Psalmul al 9-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată (v. 53-124)
Ridică-Te, Doamne, cu a Ta tărie,
să se părăsească omul de mândrie,
să judeci păgânii cu sfânta Ta față,
dătători de lege le dă și povață,
să vadă păgânii că-s oameni cu minte[1]
și să-Ți înțeleagă sfintele cuvinte.
Însă de ce, Doamne, Te-ai mutat departe
în vreme de nevoie și de greutate
și pe necuratul[2] îl lași să se laude,
de se semețește spre sărman să-l prade?
Sfatul și vorbirea ce fac necurații
întind curse și lațuri, să strice pe alții.
Dar se prind în ele cu multă durere,
altora nu strică, lor își fac scădere[3].
Că și păcătosul mult se mai fălește
în dezmierdare[4], căci [avutu]-i prisosește.
Asupriri face, și-l grăiesc de bine[5],
mânie pe Domnul cu răutatea din sine.
Și nu va căuta să-și afle [pentru suflet] folosul,
ci-n tot ceasul stă într-a sa pizmă[6] păcătosul.
Decât toți dumnezeii mai presus se urcă
și căile sale în tot ceasul [le] spurcă.
Vor lipsi din fața-i ale Tale judecăți [mărețe]
fiindcă în sfânta Ta lege nu va vrea să se-nvețe.
Iar pentru că-și va birui pe toți vrăjmașii
inima-i va zice să nu-și mute pașii[7]
din neam în neam până nu va face
peste toată lumea vrajbă și nepace.
Gura îi este plină de amărăciune,
de blestem, de hulă și de-nșelăciune,
sub limba lui este trudă și durere
și-n gândul lui poartă să facă scădere[8].
[Pe-]ascuns se așază la pânde cu bogații[9]
ca să viclenească, să nu-l prindă alții.
Cearcă să găsească vreme la-ndemână
ca să îl ucidă pe cel făr’ de vină.
Și cu ochii lacomi spre sărman privește,
ca un leu în curte într-ascuns pândește,
se tupilează ca să apuce și să rănească,
pe sărman să-l prindă-n laț și să-l smerească.
Dar fără de veste îi va veni poticnire,
cu grea cădere și degrabă cu lovire.
Când îi va părea lui că a făcut izbândă,
de-a stăpânit pe sărmani, îi va veni osândă.
Inima-i grăiește precum [lui] îi place
căci îndelung rabdă Dumnezeu și tace.
Și Și-a întors fața, privirea Sa cea sfântă,
să nu cerceteze făptura Sa [căzută].
Ridică-Te, Doamne, Dumnezeule Sfinte,
de-Ți înalță mâna [Ta] și adu-Ți aminte!
Nu-i da uitării pe sărmani, de la a Ta milă,
nu lăsa pizmașii să le facă silă.
Pentru care lucru ține, Doamne Sfinte,
mânie pizmașul cu rele cuvinte?
„Și să nu-I iei seama”, în inimă-și zice,
poruncilor Tale stă-mpotrivă [din cerbice].
Nu-și vede durerea, urgia venită,
ci îi pare că scapă din mâna Ta sfântă[10].
Dar, Doamne, sărmanul către Tine caută:
s-ajuți pe cel sărac, cu mână-ndurată!
Celui rău și vicleanului brațele le vei frânge:
cercetează-le păcatul până se vor stinge[11].
Domnul va împărăți întru veac,
slava și cinstea Lui [veșnic] nu se prefac[12].
Păgânii să piară din sfânta Lui țară,
să nu mai ridice în creștini ocară.
Pe sărmanii ce se roagă cu inimă frântă
i-ai auzit, Doamne, cu urechea-Ți sfântă.
Și cu a Ta milă săracilor să judeci
și în suferință pe sărman să nu-l treci[13].
Mândrul și semețul să nu mai ridice gâtu-n fală,
ci să le faci judecată [cu ocară].
[1] Popoarele păgâne să vadă că Apostolii Tăi sunt oameni înțelepți și grăitori de adevăr.
[2] Cel necurat, cel păcătos.
[3] Loruși își fac pagubă, atât pe lumea aceasta, dar mai cu seamă în cea viitoare.
[4] Viață bună, prosperitate materială, confort.
[5] Oamenii îl laudă și îl admiră pe păcătosul care prosperă, pe cel care e văzut bine în societate.
[6] Cel mai adesea omul păcătuiește din invidie, fiindcă își dorește să aibă ce vede la alții, și dacă nu poate prin mijloace cinstite, o face pe căi nedrepte, înmulțind la nesfârșit păcatele și negândindu-se niciodată să se pocăiască. Pentru că invidia lui nu scade pe măsură ce dobândește ceva, ci crește toată viața, dorind ce nu are.
[7] Din calea răutății. Păcătosul crede că, dacă răzbește în viață, înseamnă că acela e drumul pe care trebuie să meargă, deși el știe foarte bine că nu face decât lucruri rele, nedrepte. Dumnezeu îl lasă să-și arate toată răutatea în această viața, ca să nu aibă cuvinte de îndreptățire la Judecată.
[8] Să facă rău altora.
[9] Cu bogații în păcate. Profeție despre Iudas Iscariotis.
[10] Crede că nu va fi pedepsit.
[11] Până se vor stinge din viață, până vor muri.
[12] Nu se schimbă.
[13] Să nu-l treci cu vederea.