Psalmul al 7-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată

Doamne, Dumnezeul meu, Tu îmi ești reazim tare:
scapă-mă de cei ce mă vânează, din grea supărare,
să nu-mi apuce cumva sufletul ca leul
când nu-i cine mă scoate[1], când îmi vine greul.
Doamne, Dumnezeul meu, de-am făcut aceasta:
de este nedreptate în mâna mea, dând plata,
de-am răspuns cu răutate celui care rău îmi face
sau cuiva cu strâmbătatea care [nici] mie nu-mi place,
lasă, de la vânători, cădere să mi se-ntâmple,
[iar] asupra mea pizmașii mânia [lor] să-și umple,
sufletul să mi-l vâneze pizmașii în fugă,
să nu [mi] se odihnească, ci să mi-l ajungă.
Viața-n pământ să mi-o calce, întocmai ca praful,
și slava [mea] să-mi defaime, cum le e năravul.
Scoală-Te, Doamne,-n mânie, ridică izbândă,
risipește-i pe pizmași, fă-le lor spre-osândă!
Și cu-a Ta poruncă, Doamne, Te ridică,
să se ferească [de Tine] pizmașii, să le fie frică.
Te vor înconjura popoare în gloate:
[cele] care ți-au ținut poruncile toate.
Biserica cea sfântă, pe care-o păzești întru slavă,
s-o întorci spre înălțime fără de zăbavă.
Domnul judecă mulțimi: judecă-mi și mie
cu a Ta dreptate, fără de mânie.
Păcătoșilor răul să li se întoarcă,
să fie îndreptat Dreptul, să se proslăvească.
Căci Tu cercetezi inima și pântecele, cu de-amănuntul,
și cu adevărat cunoști și pe cel rău, și Sfântul.
Doamne, ajutorul meu este de la Tine,
[Cel] ce scoți din greutate pe cei ce-Ți vor bine.
Domnul Judecător drept e, tare și îndelung rabdă,
nu [ne] ceartă-n toate zilele, [vrăjmașilor] nu [ne] lasă pradă.
Dar, de nu vă veți întoarce către pocăință,
Are săgeți în mână, din tolbă scoase [cu silință].
Arcul întins încoardă, lancea [o] strălucește,
de strică și răstoarnă în ce se oprește.
Și în voi le va arunca, arse și-nfocate,
toate aceste arme de moarte, [într-adins] așezate.
Cine umblă cu pizma ia în pântece durere
și naște nedreptatea care-i aduce scădere[2].
Cine va săpa groapă altuia, ca să-l surpe,
însuși el va cădea-n râpă și viața-și va rupe.
Căci i se va întoarce în cap răutatea
și i se va strânge-n creștet toată strâmbătatea.
Îți voi mărturisi, Doamne, a Ta dreptate,
și numele Tău cel înalt [îl] cânt [din a inimii] bunătate.


[1] Când nu am oameni, prieteni care să mă ajute.

[2] Îl lipsește de slava dumnezeiască.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *