Psalmul al 10-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată

Către Tine, Doamne, mi-e toată nădejdea,
Cel ce mi-ești reazim tare în toată primejdia.
Să zică orice le place cei ce nu au minte,
cei ce vor să mă sperie cu-ale lor cuvinte
ca să fug la munte cu pădure deasă,
ca o vrăbiuță să rămân fără casă.
Căci, iată, păgânii arcuri au încordat,
pun săgeți în tolbă, cu lance s-au înarmat.
Și vin pe întuneric cu arcuri[le]-n mână
pentru a-i săgeta pe cei fără de vină.
Jurământul nu-și țin, hotarele le strică,
și de împăcare nu gândesc nimica.
Dar eu am pe Domnul care mă-ngrijește,
din sfânta Sa casă unde Se-odihnește.
Din sfântul Său scaun din cer caută Domnul:
cu ochii Săi cei sfinți cercetează pe tot omul.
Vede pe cel sărman și pe tot lipsitul,
Drepții și nedrepții de pe tot pământul.
Strâmbătatea, deci, cine o iubește,
acela el singur sufletul își urăște.
Căci va ploua Domnul cu iarbă pucioasă
peste cei necurați, și furtună groasă,
foc și smoală cu curgere mare:
le va trimite lațuri, pahar de pierzare.
Căci drept este Domnul, [El] dreptatea iubește,
judecăți[le] drepte fața Lui [le] privește.

Did you like this? Share it:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *