Predică la Duminica Izgonirii Protopărintelui Adam din Paradisul desfătării [2020]
Iubiții mei[1],
cântările din Triod ale acestei zile ne vorbesc despre începutul durerilor noastre, adică despre căderea în păcat a Protopărinților noștri Adam și Eva. Pentru că durerile neamului omenesc au început odată cu păcătuirea lor și cu izgonirea lor „din Paradisul desfătării [ἀπὸ τοῦ Παραδείσου τῆς τρυφῆς]”[2]. Pentru că durerea, ca și boala, ca și moartea sunt consecințele rele ale păcatului.
Și păcatul lor, al Protopărinților noștri Adam și Eva, deși poate părea mic în aparență, acela de a fi mâncat din pomul interzis lor de Dumnezeu, a fost unul care a afectat întreaga creație și, în primul rând, i-a afectat pe oameni. Căci, „pentru mâncare [διὰ τῆς βρώσεως]”[3], au fost izgoniți ei din Paradis. Pentru că porunca postului, dată lor de Dumnezeu, era singura lor poruncă prin care puteau înainta la nesfârșit în viața cu Dumnezeu. De aceea, în pocăința lor nesfârșită de după izgonirea din Paradis, Protopărinții noștri Adam și Eva au înțeles că această singură poruncă a Stăpânului, pe care ei au încălcat-o, i-a lipsit de tot binele[4]. Pentru că neascultarea de Dumnezeu ne lipsește pe toți, oricare am fi noi, de tot binele de acum și de cel veșnic.
Slujba de azi subliniază cu putere căderea Protopărinților noștri și plânsul lor după Paradis, dar nu ne duce mai departe. Nu ne vorbește despre ce s-a petrecut cu ei pe mai departe. Și cine nu cunoaște faptul că Protopărinții noștri Adam și Eva sunt primii Sfinți ai Bisericii și ai întregii lumi, va rămâne cu o imagine deformată despre Sfinții noștri Protopărinți Adam și Eva. Pentru că ei au păcătuit, păcatul lor a fost unul dramatic pentru ei și pentru întreaga creație, dar ei s-au și pocăit pentru el din destul!
Tocmai de aceea, în Utrenia Învierii, Domnul ne spune: „Să se bucure făptura, să se veselească toți pământenii, că vrăjmașul, Iadul, s-a prădat! Femeile cu miruri să iasă în întâmpinare, că izbăvesc pe Adam și pe Eva cu tot neamul și a treia zi voi învia!”[5]. Pentru că El i-a scos din Iad pe Sfinții Protopărinți Adam și Eva, dimpreună cu tot neamul celor Sfinți, odată cu pogorârea Sa la Iad. Pentru că toți Sfinții Vechiului Testament erau în Iad, până când Domnul a coborât în Iad! Și, coborând El în Iad, ca un biruitor, i-a înviat pe ei și i-a întors iarăși în Paradis.
Așa că cei doi Protopărinți ai noștri, la a căror cădere medităm astăzi, nu au rămas în moartea lor sufletească, ci au înviat duhovnicește prin pocăință. Iar ei nu sunt cu cei păcătoși, ci sunt cu cei Sfinți ai lui Dumnezeu și cu Îngerii Lui. Și când Dumnezeu ne dă să medităm la păcatele Sfinților Lui, El ne învață nu să minimalizăm sfințenia, ci să conștientizăm ce mare dramă e păcatul.
De aceea, nu contează care e păcatul nostru, atâta timp cât orice păcat începe moartea în noi înșine. Pentru că tot păcatul e moarte și deloc viață.
Și, „din pricina desfătării și neascultării celui dintâi Adam, Domnul a postit patruzeci de zile și a ascultat. Pentru aceasta a și fost izvodit de Sfinții Apostoli acest post de patruzeci de zile pentru ca noi, prin paza poruncii, să dobândim cu ajutorul postului nestricăciunea pierdută de Adam, care a pătimit pentru că n-a păzit porunca”[6].
Pentru că postul e poruncă dumnezeiască și semn al ascultării de Dumnezeu. El e vindecarea noastră sufletească și trupească, e umplerea noastră de curăție, de pace și de sfințenie. Și tocmai de aceea, la începutul acestui mare post, noi Îi cerem Domnului: „Întărește-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim …cu bună nevoință, spre slava numelui Tău celui sfânt și spre iertarea păcatelor noastre, spre omorârea patimilor și stârpirea a tot păcatul, pentru ca, prin pocăință, împreună cu Tine răstignindu-ne și îngropându-ne, să înviem duhovnicește, ridicați din faptele cele moarte și să viețuim cu bună plăcere înaintea Ta în toate zilele noastre”[7].
Pentru că postul nu înseamnă numai a nu mânca, ci și a ne lupta cu patimile din noi înșine. Postul nu înseamnă numai a nu mânca carne, ouă, brânză, lapte, pește, ci și a lucra virtuțile cele dumnezeiești. Căci dacă ne umplem de răbdare, de pace, de curăție, de simplitate, de bunătate, de smerenie, noi postim duhovnicește și postul acesta ne schimbă interior.
Postul nu-l omoară pe om, ci-i ofilește pornirile rele din el! Postul sleiește de putere trupească, dar ne umple de slava Lui. Și pocăința pe care trebuie să o învățăm de la Sfinții noștri Protopărinți Adam și Eva e pocăința mântuirii noastre.
Pentru că ei au căzut din slava lui Dumnezeu, așa cum cădem și noi când păcătuim. Ei nu știau ce înseamnă a păcătui, pe când noi avem multe exemple înaintea noastră. Și noi cu atât mai mult trebuie să ne pocăim, cu cât știm ce mare nenorocire e păcatul.
Pentru că păcatul distruge orice bine și orice frumusețe din noi înșine. El, cel care pare dulce când îl faci, e mai apoi amărăciune nesfârșită. Și vezi acest lucru atunci când cazi la boală, datorită păcatelor tale, și trăiești în chinuri consecințele păcatelor tale. Ele, urmările păcatului, sunt amare! Atunci înțelegi ce e păcatul: când nu poți scăpa de durere, de chin, de neputință. Înțelegi că el e un chin nesfârșit, care nu aduce niciun bine.
De aceea, iubiții mei, postirea e ferire de durere! Dacă nu vrem dureri în noi înșine, atunci să postim și să nu păcătuim! Căci postul ne ține departe de îmbuibare, și de la mâncatul mult vin multe boli, multe necazuri în trupul nostru.
Vă doresc un post cu pace și cu multă binecuvântare dumnezeiască! Amin!
[1] Începută la 9. 31, în zi de miercuri, pe 26 februarie 2020. Zi cu soare și nori, 8 grade, vânt de 13 km/ h.
[2] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Tri/t49.html.
[5] Penticostar, ed. BOR 1999, p. 12.
[6] Triodul, ed. BOR 2000, p. 104-105.
[7] Molitfelnic, Ed. BOR 2019, p. 863.