Căderea Constantinopolului și soarta Patriarhatului după acest eveniment

Pr. Prof. Dr. Marin Ciulei, Căderea Constantinopolului și soarta Patriarhatului după acest eveniment, Ed. Tipoalex, Alexandria, 2020, 213 p.

*

Căderea Constantinopolului: o temă de cercetare actuală

Cartea de față a împlinit anul acesta 41 de ani de așteptare manuscriptică. O așteptare de care acum se pot bucura în voie cititorii ei. Pentru că e o carte de tinerețe a Părintelui Profesor Marin Ciulei, finalizată în anul 1979. Sursele cărții sunt anterioare acestui an, iar manuscrisul ei a fost dactilografiat. Eu am transcris-o în format electronic și am corectat-o din punct de vedere textual, înțelegând valoarea ei introductivă pentru acest eveniment crucial al lumii ortodoxe. Pentru că cineva neinițiat în cunoașterea istoriei romeice (bizantine) are aici un rezumat al evenimentelor, putând înțelege întrucâtva motivele și consecințele căderii sub turci a capitalei imperiale.

Însă, dacă în Bucureștiul universitar al acelor ani, autorul a strâns cu greutate sursele primare ale evenimentului, astăzi toate sursele căderii Constantinopolului se pot consulta într-un singură carte[1].  Pentru că editorii francezi și-au început masivul lor volum cu istoricii care au scris despre eveniment, au continuat secțiunea a doua cu scrisori și documente care se referă la căderea Constantinopolului, a treia secțiune au dedicat-o monodiilor și lamentațiilor, a patra secțiune profețiilor și textelor apocaliptice și mistice, pentru ca a 5-a secțiune și ultima să fie dedicată textelor care legendarizează evenimentul și care provin, aproape în întregime, din partea musulmană.

Dintre textele istoricilor, care sunt zece la număr, autorul nostru a folosit patru: pe Dukas, Sphrantzes, Critobul și Chalcocondyl, iar Georgios Sphrantzes a fost sursa citată cel mai mult de autorul nostru. Și pe bună dreptate l-a citat pe Gheorghios Sfranțis [Γεώργιος Σφραντζής], pentru că el a fost un martor ocular al evenimentelor, fiind membru al curții imperiale și ultimul istoric romeic, scriindu-și paginile istorice în ultima parte a vieții sale, când s-a făcut Monah. Iar Sphrantzes, în Cronica [Χρονικόν] sa, deși își începe istoria de la facerea lumii, s-a ocupat cu precădere de perioada anilor 1258-1476[2].

În comparație cu ediția franceză totalizatoare a textelor sursă, fără de care nu ne putem apropia în mod real de evenimentul căderii Constantinopolului, în anul 2000 a apărut în Anglia o scriere ilustrată, de asemenea introductivă, despre eveniment[3]. Eu cunosc ediția cărții din 2002, care are 96 de pagini. Și în aceasta putem vedea hărțile asedierii cetății (pp. 38-39; 54-55; 70-71), armurile soldaților, cât și tunurile folosite.

La aceeași editură englezească, la Osprey, au apărut încă două cărți despre tema noastră. Una în 2004[4], iar cealaltă în 2007[5]. În prima dintre ele putem vedea cum arăta unul dintre tunurile folosite la asediul Constantinopolului, care astăzi se păstrează în curtea Muzeului Militar din Istanbul (p. 41), pe când în a doua avem o prezentare rezumativă a evenimentului, asemănătoare celei a cărții de față.

În 2008 s-a publicat o altă carte de popularizare dedicată căderii Constantinopolului, de astă dată în Minneapolis (Minnesota, USA)[6]. În 2011 a apărut o carte masivă de istoriografie, topografie și de studii militare despre căderea Constantinopolului[7]. Care se ocupă, printre altele, de Cronica lui Sphrantzes, care e analizată în profunzime, de porțile cetății imperiale, de marele tun folosit la asediu și de cucerirea în sine a cetății.

În 2012 s-a tipărit o altă carte despre subiectul nostru, care a dezbătut contextul și consecințele căderii cetății imperiale[8]. Cartea e formată din 7 capitole și ultimul poartă titlul sugestiv: What was lost [Ce s-a pierdut]? În care autorul ne spune că pierderea Constantinopolului a însemnat o lovitură mortală dată civilizației bizantine, dar, în același timp, arta și arhitectura Constantinopolului au continuat să uimească lumea[9]. Pentru că civilizația bizantină s-a împrăștiat în lume, moștenirea clasică a Constantinopolului a ajuns în Occident, iar Patriarhatul ortodox al Constantinopolului a rămas viu și și-a păstrat moștenirea lui bisericească[10].

