Primul poem din vol. Te iubesc nu se termină

Da, așa să faci, prietene bun,
prietene al inimii mele!
„Boului treierând [Βοῦν ἀλοῶντα]”
inimile oamenilor
„nu îi vei pune botniță [οὐ φιμώσεις]”
[I Tim. 5, 18, BYZ] niciodată,
absolut niciodată, ci,
dimpotrivă, îl vei lăsa
să semene și să secere
cu meticulozitate,
cu răbdare multă
în ogorul Domnului.
Pentru că el va munci
de dimineața și până seara
și până noaptea și până va fi.
Va munci și se va sfinți
prin munca lui,
pentru că toate ale sale
vor spori.
Căci „vrednic [ἄξιος] [este]
lucrătorul de plata sa
[ὁ ἐργάτης τοῦ μισθοῦ αὐτοῦ]” [Ibidem],
de plata lui de la Domnul.
Căci mult prea vrednic este el
în ochii celor care îi văd inima,
care văd cât de adâncă e inima lui.
Ogorul Domnului este înăuntru.
Și, până acolo,
se ajunge cu cuvântul
care ară
și seamănă și udă și face
să crească iubirea lui Dumnezeu.
Nu pune botniță
cuvintelor lui Dumnezeu,
prietene!
Lasă-le tuturor de mâncare,
pentru că lumea e flămândă foarte!
Dă-le să bea din belșug
din înțelesurile mistice
ale Scripturii!
Du-i la Dumnezeieștii Părinți
ai Bisericii
ca să vadă abis de claritate!
Pentru că inima e tronul Împăratului,
e odihna Celui care stă pe Heruvimi.
Și acolo, înăuntru, cel care zidește,
zidește spre viață veșnică.
Și Împăratul vine acolo
unde se zidește duhovnicește,
unde inima e vie
și tresare
și e atentă la orice
înțelegere dumnezeiască.
Nu, nu pune botniță
frumuseții lui Dumnezeu!
Nu te atinge, necuratule,
de cele de taină ale lui Dumnezeu,
pentru că nu vei scăpa nears!
Căci El, Domnul Atotțiitorul
[Κύριος Παντοκράτωρ],
este deasupra ta [Naum 2, 14, LXX],
„și pe leii tăi îi va mânca
sabia [καὶ τοὺς λέοντάς
σου καταφάγεται
ῥομφαία]” [Ibidem].

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *