Psalmul al 11-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată
Fii-mi de folos, Doamne, și mă sprijină
cu a Ta putere, de mă mântuie,
că au scăzut cei buni și se-mpuținară,
încât nu e dreptate în nicio țară!
[În] deșert către aproapele [său] tot omul grăiește
și cu-nșelăciune vrea să-l păgubească,
cu buze viclene, din inimi adânci,
grăiesc răutate și cuvânt de ceartă.
Vei pierde, Doamne, buze[le]-nșelătoare,
semeția limbii [cea] de rău grăitoare.
Se fălesc pizmașii că-și vor mări limba,
în cuvânt de ceartă, [ca] să-nmulțească scârba:
„Că buzele noastre sunt cu noi de față
[și] nu băgăm în seamă ce Dumnezeu ne-nvață”.
Vezi sărăcia [noastră], vezi suspine[le] cu jale!
La lipsiți și săraci, vezi durerile lor grele!
Acum scoală-Te pentru ei, Doamne Sfinte,
și Îți umple cu biruință sfintele[-Ți] cuvinte
și să-Ți ridici semnul cel de biruire[1]
ca să cutez cu el fără de-ndoire[2]!
Că[ci] cum e argintul lămurit cu focul,
[așa-]Ți sunt sfintele cuvinte: curate cu totul.
Tu, Doamne, ne scoate și ne socotește,
de neamul acesta în veci ne ferește!
Că-mprejurul nostru sunt gata s-alerge
cu rău necurații, cei fără de lege.
[Iar] precum e cerul mare de-nălțime
pe pământ adaugi de oameni mulțime.
[1] Sfânta Ta Cruce.
[2] Fără să mă îndoiesc în sufletul meu.