Psalmul al 26-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată
Domnul îmi e lumină și mi-e mântuire,
n-am de nimeni nicio frică [, spre izbăvire].
Domnul mă apără cu pavăză tare
și n-oi avea în viață frică de pierzare.
De-ar fi cât de aproape pizmașii cu scârbă [de moarte]
și-ar vrea să-mi mănânce carnea de pe spate,
acelor pizmași care-mi caută durerea[1]
le va slăbi puterea și vor cunoaște căderea.
De s-ar așeza armată cât de mare,
[ca] să vină asupra mea, am inimă tare
și nu mă voi teme, cu a Ta nădejde,
de nicio oaste, că-mi aduce primejdie.
Numai ce am una să cer de la Tine:
în sfânta Ta casă să petrec cu bine
și-n zilele vieții să-Ți văd de frumusețe[2],
slujindu-ți în casă pân-la bătrânețe.
Că[ci] mă vei ascunde, la zi de năvălire,
sub cortul Tău, Doamne, ca să nu am sfiire.
Mă vei acoperi în cămară-adâncă,
să fiu fără teamă, mă vei sui pe stâncă.
Acolo pizmașii nu vor putea să mă vatăme,
peste ei mă vei pune cap fără abatere.
Dimprejur Îți voi face jertfe lăudate,
sub umbrarul cel sfânt[3] și cu cântări înalte.
Și-Ți voi cânta, Doamne, cântec cu silință,
ca să-mi auzi glasul cel de umilință,
și mă miluiește, Doamne, de-mi ascultă,
inima mea-Ți grăiește cu durere multă,
Doamne Sfinte, de voi căuta și sfânta Ta față,
că[ci] nu Îți este de mine greață.
Iar pe cel care se-ntoarce, Doamne, întru pocăință,
îl primești pe acela cu multă priință.
Și Te voi căuta cu față curată
[ca] să-Ți văd sfânta față și prealuminată.
Nu-Ți ascunde, Doamne, fața preacinstită,
nu fugi de mine la vreme cumplită,
ci-mi trimite, Doamne, a Ta judecată [pentru lucrare]
[ca] să nu duc îndelung [a Ta] lepădare!
Nu mă lăsa, Doamne, cu părăsire,
fără mântuire, ci-mi dă iertare [cu grăbire]!
M-a părăsit tata și-am rămas [fără] de mamă,
dar eu, Doamne Sfinte, sunt [dat] Ție în seamă.
Și mă îndreaptă cu sfânta Ta lege
pe cale dreaptă, Doamne, de voi merge.
Să crape pizmașii, să n-aibă [putere] să mă vatăme,
nici să nu aibă voie [liberă] asupra mea să se sature.
Că s-au ridicat asupra mea din părțile ambe,
[aducând] mărturii asupra mea cu cuvinte strâmbe.
Însăși minciuna asupra sa bârfește
și nedreptatea însăși [pe sine] se vădește.
Iar eu voi crede cu inimă-ntreagă,
că[ci] îmi va întinde Domnul mila Sa cea largă.
Îmi va da să văd și eu țara cea de viață,
să petrec cu Sfinții în trai de dulceață.
Voi răbda pe Domnul, să mă ducă-n slavă,
și nu mă voi mâhni de lungă zăbavă.
Mă voi îmbărbăta și voi pune [în suflet] răbdare,
așteptând pe Domnul cu inimă tare.
[1] Caută să-mi provoace dureri, suferință.
[2] Să mă îngrijesc de frumusețea casei Tale, a Bisericii Tale.
[3] În cortul cel sfânt.