Psalmul al 13-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată

Zis-a întru sine cel fără de minte,
într-a sa nebunie, deșarte cuvinte.
Zis-a că nu este Dumnezeu să vadă,
ca să ia în seamă cine ce lucrează.
Căci au scăzut cei buni [și] cei răi s-au înmulțit,
de au stricat lumea și s-a împuțit.
Dar Domnul din scaun[ul Său] peste toți privește,
de le înțelege cine ce gândește –
dacă cugetă bine și Îl caută pe Domnul,
împlinindu-I porunca –, vede pe tot omul.
Când se pornesc răii de sunt fără treabă,
atunci e de dânșii o nădejde slabă,
când nu e până la unul spre bine să meargă,
când se abătură în voia lor largă.
Ți-ar putea-nțelege sfintele cuvinte
cei ce fac greșeli, fiindcă toți au minte,
și să nu-Ți mănânce oamenii cu pâine,
ca să-i nimicească de astăzi, de mâine,
fără de sfială și fără de frică,
negândind de Domnul nici într-o nimică.
Pentru-aceea, Doamne, trimite-le spaimă,
când nu au de veste, să bage de seamă.
Că Tu, Doamne Sfinte, în spița cea dreaptă
Îți [pre]gătești locuința, [în cei] ce cu drag Te-așteaptă.
Fiindcă ei, bogații, pe sărman defaimă,
dar Domnul îl va face bogat, fără de seamă,
trimițând putere, din Sion, să aibă,
să facă izbândă turma Lui cea slabă.
Să întoarcă Domnul din jaf și din pradă,
poporul Său cel sfânt, într-a Sa ogradă.
Să se veselească Iacov în tot rândul
cu toți credincioșii ce-are Israilul.