trăim, să cunoaștem, să înțelegem lucrurile care ne fac bine, care ne personalizează. Trebuie să iubim și să fim iubiți, trebuie să ne placă munca și să ne împlinim prin muncă, trebuie să învățăm să dăruim, să facem bucurii, să sprijinim oamenii. Pentru că cele pe care le faci în viața altora sunt, în primul rând, schimbarea ta.
Și de schimbarea noastră reală, mereu în bine, ține împlinirea noastră, starea noastră de bucurie. Fără acest bine interior, care vine din împlinirea voii lui Dumnezeu, nu avem nimic împlinitor. Dar când vrem să facem voia lui Dumnezeu, trebuie să ieșim spre El și spre oameni și spre întreaga Lui creație. Trebuie să ne dăruim pe noi înșine, pentru ca unii pe alții să ne învățăm lecția fundamentală, cu totul împlinitoare, a dăruirii iubitoare. Căci ceea ce dăruim rămâne în oameni și îi schimbă pe oameni.
Duminica viitoare, pe 9 februarie 2020, începe Triodul. Și, odată cu el, începe pregătirea pentru postire și pentru așteptarea Învierii Domnului. Anul acesta vom prăznui Învierea Domnului pe 19 aprilie. Dar ca să fim vii pentru Domnul trebuie să trăim în slava Lui. Și cine trăiește în slava Lui, împlinind poruncile Sale, acela e viu și se simte împlinit cu Dumnezeu.
Vă rog să învățați să întâmpinați oamenii! Atât cu bucurie, cât și cu sinceritate. Să îi întâmpinați, să le ieșiți înainte și să îi îmbrățișați! Adică spunându-le adevărul mântuitor, fiindu-le prieteni, ajutându-i în nevoile și în căderile lor. Pentru că trebuie să îi întâmpinăm pe oameni și la bucurie, dar și la tristețe, și când ne e bine și când nu ne e bine, căutând mereu folosul de obște, folosul tuturor.
Dumnezeu să ne bucure și să ne întărească în toată lucrarea cea bună! Pentru ca, la Judecata Lui cea dreaptă, să ne întâmpine cu față veselă și binevoitoare, dându-ne nouă mare milă. Amin!
[1] Începută la 6.00, în zi de vineri, pe 31 ianuarie 2020. Cer parțial înnorat, un grad, vânt de 10 km/ h.
[2] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Feb/Feb02.html.
[3] Ibidem. [4] Ibidem. [5] Ibidem. [6] Ibidem. [7] Ibidem. [8] Ibidem.
[9] Cf. http://paginiortodoxe.tripod.com/vsfeb/02-03-sf_si_dreptul_simeon.html.
[10] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Feb/Feb02.html.
[11] Ibidem. [12] Ibidem.