Predică la Duminica a V-a din Postul Mare [2020]

Iubiții mei[1],

în România, de la 1 februarie 2014, prostituția nu mai este considerată o infracțiune, ci a devenit o contravenție[2]. Iar cei sau cele prinse că se prostituează, că se vând sexual pentru bani, sunt amendați de Poliție și, dacă nu plătesc amenda, muncesc în folosul comunității sub supravegherea Primăriei[3].

Însă în Olanda, Germania, Austria, Grecia, Danemarca, Noua Zeelandă prostituția e „o profesie” care plătește taxe către Stat[4]. Și mulți doresc ca prostituția să fie legalizată și în România, argumentând beneficiile ei pentru bugetul de Stat[5].

Dar când privești prostituția din punctul de vedere al profitului, atunci nu îi iei în calcul pe oamenii care se desfigurează curvind și care se amputează social. Care se uzează uman într-un timp record și care ajung să trăiască o marginalizare socială insuportabilă. Pentru că prostituații nu sunt valori sociale, nu sunt oameni pe care îi poți elogia, pe care să îi pui în funcții de conducere, pe care să îi iei ca reper, ci sunt doar aceia cu care ne înmulțim păcatele.

Și am început să vorbesc despre curvia privită ca „profesie”, pentru că Sfânta Maria Egipteanca, căreia i s-a dedicat duminica de azi, este exemplul nostru grăitor în ceea ce privește această patimă. Pentru că ea s-a prostituat în tinerețe. Dar, mai apoi, ca să scoată curvia din ființa ei, aceasta s-a nevoit foarte aspru în pustie. Arătându-ne astfel că patima curviei nu e o joacă, nu e „o practică” fără consecințe dramatice, ci o mare alterare interioară a firii noastre.

Cum a ajuns Sfânta Maria în această fundătură morală? Din curiozitatea de a experimenta! Așa cum fac mulți copii, mulți adolescenți, mulți tineri nesfătuiți, nesupravegheați, neiubiți, necălăuziți spre viața evlavioasă. Pentru că propria lor sexualitate, pentru care nu au toate datele necesare, îi împinge să experimenteze. Pornirile lor sexuale, pe care nu știu să le stăpânească, îi biruie. Și când desfrânarea te biruie, consideri că masturbarea sau împreunarea sexuală sunt mijloacele prin care tu te simți „împlinit” sau „scapi” de propria ta „problemă”: de încărcătura sexuală din ființa ta. Numai că plăcerea odată „satisfăcută” nu se diminuează în ființa ta, ci crește! Și crește tot mai mult, pe cât te afunzi în trăirea plăcerii desfrânate.

În spovedania ei plină de umilință, Sfânta Maria îi mărturisește Sfântului Zosimas: „Timp de mai bine de 17 ani…i-am petrecut în dragoste publică, supusă fiind destrăbălării. […] [Dar nu mă împreunam] pentru plată, căci n-am luat nimic de la cei care de multe ori voiau să-mi plătească. […] [Ci eu trăiam pentru] a-mi satisface dorința în dar, [în mod gratuit]. […] [Și] am născocit [acest lucru] pentru a face să atrag luarea aminte a câtor mai mulți asupra mea. […] [Și nu luam bani nu] pentru că eram bogată. Nu! Căci trăiam ca o cerșetoare și adeseori torceam câlți. Aveam însă o poftă nesățioasă și o dorință neînfrânată de a mă tăvăli în noroi[ul curviei]. Aceasta socoteam că este scopul vieții [mele]: de a batjocori neîncetat trupul [meu]”[6].

Era avidă, era dornică de experiențe sexuale și considera că viața e pentru plăcere. Își trăia viața „la maximum”, adică într-un continuu exces, într-o continuă epuizare, prostituându-se nu pentru bani, cum fac mulți, ci pentru plăcerea în sine. Tocmai de aceea și Dumnezeu a scos-o pe Sfânta Maria din patima ei: pentru că ea păcătuia căutând iubire în curvie și nu își folosea frumusețea tinereții pentru a se îmbogăți. Căci Dumnezeul mântuirii noastre i-a arătat ei că iubirea adevărată nu are de-a face cu patima, ci ea este împlinire în viața cu El.

Și când Dumnezeu nu a lăsat-o să intre în Biserică la 14 septembrie, la Înălțarea Sfintei Cruci[7], atunci i-a trimis gând de pocăință: „Cuvânt mântuitor a atins ochii inimii mele, arătându-mi că noroiul faptelor mele a fost acela care mi-a închis intrarea [în Biserică]. [Și atunci] am început să plâng, să mă tângui și să-mi bat pieptul, scoțând suspine din adâncul inimii mele”[8].

