Psalmul al 27-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată

Către Tine, Doamne, strig cu multă frică[-amară]:
iată, mă-mpresoară pizmașii de mă omoară!
Și de-i tăcea molcom, lăsându-i după vrere,
face-mi-vor vrăjmașii groază și durere.
Cu cei din mormânturi întocmai m-or face,
mă vor călca-n țărână, de-i vei lăsa-n pace.
Ci mi-ascultă, Doamne, glas de rugăciune,
când îmi cer iertare-arzând ca un tăciune,
cu mâinile-ntinse spre casa Ta sfântă.
Să nu fiu în număr cu răii ce nu Te-ascultă,
și cu păcătoșii care fac nedreptate [groasă]
să nu mă pierzi, Doamne, să suport pedeapsă,
[și nici] cu cei ce nu țin jurământ de pace
față de aproapele [lor], ci fac ce le place.
Precum ei lucrează, dă-le, Doamne, plata:
după vicleșuguri ce-au făcut, să-și vadă [răsplata].
[Celor] cu năravuri rele în mâinile lor,
ce-au făcut [ei] altora să le faci de zor.
La lucrurile Tale nu vor să se gândească,
poruncile Tale nu vor să le-mplinească.
Pentru-aceea, Doamne, le vei sparge ceata
și nu-i vei mai strânge[1], ci le vei da plata.
Binecuvântare să ai, Dumnezeu[le] Sfinte,
că[ci] mi-ai ascultat glasul cel de rugăminte,
astfel că [Tu] mi-ești sprijinul și ajutorul
și inimii mele nădejde[-n tot sporul].
Că[ci] mi-ai ascultat [ruga], de-mi înflorește
sărmanul meu suflet și trupul îmi crește.
Și cu bucurie Ți-aduc mulțumire [smerită],
Ție, Doamne Sfinte, cu rugă primită.
Sfinția Ta, Doamne, ești bună tărie
Bisericii Tale, și îi ești bucurie.
Îi ești și scut tare-n mulțime, sprijinire
Unsului Tău, Doamne, la ceas de năvălire.
Mântuie-Ți, Doamne, neamul Tău cel sfânt
și binecuvintează moștenirea Ta [pe pământ].
Crește-o și o-nalță pe bună pășune [cu verdeață],
[ca] să-Ți mărturisească în veci cu dulceață[2].


[1] În Împărăția Ta.

[2] Să fie în veci mărturie a bunătății Tale, întru dulceața harului Tău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *