Predică la Intrarea Domnului în Ierusalim [2020]

Iubiții mei[1],

deși slujim cu ușile Bisericii închise, respectând teama Statului față de boală, Domnul nostru Iisus Hristos, Stăpânul și Răscumpărătorul vieții noastre, intră în orice inimă care I se deschide Lui. Pentru că El dorește să facă din sufletul și din trupul fiecărui om credincios un Ierusalim al său, adică un oraș al păcii. Căci יְרוּשָׁלַיִם [Ierușalaim][2] înseamnă „temelia păcii”[3]. Și când intră Domnul și Stăpânul vieții noastre în noi, prin slava Lui, noi devenim locașuri vii, raționale ale lui Dumnezeu, în care El Se odihnește. Pentru că Domnul Se odihnește în cei care Îl iubesc pe El și fac voia Lui cea sfântă.

Din punct de vedere istoric, El a intrat în Ierușalaim ca Împăratul Sionului, șezând pe mânz și fiind blând și mântuind [πραῢς καὶ σῴζων], atunci când a mers spre Patima Sa cea de bunăvoie[4].  Acum însă, duhovnicește, El intră pe porțile ființei noastre la Botezul nostru, când noi devenim ai Lui, și ori de câte ori noi ne spovedim Lui și ne împăcăm cu El sau ne rugăm Lui, Mântuitorului nostru. El intră duhovnicește în noi și rămâne cu noi ori de câte ori noi nu vrem să trăim fără El.

Pentru că Bisericile se pot închide oricând, noi putem fi persecutați în chip și fel, greutățile vieții noastre pot fi multiple, boala și sărăcia ne pot secătui mult, însă nimeni nu ne poate strica relația noastră cu Dumnezeu, dacă noi nu o stricăm! Nimeni nu ne poate scoate din relația noastră cu El! Pentru că El vine la noi și rămâne cu noi, dacă noi Îl dorim pe El în mod nespus.

Tocmai de aceea, pe lângă împărtășirea euharistică cu Domnul, există și împărtășirea sau unirea duhovnicească cu El prin rugăciune și prin dorul nostru de El. Împărtășirea continuă cu El prin rugăciunea continuă față de El. Prin iubirea noastră ne- mărginită pentru El, care ne face să ne rugăm mereu Lui și să fim cu El mereu.

Și așa cum există Botezul dorinței de mântuire – când cel nebotezat, care a dorit să se boteze, a murit dorind Botezul Domnului și el e considerat botezat prin iubirea lui pentru El –, așa este și Euharistia dorului de Dumnezeu, pentru credincioșii care nu pot să se împărtășească euharistic cu Domnul, din diverse motive, dar doresc mult să facă acest lucru. Pentru că cel care Îl iubește pe Dumnezeu, acela se unește cu El și este cu El duhovnicește, cu Domnul slavei, Cel care ne mântuie pe noi.

Dumneavoastră veneați la Biserică și vă aduceați pomelnicul și noi vă pomeneam nominal, înainte de a începe Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, în timpul Laudelor Utreniei și al Doxologiei celei Mari. Dar eu, înainte de a începe Utrenia, înainte de a începe Slujba de dimineață, slujesc Proscomidia! Și acolo vă pomenesc pe toți din parohie, întreaga Biserică și întreaga lume, punându-i pe toți cei vii și adormiți înaintea lui Dumnezeu. Căci pomenirile noastre nu sunt „porunci” date lui Dumnezeu! Noi nu Îi putem porunci lui Dumnezeu nimic! Ci pomenirile noastre sunt rugăciuni smerite către El, sunt puneri ale tuturor înaintea Lui, pentru ca El să Își facă voia Lui în noi toți după cum voiește.

Tocmai de aceea, că erați sau nu erați la Biserică sau că sunteți sau nu sunteți la Biserică, eu vă pomenesc pe toți la fiecare Dumnezeiască Liturghie pe care o slujesc și ca mine fac toți Ierarhii și Preoții Bisericii. Pentru că în Liturghie ne rugăm pentru toți oamenii și ne unim cu toții în slava lui Dumnezeu, plecându-ne cu toții în fața Dumnezeului nostru treimic, Cel care conduce Slujba noastră și o săvârșește împreună cu noi.

Pentru că, dacă am fi fost doar noi în Biserică, clerul și poporul, și Dumnezeu n-ar fi fost împreună cu noi și, împreună cu El, toată Împărăția Lui, noi am fi fost foarte triști, pentru că am fi fost extrem de singuri. Ne-am fi rugat unui Dumnezeu Care nu vine la noi și nu Îi pasă de noi.