Pentru că Dumnezeu trimite omului păcătos, dar care nu se simte „împlinit” cu păcatele sale, cu viața sa pătimașă, gândul pocăinței. Și i-l trimite atunci când el e capabil să-și înțeleagă propria lui stare de decadență. Iar dacă omul îl primește, dacă primește luminarea lui Dumnezeu sau gândul pocăinței, el își vede cu adevărat sufletul său, cum arată sufletul său înnegrit de patimi. Și atunci începe să se pocăiască! Și de atunci începe schimbarea cea mântuitoare, cea dumnezeiască a vieții sale!

Pentru că Dumnezeu e Cel care începe pocăința în noi, prin luminarea Sa cea dumnezeiască pe care ne-o dăruie, și El ne întărește în faptele cele bune ale pocăinței noastre.

Ca să o întărească în pocăința ei, Sfânta Maria Egiptia [Αἰγυπτία][9]/ Egipteanca s-a rugat Născătoarei de Dumnezeu în fața uneia dintre Icoanele sale: „Fecioară Stăpână, care ai născut după trup pe Dumnezeu Cuvântul. Știu, știu că nu este cuviincios și binecuvântat ca eu, [cea] atât de necurată, atât de spurcată, să văd icoana ta, a pururea Fecioarei, a celei curate, care ai trupul și sufletul curate și neîntinate. Este drept să fiu urâtă eu, pierduta, de tine, care ești curăția, și să te dezguști de mine. Dar de vreme ce după am auzit, Dumnezeu, pe Care L-ai născut, pentru aceasta S-a făcut om, ca să cheme pe păcătoși la pocăință, ajută-mi mie, singura care n-am pe cineva într-ajutor! Poruncește să mi se îngăduie să intru în Biserică! Să nu mă lipsești să văd lemnul pe care s-a răstignit Dumnezeul Cel născut din tine, Care Și-a dat propriul Său sânge preț de răscumpărare pentru mine. Poruncește, Stăpână, să-mi fie deschisă și mie ușa dumnezeieștii închinări a Crucii! Dumnezeului născut din tine te dau chezășuitoare că niciodată nu voi mai pângări acest trup prin vreo împreunare rușinoasă, iar, după ce voi vedea lemnul Crucii Fiului tău, mă voi lepăda numaidecât de lume și de toate cele din lume și îndată plec acolo unde tu, ca o chezășuitoare a mântuirii mele, mă vei povățui și mă vei îndruma”[10].

Sfânta Maria era din Egipt, iar pocăința și rugăciunea sa au loc în fața Bisericii Învierii Domnului din Ierusalim, în care nu a fost lăsată de Dumnezeu să intre, și unde se afla și se află un fragment din Crucea Domnului. Din modul în care ea se roagă, vedem că era creștină. Că era o creștină care își asumă păcatele pe care le-a făcut. Și faptul că era creștină ni se subliniază cu putere prin amănuntul că a fost împărtășită cu Sfintele Taine înainte de a pleca în pustiu[11].

Și ea nu ar fi fost împărtășită, dacă nu ar fi fost botezată, dacă nu ar fi fost creștină. Și, mai ales, ea nu ar fi fost împărtășită, dacă s-ar fi spovedit la un Duhovnic care n-ar fi văzut duhovnicește schimbările din sufletul ei. Însă Dumnezeu a trimis-o la Duhovnicul care îi trebuia, la un Slujitor al Său, care a iertat-o de păcatele sale și a întărit-o dumnezeiește cu Dumnezeiasca Euharistie.

Și ea se dăruie cu totul lui Dumnezeu, alegând-o drept chezășuitoare, drept garantă a ei, pe Născătoarea de Dumnezeu. Pentru că o alege pe Maica Luminii ca povățuitoare și îndrumătoare a sa.

După peste 17 ani de curvie, Sfânta Maria Egiptia își începe viața ei de pocăință. A început să curvească cu cine îi ieșea în cale la 12 ani, în Alexandria Egiptului[12]. 12 cu 17 fac 29 de ani. În jurul vârstei de 30 de ani își începe pocăința ei cea îndumnezeitoare.

