Predică la Duminica a IV-a după Paști [2020]

Hristos a înviat!

Iubiții mei,

Evanghelia de astăzi, adică In. 5, 1-15, în care Domnul este Vindecătorul celui bolnav de 38 de ani, este un text care nu se regăsește complet în marile manuscrise ale Scripturii. În Codex Sinaiticus lipsește versetul al 4-lea. Același verset lipsește și în Codex Vaticanus și Codex Bezae. El apare însă în Codex Alexandrinus, dar incomplet: lipsește începutul și sfârșitul său, dar e redat complet în Codex Ephraemi Rescriptus: „Αγελος γαρ κατα κρον κατεβενεν εν τι κολυμβηθρα και εταρασετο τω υδορ ο ουν προτος εμβας μετα τιν ταραχιν του υδατος υγιης εγινετω ω διποτε κατηχετω νοσηματι” [In. 5, 4, Codex Eph. Res. (a)].

Și, după ce a fost corectat și diacriticizat, el a intrat în ediția BYZ în acest fel: „Ἄγγελος γὰρ κατὰ καιρὸν κατέβαινεν ἐν τῇ κολυμβήθρᾳ, καὶ ἐτάρασσεν τὸ ὕδωρ· ὁ οὖν πρῶτος ἐμβὰς μετὰ τὴν ταραχὴν τοῦ ὕδατος, ὑγιὴς ἐγίνετο, ᾧ δήποτε κατείχετο νοσήματι”. În traducerea mea, textul scriptural de la In. 5, 4, BYZ e acesta: „Căci un Înger, după [oarecare] vreme, se cobora în scăldătoare și tulbura apa; [și] atunci, cel intrat întâi după tulburarea apei, se făcea sănătos, indiferent de ce boală ar fi fost ținut”.

Îngerul Domnului, la porunca Lui, cobora în scăldătoare și o umplea de slava lui Dumnezeu. Și slava lui Dumnezeu era cea care îl vindeca pe primul care intra în apă. Însă, când vine Însuși Stăpânul întregii făpturi la cel bolnav, nu mai e nevoie de un intermediar, nu mai e nevoie de Îngerul Său, pentru că El Însuși îl vindecă pe acesta. Pentru că aceeași slavă a lui Dumnezeu, care iradia din Domnul, îl vindecă pe cel bolnav. Căci slava era a Lui, fiind ființială Fiului, și ea este comună Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Pentru că Dumnezeul treimic are o singură slavă și pe ea o dăruie tuturor celor credincioși Lui.

De aceea, întruparea Domnului nu i-a dezbrăcat pe Îngerii și pe Sfinții Lui de slava lui Dumnezeu! Pentru că Îngerii și Sfinții Lui locuiesc în slava lui Dumnezeu și sunt plini de slava lui Dumnezeu. Iar când Îngerii și Sfinții se arată în vedenie celor credincioși, ei se arată plini de slava Lui și fac minuni în viața noastră prin slava lui Dumnezeu. Căci slava Lui este viața noastră cea dumnezeiască, pentru că ea este cea care ne vindecă, ne mântuie, ne curățește, ne luminează și ne sfințește pe noi pururea. Și aici, pe pământ, în Biserica slavei Sale, noi trebuie să ne umplem mereu de slava Lui, pentru ca să trăim veșnic în Împărăția lui Dumnezeu ca unii plini de slava Lui. Căci toți ai Împărăției Sale trăiesc și Îl laudă pe Dumnezeu întru slava Lui.

Cel bolnav de 38 de ani [In. 5, 5, BYZ] zăcea în boală [In. 5, 5-6] la scăldătoarea Vitesda [Βηθεσδά] [In. 5, 2, BYZ]. Și Vitesda înseamnă Casa milei[1]. Un nume profetic pentru Biserica lui Dumnezeu. Căci Biserica e Casa milei lui Dumnezeu, e Casa Lui în care ne umplem de mila Lui, de slava Lui cea veșnică.

