Rămâne să ne vedem. Poemul 87

Mai încet
poate însemna câteodată mai repede.
Privești nuanțele, iei aminte,
nu te mai lași dus de valuri,
scrii o dată pentru totdeauna.
Mai încet,
adică mai atent la
ochii care te vor vedea,
la cei care vor avea despre tine toate datele.
Pentru că operele complete,
puse la un loc, oferă
o privire de ansamblu.
Acum, oamenii te văd parțial,
n-au timp de tine,
se văd în fugă și pe ei
darămite pe tine.
Dar atunci, după ultimul punct,
opera este un întreg,
ești tu cel care te-ai oferit tuturor,
și ea are lăuntricitate.
Numai că toate cărțile
trebuie să fie la un loc!
Cărțile trebuie să fie ca acum:
la un loc, la locul lor,
și să poarte numele tău.
Și ele să vorbească
despre ce s-a făcut în timp,
despre cât timp am avut,
despre ce se poate face cu timpul nostru
dacă facem din el o îmbrățișare.
Le văd la un loc
în lumea onlineului de mâine,
ca și azi, în clipa de față.
Le văd într-o singură inimă,
într-o singură casă,
pe o singură masă,
pe multe mese,
în multe inimi,
în multe deschideri ale inimii.
Le văd și mă văd pe mine acolo.
O voce a sufletului meu,
care e viu
și vă vorbește.