Rămâne să ne vedem

Pagina sursă

Cartea în format PDF.

***

Fiecare om are poemele sale,
pe care și le trăiește,
dar le și plânge unde poate.
Dacă vrei să îi asculți pe oameni,
vei învăța de la ei poemele lor
și le vei scrie în inima ta,
alături de ale tale (p. 6).

*

Când ningi Tu, Dumnezeule,
nimeni nu mai are timp
să numere fulgii! Numai Tu îi faci
unici, pe fiecare în parte îl faci unic,
după cum pe fiecare om
în parte îl faci unic.
Căci toate sunt creații unicat la Tine.
Și, cu toate acestea,
unii oameni întreabă unde ești Tu,
unde Te ascunzi,
unde stai Tu,
Care ești mereu în ochii noștri (p. 8).

*

România
poate fi trăită oriunde,
dar cu un suflet care
o cunoaște de-acasă (p. 14).

*

El slujea atent lui Dumnezeu
și oamenilor și de aceea
s-a transformat în metaforă (p. 19).

*

…primăvara
este timpul când noi,
deschizându-ne sufletul,
ne bucurăm
de tinerețea veșnică
a lui Dumnezeu  (p. 23).

*

…adevărul e că
trebuie să ai experiențe.
Trăiri care să-l
definească pe om.
Ele premerg scrisului,
pe când simplitatea e
o apropiere tot mai mare
de desăvârșire (p. 35).

*

Tu te uiți, eu te uit.
Te las bucurându-te
de democrația de cititori
care îți seamănă (p. 37).

*

Mai întâi trebuie să fii om
ca să gândești teologic (p. 39).

*

Nu e de încredere memoria!
Scrijelești o literă
și copacul se taie.
Nu mai găsești mormântul
în același loc.
Săruturile se înstrăinează.
Ceea ce am vorbit cu tine
are nevoie de un abis de inimă
ca să încolțească (p. 41).

*

…devii o poveste
care nu mai încape în cărți (p. 42).

*

Nu trebuie să te temi
să comunici cu altul
precum cu tine!
Pentru că și el
are dureri
care îți seamănă (p. 48).

*

…noi, oamenii,
nu ne mulțumim niciodată cu puțin
și nici cu tăceri bolnave.
De aceea, eu cred că viitorul
va fi cu mult scris, de care cu toții
avem nevoie și care va conta la fel
de mult ca și până azi (p. 49).

*

…„al Domnului este pământul
și deplinătatea
[τὸ πλήρωμα] lui,
lumea și toți cei care
locuiesc în ea” [Ps. 23, 1, LXX].
Și pe care Dumnezeu
îi ține în palma Lui,
deși unii cred că sunt prea mulți
și mănâncă prea mult
și au prea multe nevoi
și ar trebui să mai moară dintre ei… (p. 51-52).

*

…tu,
cel care citești acum,
citești o predică,
adică o destăinuire teologică.
E un poem predicatorial acesta,
unul care te vizează (p. 56).

*

Se trezește,
dă cu apă rece pe față,
se uită în oglindă
și se programează să fie fericit (p. 58).

*

Atât de aproape de tine,
eu am simțit ce înseamnă
ca un Sfânt să te iubească
și să se unească cu rugăciunea ta (p. 81).

*

Creația nu e viciu,
ci împlinire!
Cu fiecare carte ajung acolo
unde n-am mai fost.
E o escaladare a munților,
e o întindere la maximum a trupului
după viteza sufletului,
e lupta cu tine însuți (p. 87).

*

Când mă citesc am tot timpul
pe care nu l-am pierdut,
ci l-am dăruit (ibidem).

*

Vara mea e plină de trudă.
Fiecare poem mă cunoaște.
Eu însă mă uit
ca să mă redescopăr continuu.
De fapt,
noutatea de care suntem capabili
este o tot mai adâncă
coborâre în sufletul nostru (p. 92-93).

*

Am fost contemporan
cu comunismul,
dar pe mine m-a lăsat în pace (p. 96).

*

Am fost contemporan
cu Teologie pentru azi,
cu proiectul meu teologico-cultural.
Am fost contemporan
cu cărțile mele și ale soției mele,
care au fost patul ce m-a odihnit
toată viața.
Am fost contemporan
cu iubirea, cu prietenia
și cu sfințenia.
Contemporan cu grija
pentru Biserica lui Dumnezeu
și cu Sfinții și Îngerii Lui (p. 97).

*

De când m-am
îmbrăcat în roman,
stau de vorbă
cu fiecare filă scrisă.
Stau la taclale
despre toate lucrurile serioase,
care par unora de nebăgat în seamă. /…/
Căci romanul e
o predare de experiență (p. 98).

*

… oricât aș dori
să fiu eu însumi atunci când predic,
reușesc să fiu întotdeauna
ca cei din fața mea (p. 99).

*

Căci e nevoie de
renașterea literaturii
scrisă cu conștiință,
cu conștiința că
omul e cel din fața noastră
și că de el trebuie să avem grijă (p. 103).

*

…timpul investit
în alții se înveșnicește (p. 111).

*

Timpul e dat în dar
și tu trebuie să îl dai înapoi
Celui care ți l-a dat. /…/
Murim degrabă…
Și dacă crezi că e altfel,
e numai o problemă de timp…  (p. 112).

*

Când te apropii de sfârșitul unei cărți,
știi deja că mai e puțin.
Vezi punctul atât de aproape.
Te liniștești în fața foilor
suprapuse.
Cartea e acolo,
la tine,
fiind o mângâiere și o
fotografie a ta
recentă.
Te vezi pe tine împlinit,
deși mai sunt niște străzi de trecut,
niște priviri insistent aruncate pe text.
De la un capăt la celălalt tu ai călătorit,
tu ai fost acolo,
aruncând în aer toate greutățile
cu soluții reale,
viabile.
Nimeni nu îți poate spune
cum a fost.
Nimeni nu-ți poate povesti
ce a rămas de zis.
Cuvântul potrivit
la rândul potrivit.
Literele lipsă sunt rotunjite.
Notele de subsol
sunt rădăcinile textului
de deasupra.
Iar tu, ca un supraveghetor
al întregii lumi,
treci cu ochii peste fiecare frază,
pentru ca să pui, în definitiv, punct,
punctul hotărâtor,
de care are nevoie cartea,
opera,
viața ta.
De care are nevoie
o întreagă lume (p. 119-120).

*

Cărțile trebuie să fie ca acum:
la un loc, la locul lor,
și să poarte numele tău.
Și ele să vorbească
despre ce s-a făcut în timp,
despre cât timp am avut,
despre ce se poate face cu timpul nostru
dacă facem din el o îmbrățișare.
Le văd la un loc
în lumea onlineului de mâine,
ca și azi, în clipa de față.
Le văd într-o singură inimă,
într-o singură casă,
pe o singură masă,
pe multe mese,
în multe inimi,
în multe deschideri ale inimii.
Le văd și mă văd pe mine acolo.
O voce a sufletului meu,
care e viu
și vă vorbește (p. 142-143).

*

…literatura
este modul nostru
de-a mărturisi
adevărurile în care credem (p. 145).

*

…a comunica
înseamnă a trăi,
pentru că întâlnirea
cu alții înseamnă
întâlnirea cu tine (p. 147).