Și Vitesda e mai întâi de toate o scăldătoare [In. 5, 2], pentru că noi intrăm prin Dumnezeiescul Botez în Biserică. Ne umplem de slava Lui prin Botez, pentru că Botezul ne curățește de păcate și ne luminează și ne sfințește, făcându-ne mădulare mistice ale lui Hristos Dumnezeu. Și această scăldătoare dumnezeiască are 5 porticuri sau pridvoare [πέντε στοὰς] [In. 5, 2, BYZ], pentru că noi avem 5 simțuri trupești și 5 sufletești. Și toate simțurile noastre se sfințesc continuu în Biserică. Pentru că noi ne sfințim cu totul în Biserica lui Dumnezeu, în relație vie, continuă, harică cu Dumnezeul mântuirii noastre.

Sfântul Augustinus de Hippo a tâlcuit și el duhovnicește Evanghelia noastră de azi. Căci ne-a spus că apa scăldătoarei era poporul iudeu, iar cele cinci pridvoare sunt legea Vechiului Testament. Și tulburarea apei este Patima Domnului, cea prin care El ne-a adus nouă vindecarea de păcate[2]. Iar Îngerul care venea mai înainte și tulbura apa era vestitorul Domnului Îngerilor[3]. Și Domnul îl vindecă pe cel bolnav tocmai în șabbat [שַׁבָּת][4], în ziua odihnei, sâmbăta, pentru ca să ne arate că El este Cel care ne recreează, ne rezidește pe noi duhovnicește[5]. Și că, în definitiv, odihna noastră trebuie să fie activă, duhovnicească, adică plină de fapte bune.

Căci tocmai de aceea S-a coborât la noi și S-a făcut om ca noi, dar fără de păcat, pentru ca să fie Prietenul și Ajutătorul fiecăruia dintre noi. Pentru că cel bolnav nu avea om [In. 5, 7, BYZ] care să îl ajute în boala lui. Cum nici noi nu avem prieteni, oameni capabili, pe care să ne bazăm, cu care să facem treabă. Și tânjim foarte mult după prieteni, după colaboratori, după ucenici, după Duhovnici, după Părinți, după oamenii lui Dumnezeu. Și cerem de la El astfel de oameni! Pentru că numai El ni-i poate arăta pe oamenii Lui, pe oamenii în care putem avea totală încredere și cu care putem să-I slujim lui Dumnezeu.

„Doamne [Κύριε], nu am om [ἄνθρωπον οὐκ ἔχω]!” [In. 5, 7, BYZ], spune bolnavul. Nu am un om de încredere, pe care să îl iubesc și care să mă iubească și să mă ajute. Și, din acest motiv, oamenii mor în casă de unii singuri, nevăzuți de nimeni, ci numai de Dumnezeu. Căci atunci când nu avem oameni, Îl avem pe Dumnezeu cu noi. Și Îl avem pe El cu noi, dacă ne dăm cu totul Lui și facem voia Lui cu inimă bucuroasă.

Domnul poruncește vindecarea bolnavului: „«Scoală-te, ia-ți patul tău, și umblă!». Și îndată omul s-a făcut sănătos, și și-a luat patul lui și umbla” [In. 5, 8-9, BYZ]. Pentru că în fața Lui nicio boală nu este de nevindecat. El poruncește vindecarea noastră, pentru că El este izvorul sănătății noastre. Pentru că sănătatea e darul Lui pentru noi, pe când bolile sunt consecințele rele, dezastruoase, ale păcatelor noastre. Căci păcatele au născut durerile, bolile și moartea în viața oamenilor.

De aceea, când Domnul poruncește sănătatea celui bolnav, El poruncește normalitatea. Pentru că sănătatea face parte din normalitatea omului. Sănătatea sufletească și trupească a omului, care se trăiește în relația cu Dumnezeu, este normalitatea omului. Pe când, cu totul anormale pentru om, sunt durerile, bolile, fricile, neînțelegerile, tristețile, nesiguranța, neiubirea, necomuniunea, moartea. Din acest motiv, tot ceea ce îl apasă, îl însingurează, îl întristează pe om sunt nefirești pentru el, pentru că omul a fost făcut pentru iubire, pentru comuniune, pentru viața veșnică cu Dumnezeu.

Și Sfântul Ioannis Hrisostomos a văzut în apa scăldătoarei Vitesda o prefigurare a Dumnezeiescului Botez, în care ne curățim de toate păcatele noastre[6]. Și el, cel bolnav, a stăruit 38 de ani[7], a așteptat atâta vreme, pentru că și-a dorit sănătatea. Nu a renunțat la dorința de a se vindeca, nu s-a sinucis, nu și-a pierdut credința în mila lui Dumnezeu, ci și-a așteptat vindecarea îndelung.