În august 2012, la Universitatea Nijmegen din Țările de Jos [Olanda], Joost van den Oever a susținut o teză de master despre tema noastră[11]. Și acesta concluzionează că cetatea imperială ocupa un loc periferic la 1453 în mentalitatea apuseană, pentru că era „schismatică”[12], însă Constantinopolul a căzut în mod eroic, ca „un simbol al rezistenței împotriva invadatorilor necredincioși”[13].

În 2014 se publica studiul Susanei Torres Prieto, de la Universitatea din Madrid, despre perspectiva rușilor asupra căderii Constantinopolului[14]. Și aceasta e de părere că evenimentul căderii Constantinopolului a avut „foarte puțină relevanță” în construirea ideologiei imperiale că Rusia este „a treia Romă”[15].

Cu siguranță, tema cărții de față va fi analizată și pe viitor, pentru că e un eveniment fundamental al lumii ortodoxe, dar și un punct de reper al expansiunii musulmane în Europa. Privită atunci ca o catastrofă în lumea ortodoxă, astăzi căderea Constantinopolului este înțeleasă ca un eveniment providențial pentru întreaga lume, pentru că a produs o cunoaștere mult mai profundă a credinței și a vieții ortodoxe. Iar cartea de față e un prim pas spre înțelegerea, din interior, a evenimentului și a consecințelor pe care le-a generat.

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș,

București,

16 ianuarie 2020.

---

[1] Constantinople 1453. Des Byzantins aux Ottomans. Textes et documents, réunis, traduits et présentés sous la direction de Vincent Déroche et Nicolas Vatin, avec le concours de Marie-Hélène Blanchet, Elisabetta Borromeo, Thierry Ganchou et Guillaume Saint-Guillain, Ed. Anacharsis, Toulouse, 2016, 1405 p.

[2] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/George_Sphrantzes.

[3] David Nicolle, Constantinople 1453. The End of Byzantium, illustrated by Christa Hook, series editor Lee Johnson, consultant editor David G. Chandler, Pub. Osprey, Oxford, 2000.

[4] Stephen Turnbull, The Walls of Constantinople AD 324-1453, illustrated by Peter Dennis, series editors Marcus Cowper and Nikolai Bogdanovic, Pub. Osprey, Oxford, 2004, 64 p.

[5] David Nicolle, John Haldon, Stephen Turnbull, The Fall of Constantinople. The Ottoman Conquest of Byzantium, Pub. Osprey, Oxford, 2007, 256 p.

[6] Ruth Tenzer Feldman, The Fall of Constantinople, Pub. Twenty-First Century Books, Minneapolis, 2008, 160 p.

[7] Marios Philippides and Walter K. Hanak, The Siege and the Fall of Constantinople in 1453. Historiography, Topography, and Military Studies, Pub. Ashgate, Surrey, 2011, 759 p.

[8] Michael Angold, The Fall of Constantinople to the Ottomans: Context and Consequences, Pub. Routledge, Abingdon, 2012, 229 p.

[9] Idem, p. 175. [10] Idem, p. 185.

[11] Time after Constantinople: Apocalyptic Expectations and the Fall of Constantinople (1453 A.D.). Are 133 p. în format PDF, cf. https://www.academia.edu/5169926/Time_after_Constantinople_Apocalyptic_Expectations_and_the_Fall_of_Constantinople_1453_A.D._.

[12] Idem, p. 103. [13] Ibidem.

[14] Susana Torres Prieto, Between the Third Rome and the New Jerusalem: the Fall of Constantople Viewed by Russians, in New Perspectives on Late Antiquity in the Eastern Roman Empire, edited by Ana de Francisco Heredero, David Hernández de la Fuente and Susana Torres Prieto, Pub. Cambridge Scholars Publishing, Newcastle upon Tyne, 2014, p. 250-277.

[15] Idem, p. 277.

*

Bibliografie

Alexandrescu, M. M. Dersca, La campagne de Timur en Anatolie (1402), București, 1942.

Barbaro, Niccolo, Jurnalul asediului Constantinopolului, în Migne, PSG, vol. CLVIII.

Bodogae, Prof. T., Ajutoarele românești la Mănăstirile din Sfântul Munte Athos, Sibiu, 1941.

Idem, Din istoria Bisericii Ortodoxe de acum 300 de ani, Sibiu, Seria didactică, nr. 13, 1943.

Cartojan, N., Istoria literaturii române vechi, București, 1940.

Cantemir, D., Istoria imperiului otoman, traducere de Hodosin, partea I, București, 1876.

Chalcocondyl, Laonic, Expuneri istorice, ediție de V. Grecu, București, 1953.

Constantinescu-Iași, P., Bizantinismul în România. Influențe bizantine asupra artei românești, București.

Corbu, Vintilă, Căderea Constantinopolului, roman, Ed. Cartea Românească, București, 1976.

