Isaias, cap. 49, 1-15, cf. LXX

1. Ascultați-mă, insule[lor], și luați aminte, neamuri[lor]! „Prin vremea cea multă va sta”, zice Domnul. „Din pântecele maicii Mele a chemat numele Meu

2. și a pus gura Mea ca sabia cea ascuțită și sub umbra mâinii Sale M-a ascuns pe Mine. M-a pus pe Mine ca [pe] săgeata cea aleasă și în tolba Sa M-a ascuns pe Mine.

3. Și Mi-a zis Mie: «Robul Meu ești Tu, Israil[e], și în[tru] Tine voi fi slăvit [Mă voi slăvi]».

4. Și Eu am zis: «În deșert M-am ostenit și întru zadar și întru nimic Mi-am dat tăria Mea. Pentru aceasta judecata Mea [este] lângă Domnul și durerea Mea [este] înaintea Dumnezeului Meu».

5. Și acum așa zice Domnul, Cel care M-a zidit pe Mine din pântece [ca] robul Său, [ca] să-l adune pe Iacov și pe Israil către El – voi fi adunat [Mă voi aduna] și voi fi slăvit [Mă voi slăvi] înaintea Domnului și Dumnezeul Meu Îmi va fi tăria Mea –

6. și Mi-a zis Mie: «Mare Îți este Ție să Te numești pe Tine Fiul Meu [μέγα Σοί ἐστιν τοῦ κληθῆναί Σε Παῖδά Μου], [ca] să stea semințiile lui Iacov și risipirea lui Israil să se întoarcă. Iată [ἰδοὺ], Te-am pus pe Tine întru făgăduința neamului [τέθεικά Σε εἰς διαθήκην γένους], întru lumina neamurilor [εἰς φῶς ἐθνῶν], [ca] a fi [să fii] pe Tine [Tu] întru mântuire până la marginea pământului [τοῦ εἶναί Σε εἰς σωτηρίαν ἕως ἐσχάτου τῆς γῆς]».

7. Așa zice Domnul, Cel care te-a izbăvit pe tine, Dumnezeul lui Israil: «Sfințiți pe cel care defaimă sufletul Său, pe Cel care este urât de către neamuri, robi [și] stăpânitori! Împărații Îl vor vedea pe El și se vor ridica stăpânitorii și I se vor închina Lui pentru Domnul, că[ci] credincios este Sfântul lui Israil și [Eu] Te-am ales pe Tine».

8. Așa zice Domnul: «[La] vreme potrivită Te-am ascultat pe Tine și în ziua mântuirii Ți-am ajutat Ție. Și Te-am dat pe Tine întru făgăduința neamurilor, [ca] să așezi pământul și să moștenești moștenirea pustiului,

9. zicând celor din legături: <Ieșiți!> și celor din întuneric: <Să se descopere>. Și în toate căile lor vor fi păscuți și în toate cărările [va fi] pășunea lor.

10. Nu vor flămânzi, nici [nu] vor înseta, nici [nu-i] va lovi pe ei căldura și nici soarele, ci Cel care îi miluiește pe ei îi va mângâia [ὁ ἐλεῶν αὐτοὺς παρακαλέσει] și prin izvoare de apă îi va duce pe ei [καὶ διὰ πηγῶν ὑδάτων ἄξει αὐτούς].

11. Și voi pune tot muntele întru cale și toată cărarea întru hrana lor.

12. Iată, aceștia de departe vin! [Iar] aceștia de la miazănoapte și aceștia de la mare, iar alții din pământul persilor/ perșilor.

13. Veseliți-vă, ceruri[lor], și să se bucure pământul, să strige munții veselie și dealurile dreptate! Că[ci] Dumnezeu l-a miluit pe poporul Său și pe cei smeriți ai poporului Său i-a mângâiat»”.

14. Iar Sionul a zis: „M-a părăsit pe mine Domnul și Domnul m-a uitat pe mine”.

15. „Nu [cumva] va uita femeia pe pruncul său? [Sau] nu are să le miluiască pe odraslele pântecelui său? Dar, și dacă are să le uite femeia pe acestea, însă Eu nu te voi uita pe tine”, a zis Domnul.