Însă noi ne rugăm lui Dumnezeu, pentru că suntem împreună cu El la Slujbă! Ne rugăm Lui, pentru că Îl simțim și Îl vedem pe El, în mod duhovnicesc, împreună cu noi la Slujbă! Tocmai de aceea Biserica e divino-umană și toate Slujbele Bisericii sunt divino-umane, pentru că la ele participă Dumnezeu și întreaga Lui Împărăție. Și dacă vedem și trăim această mare taină a Bisericii, adică prezența lui Dumnezeu cu noi în Biserică, atunci noi putem trăi oriunde Biserica, pentru că ne putem trăi oriunde relația noastră cu Dumnezeu, pe care am început-o în Biserica Lui. Dar, plini de dorul de El, noi ne întoarcem iar și iar în Biserica Lui, pentru ca aici să ne bucurăm și să ne veselim de Dumnezeul mântuirii noastre.

Căci dumneavoastră stați acasă astăzi, iar noi, Preoții, suntem în Biserică și Îi slujim lui Dumnezeu pentru toți. Dar și în dumneavoastră, cât și în noi e aceeași slavă a lui Dumnezeu, slava Lui care ne mântuie pe noi și care ne adună pe toți la un loc, pentru că suntem Biserica Lui. De aceea, noi nu suntem depărtați unii de alții duhovnicește, chiar dacă suntem depărtați trupește. Și nu suntem depărtați duhovnicește, pentru că slava Lui ne adună pe toți, adună întreaga Lui Biserică la un loc, și ne face să avem același gând și aceeași inimă, adică aceeași dorință de a-I sluji lui Dumnezeu și de a fi cu El.

…„Domnul [este] Împăratul nostru. [Și El,] Domnul, El pe noi ne va mântui” [Is. 33, 22, LXX], spunea Sfântul Isaias Profetul. Pentru că, „iată, Împăratul cel drept va împărăți [Βασιλεὺς δίκαιος βασιλεύσει]” [Is. 32, 1, LXX] pe pământ! Însă Împăratul este Domnul Savaot [Is. 6, 5, LXX], dar și Împăratul lui Israil [Is. 44, 6, LXX].

Tocmai de aceea, mulți considerau că Mașiah [מָשִׁיחַ][5] este Împăratul lui Israil și aveau dreptate. Însă nu aveau dreptate când credeau că Mașiah va fi un războinic care îi va scăpa de romani, de asuprirea romană. Pentru că Mașiah era Iisus Hristos și Iisus Hristos e Împăratul lui Israil și Domnul Savaot, dar El a venit blând și mântuind pe poporul Său. El nu a scos sabia, nu a omorât oameni, nu a fost un cuceritor lumesc, dar Domnul nostru Iisus Hristos cucerește mereu inimile oamenilor și împărățește întru ei. Pentru că îi atrage la Sine prin slava Lui și îi umple de strălucirea cea veșnică a slavei Sale. Domnul ne întoarce pe toți spre pocăință și spre vederea păcatelor noastre, pentru ca să ne umple pe noi de slujirea Lui, spre mântuirea noastră.

Căci, „iată [ἰδοὺ], Eu mântui poporul Meu din pământul răsăriturilor [Ἐγὼ ἀνασῴζω τὸν λαόν Μου ἀπὸ γῆς ἀνατολῶν] și din pământul apusurilor [καὶ ἀπὸ γῆς δυσμῶν]!” [Zah. 8, 7, LXX]. El aduce în Biserica Sa întreaga lume. Și pe cei din răsărit și pe cei din apus. Dar îi aduce prin blândețea Lui, prin dragostea Lui, prin bucuria Lui, prin iertarea Lui și nu cu forța. Pentru că „El [este] blând [Αὐτός πραῢς] și șezând pe cel de sub jug și pe mânzul cel tânăr [καὶ ἐπιβεβηκὼς ἐπὶ ὑποζύγιον καὶ πῶλον νέον]” [Zah. 9, 9, LXX], și astfel a primit cântare de biruință de la pruncii cei fără de răutate[6].

Pentru că noi ne apropiem cu bucurie de Cel blând și lesne iertător, de Cel multmilostiv și îndelung-răbdător. Ne apropiem de El, pentru că ne uimește cu frumusețea Lui cea dumnezeiască, cu bunătatea Lui fără margini, cu milostivirea Lui cea negrăită.

Și dacă ei „au luat ramuri de finici și au ieșit întru întâmpinarea Lui, și strigau: «Osanna! Binecuvântat [este] Cel care vine în[tru] numele Domnului, Împăratul lui Israil»” [In. 12, 13, BYZ], noi ne deschidem inimile spre El întru rugăciune și Îl primim în casa ființei noastre ca pe Stăpânul și Domnul întregii creații.

Nu, n-avem porțile închise, ci cu totul deschise! Porțile ființei noastre sunt deschise, pentru ca Domnul să intre întru cetatea Lui, pe care El a zidit-o în pântecele maicii noastre. Și dacă El e temelia vieții noastre trupești și duhovnicești, atunci noi suntem Ierușalaimul lui Dumnezeu. Noi suntem Ierușalaimul pe care El îl dorește și pentru care S-a răstignit pe Crucea iubirii Sale de oameni.