Așa după cum umanitatea a așteptat cinci milenii și jumătate venirea Domnului, întruparea Sa, tot la fel, cei care vor să se vindece, așteaptă îndelung mila lui Dumnezeu. Pentru că credința în Dumnezeu e așteptarea îndelungă a voii Lui cu noi. Noi nu Îl putem pune la încercare pe Dumnezeu! Noi nu Îi putem porunci Lui ce să facă! Ci noi, oamenii credinței, putem face doar un singur lucru: să așteptăm necontenit voia Lui cu noi. Pentru că El știe cel mai bine ce să facă cu fiecare dintre noi și care e folosul nostru real, profund, veșnic.

Și cel vindecat nu și-a ascuns vindecarea și nici nu a ieșit din porunca Domnului! Pentru că, deși știa că e ziua odihnei, el mergea cu patul în spinare, și a dat mărturie tuturor despre porunca Celui care l-a vindecat [In. 5, 9-12].

Însă nu știa numele Lui [In. 5, 13, BYZ]! Și nu știa numele Domnului, „căci Iisus S-a dat deoparte, mulțime [de oameni] fiind în [acel] loc” [Ibidem]. Și El S-a dat deoparte, S-a retras, pentru ca să ne învețe pe noi să fim discreți în gesturile noastre de credință și de evlavie. Adică să nu ne închinăm cu ostentație, să nu dăm milostenie pentru ca să fim filmați de către toată lumea, să nu facem lucruri care să fie doar de ochii lumii. Pentru că acestea ne fac nefirești, pentru că ne scot din părerea smerită despre noi înșine.

Însă Domnul nu îl lasă în necunoașterea Lui! Pentru că „Iisus îl află pe el în templu și i-a zis lui: «Vezi, sănătos te-ai făcut! Să nu mai păcătuiești, ca să nu-ți fie ție ceva mai rău!». [Și] omul s-a dus și a vestit iudeilor că Iisus este Cel care l-a făcut pe el sănătos” [In. 5, 14-15, BYZ]. Dar dacă tot păcătuim și nu ne pocăim, acel ceva mai rău decât chinul de aici este chinul cel veșnic, adică Iadul. Care este pentru cei ca demonii, care nu vor să se pocăiască.

Așadar, iubiții mei, Hristos Cel răstignit și înviat este Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre! El este Cel care ne vindecă de toată neputința și de toată patima. Remediile umane, pe care le avem tot din luminarea Sa, ne ajută în bolile noastre, dar nu ne fac imuni la orice boală. Ele sunt paliative, sunt medicamente ce ameliorează starea de boală, însă păcatele noastre înmulțesc bolile în noi. Pentru că rădăcina bolilor noastre sunt păcatele noastre.

De aceea, împotriva tuturor bolilor noastre, noi luptăm mai întâi de toate prin spovedirea păcatelor noastre și prin împărtășirea cu Domnul nostru. Pentru că El e adevărata noastră vindecare și curățire de orice patimă și de orice boală. A pune pe primul loc împărtășirea cu Domnul înseamnă a avea o bună înțelegere a medicamentelor și a tratamentelor de orice fel. Pentru că mai întâi avem nevoie de Izvorul vieții și al sănătății noastre, de Domnul nostru, apoi de medicamentele și tratamentele pe care El ni le-a dăruit nouă. Îl dorim pe El mai întâi, apoi darurile Sale! Pentru că viața fără El nu are nicio bucurie, nicio pace și nicio sfințenie, pe când suferința împreună cu El e o transfigurare continuă a noastră.

Dumnezeu să ne dea întotdeauna înțelepciunea de a înțelege voia Lui cu noi și cu întreaga lume! Pentru că trebuie să ne gândim mereu la binele nostru real, la mântuirea noastră, care este viața în sfințenie și în comuniune. Amin[8]!

---

[1] Easton’s Bible Dictionary, 557, in BW 10.

[2] PL 38, col. 687.

[3] PL 38, col. 691.

[4] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Shabbat.

[5] PL 38, col. 692.

[6] PG 59, col. 203.

[7] PG 59, col. 205.

[8] Terminată la 14. 29, în zi de miercuri, pe 6 mai 2020. Soare, 17 grade, vânt de 21 km/ h.