Rămâne să ne vedem. Poemul 84

Începuse un vânt puternic
în visul meu
și priveam pe un geam.
Am închis geamul în grabă
și atunci mi s-a părut
că începe un cutremur.
Și deodată m-am gândit că eu,
cutremurele,
le-am trăit cu bunica mea Floarea,
deși nu e adevărat acest lucru.
Și mi-a apărut ea, în carne și oase,
veselă, în spatele meu,
iar eu m-am întors
și am îmbrățișat-o
din partea umărului ei stâng.
Știam că ea e adormită,
dar, în același timp, o vedeam vie,
lângă mine!
Și când am îmbrățișat-o,
i-am simțit inima bătând,
am văzut-o zâmbind ca întotdeauna,
și am întrebat-o un singur lucru:
„Ai fost primită în Împărăția lui Dumnezeu?”.
Știam că nu trebuie să o întreb acest lucru
și, cu toate acestea, am întrebat-o
numai acest singur lucru.
Și a întors capul în dreapta ei,
ezitând să îmi răspundă.
Iar eu m-am trezit
cu senzația puternică
a îmbrățișării ei,
aproape de ora unu,
după ce adormisem
cu câteva minute mai înainte.
Plin de bucuria
că am văzut-o vie și veselă
pe cea adormită,
pe care inima mea o iubește.