S-a închinat Sfintei Cruci a Domnului în dimineața zilei de 14 septembrie, de praznic, pe la ora 9[13]. Așa că începutul pocăinței și rugăciunea ei au fost sub ora 9. Și, în aceeași zi a pocăinței, spre seară, pe la apusul soarelui, s-a împărtășit cu Dumnezeiasca Euharistie[14], bineînțeles după ce s-a spovedit.

Și când ea se spovedește Sfântului Zosimas avea 47 de ani de nevoință[15] în pustiul Palestinei. Adică era în jurul vârstei de 77 de ani.

Însă primii 17 ani de nevoință în pustiu au fost dramatici pentru ea. Pentru că „am petrecut 17 ani în acest pustiu luptându-mă cu poftele mele [cele] nebunești ca și cu niște fiare sălbatice. Când încercam să gust din hrană, doream cărnurile și peștii pe care îi are Egiptul. Doream băutura de vin, atât de plăcută mie, căci am băut mult vin pe când eram în lume. Aici însă nici apă nu aveam să gust. Ardeam de sete în chip groaznic, dar, de nevoie, sufeream. Intra în sufletul meu și pofta necugetată a cântecelor desfrânate, tulburându-mă chinuitor să cânt cântecele drăcești pe care le-am învățat. Dar eu îndată lăcrimam și-mi loveam pieptul cu mâinile și-mi aduceam aminte de făgăduința ce-am făcut-o când am plecat în pustie”[16].

Pentru că patimile ne fac slabi, ne fac neputincioși în fața lor, ne înrobesc cu totul! Și ca să lupți împotriva lor trebuie să lupți duhovnicește, ajutat de harul lui Dumnezeu și împlinind poruncile Sale. Pentru că de patimi ne curățim dacă nu le mai lucrăm, ci în locul lor lucrăm virtuțile cele dumnezeiești, care sunt conținutul vieții noastre cu Dumnezeu.

Pocăința Sfintei Maria Egiptia a fost vie, a fost adevărată, a fost îndumnezeitoare! Pentru că de la o asemenea viață depravată ea a ajuns la o viață dumnezeiască cutremurătoare. Căci a ajuns să se hrănească și să se acopere doar cu cuvântul lui Dumnezeu, fiind învățată de Dumnezeu cele duhovnicești[17]. Și era înainte-văzătoare[18] și se ruga „înălțată cu un cot de la pământ…se ruga stând în văzduh”[19], vorbind cu evlavie și cu multă cunoaștere teologică, pentru că era plină de slava lui Dumnezeu.

Pentru că Dumnezeu, pe cei plini de patimi, îi poate face, prin pocăință, plini de slava Lui. Pentru că El nu trece cu vederea pe niciunul care se pocăiește, ci îl călăuzește spre a trăi cu sfințenie, făcând voia Lui.

Și Biserica a pus în fața noastră un Cuvios Părinte în a 4-a duminică, pe Sfântul Ioannis Scărarul, ca pe fiul cel bătrân din parabolă, care a slujit toată viața Domnului, iar în a 5-a duminică din Postul Mare a pus-o în fața noastră pe Sfânta Maria Egiptia, ca pe fiul cel curvar, care s-a pocăit, pentru ca să ne arate din nou că ai Lui sunt toți Sfinții Bisericii. Că El are și Sfinți care au trăit toată viața în sfințenie, dar și Sfinți care au păcătuit mult, dar s-au pocăit și mai mult pentru păcatele lor. Pentru că El îi primește pe toți cei care fierbinte se pocăiesc, curățindu-i cu mila îndurării Sale și luminându-i și unindu-i pe ei cu lumina Lui și făcându-i părtași slavei dumnezeirii Sale[20].

Iar Sfânta Maria Egiptia, Maica noastră, ne este călăuză nouă în societatea noastră profund sexualizată. De la filme și reclame și până la modul în care oamenii se îmbracă și relaționează între ei, gândurile și gesturile noastre conțin în ele și multe irizări ale curviei. Pentru că spunem și prin ochi și prin cuvinte și prin gesturi ce vrem și ce ne place. Sufletul nostru decăzut vorbește prin trupul nostru.

Și păcatul e ajutat de moda zilei, pentru că ideologia relaxării interioare este ideologia vremii noastre. Suntem învățați că păcatul este „ceva normal” și că e „o descătușare” și o „desprindere de trecut”, de trecutul plin de bun simț și evlavie, de normalitate. Din acest motiv, morala socială e tot mai permisivă, iar oamenii consideră tot mai mult păcatul ca ceva „util” și chiar „necesar”. E „util”, pentru că produce plăcere și e „necesar”, dacă prin el parvii la nivel social.