Critobul din Imbros, Din domnia lui Mahomed al II-lea (1451-1467), ediție de V. Grecu, București, 1963 (col. Scriptores byzantini vol. IV).

Decei, Aurel, Istoria Imperiului Otoman, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1978.

Idem, Versiunea turcească a Confesiunii Patriarhului Ghenadie al II-lea Scholarios, scrisă la cererea sultanului Mehmed al II-lea, în vol. Omagiu Înalt Prea Sfinției Sale Nicolae Bălan, Mitropolitul Ardealului, la 20 de ani de arhipăstorire, Sibiu, 1940.

Demetrescu, Prof. Dragomir, Enciclica sinodală a Sanctității Sale, Patriarhul Ecumenic de Constantinopol. Scurtă introducere, text grec și traducere românească în rev. Biserica Ortodoxă Română, an XIX, 1895-1896.

Diehl, Ch. Charess, Grandeur et décadence (Biblioteque de philosophie scientifique), Paris, 1920.

Idem, Histoire de l ́Empire Byzantine, Paris, 1924.

Dukas, Mihail, Istoria turco-bizantină (1341-1462), ediție de V. Grecu, Ed. Academiei RPR, București, 1958.

Elian, Prof. Dr. Doc. Alexandru, Postfață la Căderea Constantinopolului, de St. Runciman, Editura Științifică, București, 1971.

Idem, Românii despre bizantini, bizantinii despre români, în rev. Magazin istoric, an V (1971), nr. 9.

Gauthier, Paul, Un recit inedit du siege de Constantinople, pars les turcs (1394-1402), în Revue Etudes byzantines 23 (1965).

Gibbon, Edward, Istoria declinului și a prăbușirii Imperiului roman, vol. III, Ed. Minerva, București, 1976.

Giurescu, C. Constantin, Capitulațiile Moldovei cu Poarta otomană. Studiu istoric, București, 1958.

Giurescu, C. Constantin și C. Dinu, Istoria românilor, Ed. Științifică și Encilopedică, București, 1976.

Guilland, R., Les Appels de Constantin XI Paleologue a Rome et a Venise pour sauver Constantinople (1452-1453), în Bizantinoslavica XIV, Praga, 1953.

Hammer, P., Histoire de l’Empire ottoman, depuis son origine jusqu’à nos jours, trad. de Dochez, tom. I, Paris, 1844.

Ionescu, Drd. Virgil, Bizanțul sec. XIII-XV în opera lui Dimitrie Cantemir, în rev. Studii Teologice XXV (1973), nr. 3-4.

Iorga, Nicolae, Histoire de la vie byzantine. Empire et civilisation – D’après les sources, vol. II, L’Empire moyen de civilisation hellénique (641-1081), București, 1934.

Idem, Histoire de la vie byzantine. Empire et civilisation – D’après les sources, vol. III, L’Empire de pénétration latine (1081-1453), București, 1934.

Idem, Bizanț după Bizanț, Ed. Enciclopedică Română, București, 1972.

Idem, Istoria Românilor, vol. IV, București, 1937.

Idem, Ramon Muntaner et l’émpire byzantine în Revue historique du sud-est europeen, IV (1927).

Idem, Prin Bulgaria la Constantinopol, București, 1907.

Janin, R., La géographie ecclésiastique de l’Empire byzantin. Première partie. Le Siège de Constantinople et le Patriarcat oecuménique, tom. III, Les églises et les monastères, publié avec le concours du Centre National de la Recherche Scientifique, Paris, 1953.

Lamouche, Colonel, Histoire de la Turquie, avec Préface de René Pinon, col. Bibliothèque Historique, Ed. par Payot, Paris, 1934.

Leib, Bernard, Rome, Kiev et Byzance à la fin du XIe siècle, Paris, 1924.

Leonard din Chios, Arhiepiscop de Mitilene, Epistola ad Nicolaum Papam V, în PG 159, 1866.

Louis Petit-X, A. Siderides, Martin Jugie, Oeuvres completes de Gennade Scholarios, Paris, 1930, tom. I-IV, trad. din limba greacă în Asist. Diac. Ioan Pulpea (Rămureanu), Privitor la personalitatea și opera lui Ghenadie II Scholarios, în rev. Ortodoxia, VIII (1956), nr. 1.

Milaș, Nicodim, Dreptul bisericesc oriental, trad. rom. de Dimitrie I. Cornilescu și V. Radu, revăzută de Ioan Mihălcescu, București, 1915.

Montmasson, E., Organisation de l’Église grecque-orthodoxe de Constantinople, în Échos d’Orient, tom. XIV (1911), nr. 88.

Mureșan, C., Iancu de Hunedoara, ed. a II-a, revăzută și adăugită, București, 1968.

