O carte recentă a lui Larchet

Jean-Claude Larchet, Îndumnezeirea omului la Sfântul Maxim Mărturisitorul, trad. din lb. fr. de Marinela Bojin, Ed. Basilica, București, 2019, 839 p.

*

Larchet consideră că P. Sherwood este „unul dintre cei mai buni cunoscători ai Sfântului Maxim”, p. 55. Introducerea Sfântului Dionisios Areopagitul la rubrica „pseudo” e  mai mult decât dezamăgitoare pentru mine. Îl descalifică cu totul pe autor.

Larchet consideră Viața Maicii Domnului „una dintre primele scrieri ale Sfântului Maxim”, p. 77.

Pentru Sfântul Maximos „îndumnezeirea presupune mântuirea” omului, p. 84, „îndumnezeirea fiind scopul mântuirii”, p. 102, noastre.

„pentru Sfântul Maxim nu există fractură între asemănare și chip, asemănarea fiind finalitatea chipului”, p. 168.

Nu subscriu ideii de pesimism nici la Sfântul Maximos și nici la Sfântul Augustinus. Cu referire la afirmația din p. 223.

„îndumnezeirea omului se săvârșește tocmai prin vederea lui Dumnezeu”, p. 231.

„Ideea unei îndumnezeiri progresive [a umanității lui Hristos n.n.] este în mod clar străină de Sfântul Maxim, ca și de predecesorii săi ortodocși”, p. 303. „Sfântul Maxim subliniază în același sens că îndumnezeirea firii omenești în Hristos nu o lipsește pe aceasta de voință și de lucrare, îndumnezeirea neimplicând mutilarea firii și neîmpiedicând-o să subziste potrivit cu ceea ce este ea în mod ființial”, p. 356.

„îndumnezeirea este o confirmare a firii” umane, pentru că ea „îi garantează propria realitate”, p. 357, umană.

Nu sunt de acord cu autorul când afirmă că Sfinții Vechiului Testament au fost îndumnezeiți „în mod excepțional”, p. 399. Ei nu au fost îndumnezeiți de Dumnezeu „în mod excepțional”, ci datorită sfințeniei vieții lor, așa după cum ne sfințim cu toții.

„Îndumnezeirea implică extazul drept condiție, ca una ce implică depășirea marginilor firii și mutarea la Dumnezeu” a celui credincios, p. 604.

„îndumnezeirea este o realitate mai presus de fire”, p. 633. Însă „omul îndumnezeit rămâne în mod deplin om, așadar își păstrează în el intacte toate puterile sau facultățile [sale] omenești”, p. 645.