Dar, cu toate acestea, prostituații sunt stigmatizați social, pentru că mulți cred în valorile morale ale societății, pe când alții le mimează ca „să dea bine” în fața majorității. Un prostituat, ca și un deținut, oricât s-ar reabilita, oricât s-ar pocăi el, poartă stigmatul păcatului toată viața la nivel social. Pentru că oamenii își vor aminti de el ca de paria societății.

Însă Dumnezeu ne încurajează pe toți, indiferent dacă avem un trecut plin de păcate sau am fost mai cuminți, să venim la El și să fim cu El pentru toți vecii. Pentru că Dumnezeu dorește să ne arate la toți mila Lui și marea Sa sfințenie, învățându-ne să trăim cuvios înaintea Lui.

De aceea, înainte de Patimile Sale cele Preadumnezeiești, Domnul ne arată că El e scăparea și ridicarea noastră din orice patimă și din orice neputință și boală. Că El nu disprețuiește pe nimeni. Că El ne vrea pe toți la Sine. Iar dacă societatea ne consideră „rebuturi sociale”, dacă ne consideră „buni de nimic”, El nu ne consideră așa, ci ne primește pe toți prin pocăință și ne așază întru slava Lui, hrănindu-ne cu cuvintele și cu hrana Sa cea cerească.

Nu, nu mai e mult și va trece și necazul acesta! Vă spun din nou acest lucru, cu harul lui Dumnezeu. Dumnezeu a vorbit și vorbește prin Sfinții Lui și El ne va da ieșire bucuroasă din această molimă.

Pentru că viața creștină, viața cu Dumnezeu, e bucurie și veselie veșnică, și El dorește ca noi să ne bucurăm și să ne veselim întru El!

Post cu pace pe mai departe și nu deznădăjduiți față de mila și de ajutorul lui Dumnezeu! Pentru că El va ridica tristețea noastră și o va întoarce întru bucurie. Amin!


[1] Începută la 12. 37, în zi de sâmbătă, pe 28 martie 2020. Soare, 14 grade, vânt de 8 km/ h.

[2] Cf. https://www.ziuanews.ro/stiri/prostitutia-nu-mai-este-infractiune-in-noul-cod-penal-110164.

[3] Ibidem.

[4] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Prostituție.

[5] A se vedea: https://republica.ro/argumentele-pentru-legalizarea-prostitutiei-pe-care-nici-basescu-nici-alti-politicieni-nu-risca-sa-le.

[6] Triodul, Ed. IBMBOR, București, 2000, p. 747.

[7] Idem, p. 748. [8] Ibidem.

[9] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/2509/sxsaintinfo.aspx.

[10] Triodul, Ed. IBMBOR, București, 2000, p. 748.

[11] Idem, p. 749. [12] Idem, p. 747. [13] Idem, p. 749. [14] Ibidem. [15] Ibidem. [16] Idem, p. 749-750. [17] Idem, p. 750. [18] Idem, p. 745. [19] Idem, p. 746.

[20] Liturghier, Ed. IBMO, București, 2012, p. 361.

4 comentarii la „Predică la Duminica a V-a din Postul Mare [2020]”

  1. Doamne ajută, binecuvântați!
    Părinte Dorin, îmi place cum gândiți predicarea în contextul prezentului. Îmbinați acrivia teologică a Sfinților Părinți cu abordarea realităților de azi, oricât ar fi de dure. Și faptul că nu încercați să neteziți asperitățile face predicile sfinției voastre să se adreseze direct sufletului, să atingă tocmai ce ne doare sau ce ne privește direct. Vă mulțumim foarte mult pentru bucuria de a vă citi gândurile adânci și de a ne lăsa să vă vedem luminile sufletului! Sărutăm dreapta!

    1. Vă mulțumesc frumos, Domnule Sofronie, pentru modul profund în care mă citiți și pentru rugăciune! Dumnezeu să vă întărească în tot lucrul cel bun și să vă lumineze spre a face voia Lui! Vă doresc multă pace și bucurie!

  2. „Nu, nu mai e mult și va trece și necazul acesta! Vă spun din nou acest lucru, cu harul lui Dumnezeu. Dumnezeu a vorbit și vorbește prin Sfinții Lui și El ne va da ieșire bucuroasă din această molimă.”
    Amin! Să vă audă Bunul Dumnezeu!

    1. Multă sănătate și pace, Domnule Nicolae! Dumnezeu Își va arăta mila Lui și ne va umple de bucurie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *