Psalmul al 24-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată

Către Tine, Doamne, bietu-mi suflet
îl ridic cu rugă, cu-ntins cuget.
Doamne, prin nădejdea ce-am spre Tine,
să nu lași în veci să duc rușine,
nici pizmașii mei să mă închidă
într-al lor vicleșug, de mine să râdă.
Că[ci] toți aceia, Doamne, care Te rabdă
nu se vor teme la vreme de pradă.
Iar păcătoșii rău să pățească
și rușinea lor să le stea-n față.
Căile Tale, Doamne, îmi arată
și-n cărările Tale mă îndreaptă!
Și mă du, Doamne, de-mi fii povață,
spre-a Ta dreptate de mă-nvață!
Că-mi ești Domnul dat spre mântuire[-n făgăduință],
[iar eu] ziua toată Te-aștept cu credință.
Adu-ți aminte de îndurare[a Ta],
din veci ce o ai cu iubirea.
Că[ci] îți e, Doamne, mila care ne unge
așezată spre toți cu gând dulce.
Greșeala mea cea de tinerețe
să o uiți, Doamne,-n îndurare [cu blândețe]
și cu a Ta milă Îți adu aminte:
să nu mă uiți, Dumnezeu[le] Sfinte,
pentru a Ta sfântă bunătate
[prin] care-ntorci pe om din răutate.
Bun e Domnul și din dreptate
ne-a pus lege de către păcate,
[ca] să ne ducă pe cale în judecată[1],
pe cei tineri și [pe] cei cu blândețe [în faptă].
În căile Lui cele de viață
singur Domnul le este povață
și căile Lui toate sunt milă –
nefăcând adevărului silă –,
celor ce-I caută sfintele legi
și care mărturiile Îi păzesc întregi.
Dumnezeu[le], și pentru-al Tău sfânt nume,
greșelile să-mi ștergi de pe lume!
Cine e omul să-Ți știe de frică,
să nu-Ți poată greși-ntru nimică?
Îi vei pune lege-ntr-a Ta cale
căci a iubit poruncile Tale.
Sufletul lui în[tre] cei buni vei face
să petreacă în sălaș de pace
și sămânța lui va trăi-n țara [ce are],
de va moșteni moșii cu hotare.
Doamne, cei ce au de Tine frică
nu se vor sminti de nimica,
că[ci] le vei spune[2] sfânta Ta lege,
[ca] pe de-alături ei să n-alerge.
Ochii mei spre Tine, Doamne, caută
în tot ceasul cu minte curată,
că[ci] Tu îmi vei scoate din capcană
picioarele, din cursă vicleană.
Caută, Doamne, de mă miluiește,
că[ci] sunt singur născut, și mă crește!
Mi-am umplut inima de-ntristare:
ci ia-mi povara din spinare!
Vezi-mi greul și pentru[-a mea] smerenie
trimite-mi, Doamne, iertare[-n sfințenie]!
Vezi pizmașii că mi se-nmulțiră
și cu ură strâmbă mă urâră.
Sărmanul meu suflet mi-l ferește
de rușine, și mă izbăvește!
Că[ci], Doamne, mi-e nădejdea spre Tine,
[ca] să-mi trimiți folos cu bine.
Cei nevinovați, care țin dreptatea,
sunt cu mine-n toată dificultatea.
Că[ci] eu pentru Tine pun [în suflet] răbdare,
ca să am de la Tine, Doamne, iertare.
Și să izbăvești Creștinătatea,
ușurându-i toată greutatea!


[1] După judecățile Sale.

[2] Îi vei învăța.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *