Isaias, cap. 51, 12-23, cf. LXX

12. Eu sunt, Eu sunt Cel care te mângâi pe tine. Cunoaște [aceasta]! Cine înfricoșându-se s-a înfricoșat de omul cel muritor și de fiul omului, care ca iarba a fost uscat [s-a uscat]?

13. Și L-ai uitat pe Dumnezeu, Cel care te-a făcut pe tine, pe Cel care a făcut cerul și a întemeiat pământul. Și te temeai pururea, [în] toate zilele, de fața mâniei [care] te necăjește pe tine. Căci [te gândeai în] ce fel s-a sfătuit [ca] să te ridice pe tine. Iar acum unde [este] mânia [care] te necăjește pe tine?

14. Căci în a te mântui pe tine nu va sta, nici [nu] va întârzia.

15. Că[ci] Eu [sunt] Dumnezeul tău, Cel care tulbură marea și sună valurile ei. Domnul Savaot [este] numele Meu.

16. Voi pune cuvintele Mele întru gura ta și sub umbra mâinii Mele te voi acoperi pe tine, în[tru] care am pus cerul și am întemeiat pământul. Și va zice Sionului: «Poporul Meu ești tu».

17. Ridică-te [ἐξεγείρου], ridică-te [ἐξεγείρου], învie [ἀνάστηθι], Ierusalimul[e] [Ιερουσαλημ], cel care ai băut potirul mâniei din mâna Domnului [ἡ πιοῦσα τὸ ποτήριον τοῦ θυμοῦ ἐκ χειρὸς Κυρίου]! Căci potirul căderii, vasul mâniei ai scurs și l-ai golit.

18. Și nu era, din toți copiii tăi pe care i-ai născut, cel care [să] te mângâie pe tine. Și nici nu era, din toți fiii tăi pe care i-ai înălțat, cel care ajută [să ajute] mâna ta.

19. Acestea două îți stau împotrivă ție. [Așadar,] cine va fi mâhnit ție [se va mâhni pentru tine]? Căderea și pieirea, foametea și sabia. [Și] cine te va mângâia pe tine?

20. Fiii tăi [sunt] cei în pierdere, cei care dorm pe marginea a toată ieșirea [οἱ καθεύδοντες ἐπ᾽ ἄκρου πάσης ἐξόδου] ca o sfeclă [pe] jumătate fiartă [ὡς σευτλίον ἡμίεφθον], cei plini de mânia Domnului, slăbiți prin Domnul Dumnezeu[1].

21. Pentru aceea, ascultă, [cea care ai fost] smerită și [care] ești beată, [dar] nu de vin!

22. Așa zice Domnul Dumnezeu, Cel care judecă pe poporul Său: «Iată, am luat din mâna ta potirul căderii, vasul mâniei și nu vei mai adăuga încă să bei [din] el!

23. Și îl voi arunca pe el întru mâinile celor care te-au nedreptățit pe tine și te-au smerit pe tine [și] care au zis sufletului tău: <Pleacă-te, pentru ca să trecem!>. Și ai pus afară, asemenea [cu] pământul, pe cele ale stomacurilor tale, celor care merg alături [de cale][2]»”.


[1] Slăbiți de către El.

[2] De calea lui Dumnezeu.