Panaitescu, P. P., Mircea cel Bătrân, București, 1944.

Pocitan. V., Geneza demnității patriarhale și Patriarhatele Bisericii Ortodoxe, București, 1926.

Pichler, A., Geschichte der kirchlichen Trennung zwischen dem Orient und Occident: von den ersten Anfängen bis zur jüngsten Gegenwart, vol. I, München, 1864.

Popescu, Prof. Th., Cucerirea Constantinopolului de către latini ca mijloc de unire a bisericilor (sec. XI-XIV), în rev. Studii Teologice I (1929), nr. 1.

Idem, Cinci sute de ani de la căderea Constantinopolului, în rev. Ortodoxia V (1953), nr. 3.

Idem, Cum s-au făcut unirile cu Roma, în rev. Ortodoxia I (1949), nr. 2.

Idem, Vitalitatea Bisericii Ortodoxe în rev. Ortodoxia, 1942.

Popescu, T., Bodogae, T., Stănescu, G. G., Istoria bisericească universală, vol. II, București, 1956.

Popovici, E., Istoria bisericească universală, trad. de A. Mironescu, vol. II, București, 1926.

Rămureanu, Prof. Ioan, Ghenadie II Scolarios. Primul Patriarh Ecumenic sub turci, în rev. Ortodoxia, VIII, 1956, nr. 1.

Rezuș, Prof. Petru, Sfânta Sofia – Biserica cea mare a Ortodoxiei, în rev. Ortodoxia V (1953), nr. 4.

Runciman, Steve, Căderea Constantinopolului, Ed. Științifică, București, 1971.

Russo, D., Studii istorice greco-române, tom. III, București, 1939.

Schlumberger, Gustave, L’epopee byzantine à la fin du dixième siècle, Paris, 1925.

Idem, Byzance et Croisades, ed. a V-a, Paris, 1927.

Idem, Le siège, la prise et le sac de Constantinople par les turcs en 1453, vol. VIII, Paris, 1926.

Siruri, H. D., Domnii români la Poarta Otomană, Ed. Academia Română, București, 1941.

Singowitz, B., Über das byzantinische Kaisertum nach dem vierten Kreuzzuge (1204-1205), în Byzantinische Zeitschrift 45 (1952).

Sphrantzes, G., Memorii (1401-1477). În Anexă, pseudo-Sphrantzes Macarie Medisenos, Cronica (1258-1481), ed. critică de V. Grecu, în col. Scriptores Byzantini, vol. V, București, 1966.

Șesan, Prof. Milan, La chute de Constantinople et les peuples orthodoxes, în rev. Byzantinoslavica, 1953.

Șincai, Gh., Hronica românilor, Ed. Minerva, București, 1978.

Tafrali, O., Thessalonique au Quatrième Siècle, Paris, 1913.

Vailhé, S., Eglise de Constantinople, în Dictionnaire de Théologie Catholique, tom. III, part. a 2-a, Paris, 1923, coll. 438-458.

Vulcan, P., Constantinopolul Semilunei, București, 1916.

Young, G., Constantinople dépuis les origines jusqu’à nos jours, în col. Biblioteque historique, capit. III și IV, Paris, 1934.

Zeiller, Jacques, Les origines chrétiennes dans les provinces danubiennes de l’empire romain, Ed. de Boccard, Paris, 1918.

Zweig, St., Orele astrale ale omenirii. Miniaturi istorice, Ed. Muzicală, București, 1976.

Xenopol, A. D., Istoria românilor din „Dacia Traiană”, vol. IX, ed. a III-a, ed. îngrijită de I. Vlădescu, 1939.

*

Cuprins

Partea întâi. Apusul unui Imperiu

Cap. I. Constantinopolul. Pagini dintr-o viabilă și zbuciumată istorie

Cap. al II-lea. Sultanatul în ascensiune

Cap. al III-lea. Vulturul imperial și flamura verde a profetului

Cap. al IV-lea. Solidaritatea creștină. Prețul ajutorului apusean.

Partea a II-a. Căderea Constantinopolului

Cap. I. Pregătiri pentru asediu

Cap. al II-lea. Începe atacul. Pierderea Cornului de Aur

Cap. al III-lea. Nădejdea slăbește. Speranțele scad. Ultimele zile ale unui Imperiu

Cap. al IV-lea. Căderea Constantinopolului

Cap. al V-lea. Zile rânduite de lege

Cap. al VI-lea. Europa și Cuceritorul

Partea a III-a. Soarta Patriarhatului

Cap. I. Bisericile după cucerire. Opinii

Cap. al II-lea. Patriarhatul de Constantinopol sub Mehmed Fâtih

Cap. al III-lea. Patriarhatul de Constantinopol sub stăpânire otomană

Succinte considerații finale