„Fă bine, Doamne, în bunăvoirea Ta, Sionului, și să fie zidite zidurile Ierusalimului!” [Ps. 50, 20, LXX], se ruga Sfântul David Profetul. Pentru că El a zidit zidurile Ierusalimului pe Cruce, ne-a rezidit pe noi ca cetăți ale Sale, ca cetăți ale păcii, pentru că ne-a umplut pe toți de slava Lui. Domnul ne-a îmbrățișat pe toți pe Cruce, ne-a îmbrățișat cu iubire preadumnezeiască, pentru că ne-a asumat pe toți în moartea Lui. El a murit pentru noi, pentru ca noi viață să avem întru El. Și intrarea Lui în Ierusalim a fost o intrare din dragoste pentru noi, din dragoste negrăită pentru întreaga umanitate. Căci El știa că merge spre Cruce, dar spre Crucea prin care a mântuit întreaga lume.

De aceea, iubiții mei, acestea ne spune Domnul: „Încă puțin timp Lumina este cu voi. Umblați până când aveți Lumina, ca să nu vă prindă pe voi întunericul! Căci cel care umblă în întuneric nu știe unde merge. Până când aveți Lumina, credeți întru Lumină, ca să fiți fiii Luminii!” [In. 13, 35-36, BYZ].

A merge la întâmplare înseamnă a merge în întuneric. Și cine merge în întunericul necunoașterii lui Dumnezeu, în întunericul necredinței, acela nu știe unde merge. Nu știe ce face cu adevărat, nu știe cât păcătuiește. Însă cel care se îmbracă întru lumina Preasfintei Treimi, cel care se umple de slava Lui cea necreată și veșnică, acela este plin de lumina Luminii și este fiul Luminii, e fiul lui Dumnezeu.

Și noi ca fii ai lui Dumnezeu trebuie să trăim acest zile sfinte, ca fii ai Luminii Celei veșnice, pentru că suntem fiii Împăratului Celui veșnic.

Dumnezeu să ne întărească pe mai departe în postirea noastră și în rugăciunea noastră! Pentru că mergem cu Domnul spre Patima și spre Învierea Lui cea de a treia zi, care ne vorbește despre „învierea cea de obște [τὴν κοινὴν ἀνάστασιν]”[7] a întregii umanități. Amin!


[1] Începută la 10. 23, în zi de miercuri, pe 8 aprilie 2020. Zi cu soare, 11 grade, vânt de 2 km/ h.

[2] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Jerusalem.

[3] Fausset’s Bible Dictionary, 1947.01, apud BW 10.

[4] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Tri/t07.html.

[5] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Messiah.

[6] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Tri/t07.html.

[7] Ibidem.

4 comentarii la „Predică la Intrarea Domnului în Ierusalim [2020]”

  1. Așa e, Părinte. Dorul de Hristos, de Dumnezeu este foarte important în relația noastră cu El. Opreliștile ar trebui să crească foarte mult acest dor în inimile noastre. Acum, când vedem cu uimire că ne sunt închise ușile Bisericilor, să ne închipuim cum era pe vremea comunismului sau a altor prigoane, când participarea la slujbe era sancționată de autorități. Și să ni se facă dor de a fi prezenți acolo, dor de icoane, de tămâie, de comuniunea în rugăciune, de atmosfera harică de acolo. Simțim ceva și uitându-ne la tv, dar totuși nu este același lucru cum e contactul direct cu sfintele moaște sau cu sfintele icoane sau ascultarea în picioare a slujbei, în Biserică. Și da, trebuie să ne fie dor, tot mai mult dor, pentru că încă trăim pe pământ și suntem departe de Împărăția Lui prin păcatele noastre. Binecuvântați și iertați!

    1. Dorul de Dumnezeu ne mântuie, Domnule Sofronie! Pentru că atunci când ne este dor de El, știm să răbdăm toate pentru El. Dumnezeu să vă păzească întru toate și să vă bucure cu mila Lui! Vă mulțumesc pentru prietenie și pentru rugăciune!

  2. Doamne ajută, sărutăm dreapta. Mulțumim foarte mult pentru cuvintele de mângâiere și de nădejde! Rugați-vă pentru noi ca să ne facă Domnul cetăți ale păcii, sa nu mai fie atâta tulburare și dezorientare a oamenilor. Toți alergăm haotic fără rost, n-avem pace în sufletele noastre pentru că nu avem credință sau avem prea puțină. Nu e nimic ca pacea lui Dumnezeu și totuși nu o căutăm fie pentru că nu știm cum, fie pe pentru că nu cere prea multă nevoință. Sfântul Siluan spunea că rugăciunea e cel mai greu lucru. Vă doresc o duminică a Floriilor și o săptămână a Patimilor pline de har!

    1. Să ajungem cu toții cetăți ale păcii, Doamnă Ioana, și Dumnezeu să vă bucure și să vă întărească în tot ceea ce faceți! Vă mulțumesc frumos pentru prietenie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *