Psalmul al 29-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată

Înălța-Te-voi, Doamne, cu multă plecare,
că[ci] îmi trimiți sprijinire, de n-am lunecare.
Să n-aibă bucurie pizmașii de mine,
Doamne, Dumnezeu[le] Sfinte, că[ci] eu strig spre Tine.
Că[ci] mă scoli din boală și-mi dai sănătate
și-mi scapi sufletul lesne de la greutate.
Tu m-ai scos din Iadul ce n-are lumină,
m-ai ridicat dintre cei ce se pogoară-n tină.
Cântați[-I] Domnului, Sfinții, cântați să se știe,
și-I spuneți mărturia într-a Lui sfințenie.
Că[ci] Sfinția Sa, Domnul, durerea n-o lățește,
ci dă milă și viață cui se umilește.
Pe cel ce va vărsa lacrimi și va-nsera cu jale,
îl va dezlega la ziuă din toate greșelile.
Că eu ziceam în mine, când mă-mbogățisem,
că fără de poticnire îmi va fi viața-ntinsă.
Și Tu, Dumnezeu[le] Sfinte, mi-ai dat putere,
de mi-a stat frumusețea fără de scădere.
Iar când Ți-ai întors fața Ta cea sfântă,
mi-a pierit veselia și-am căzut în sminteală [multă].
Și nu am de-acum ce face, numai ce voi striga spre Tine:
Doamne, Dumnezeu[le] Sfinte, iartă-mi păcatele!
Căci ce folos îmi va face sângele cel mare,
de vreme ce-aș coborî să merg în pierzare?
Au doar poate spune țărâna, să grăiască
despre sfânta Ta dreptate, să Te povestească?
M-a auzit Domnul și mi-a trimis milă[-n durere],
mi-a stins slăbiciunea și mi-a dat putere.
Domnul spre bucurie mi-a întors mie plânsul,
din sacul ce-mbrăcasem, m-a schimbat dintr-însul
și-mi face veselie cu veșmânt de slavă:
slava mea să Te cânte fără de zăbavă.
Că m-ai scos, Doamne Sfinte, de la umilință:
binele Tău îl voi spune în veci cu credință.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *