Rămâne să ne vedem. Poemul 85
Nu, nu e el!
Nu putem spune, în mod gratuit,
că a făcut ceva vreodată.
Nu, n-a făcut!
Pentru că el nu poate face nimic
gratuit. La el totul
are un preț,
pentru că te prețuiește din cap
și până-n picioare
până mori…
Până mori
de curiozitatea că
nu ești tu cel care îl interesezi.
De fapt, știai asta.
Nu ai cum să nu știi
cum te tratează, cu
ce pahar te pune la masă,
de la cine își ia cuvintele.
Pentru că el, prefăcându-se
că e atent, nu poate fi
decât duplicitar.
La el în sertar se țin
toate amănuntele.
Chiar și cele care
nu te interesează,
dar care te cocoșează prin
consecințele lor.
Dar nu contezi!
Ești un număr caraghios
în matematica lui,
care nu se poate dezlipi
de praf, de retină,
de uitare.
Ți-a uitat numele
mai înainte ca să i-l spui.
Nu, nu contează
ce nu știi despre el!
Important e că el
te știe, te toarnă în
mod categoric,
te răstălmăcește
în orice discuție.
Pentru că și superiorii tăi au
superiori și mai mari,
chiar și unii imaginari.
Sunt 33% afirmații
că n-ai existat.
Că ai fost o plastografie.
Cu care noi ne-am bătut
capul așa de mult, încât
și comentariile semănau
cu noi.
Nu, nu contezi!
Dincolo de această zi
sunt zile neîncepute,
pe care nu le vei
cunoaște niciodată.
Pentru că ești o negație.
Un poem care trebuie
să se oprească
mai înainte de a fi
credibil.