Predică la pomenirea Sfinților Împărați Constantinus și Helena [2020]

Hristos a înviat!

Iubiții mei[1],

orice om de stat și orice politician au ce învăța din râvna pentru Biserică și din grija pentru binele obștesc ale celor doi Sfinți Împărați și întocmai cu Apostolii [Ἱσαπόστολοι][2] astăzi pomeniți. Pentru că Sfinții Împărați Constantinus și Helena au iubit în mod desăvârșit Biserica lui Dumnezeu și credința mântuirii noastre și s-au gândit mereu la binele tuturor cetățenilor imperiului.

În același timp, relația dintre mamă și fiu sau dintre fiu și mamă este una admirabilă în cazul celor doi, pentru că Sfântul Constantinus și-a ascultat mereu mama, pe Sfânta Helena, și astfel și-au mântuit viața lor. Convertirea minunată a Sfântului Constantinus a fost sprijinită de credința vie, statornică a Sfintei sale mame, pe care a iubit-o mult și în care a avut cu totul încredere.

Pentru că familia creștină e prezentul și viitorul autentic al lumii. Familia creștină se naște și crește în Biserica lui Dumnezeu, iar sensul lumii este voia lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu conduce lumea spre unde El voiește, adică spre Împărăția Lui, spre transfigurarea întregii creații, și nu spre nimicire.

Tocmai de aceea, un politician creștin este unul care se gândește în primul rând la binele Bisericii și al întregii țări. Căci izvorul de viață și de sănătate al societății nu este Statul, ci Biserica lui Dumnezeu! În Biserică se formează adevăratul om social al României, dar și omul Împărăției lui Dumnezeu. Și dacă politicienii creștini sprijină Biserica în mod real, ei sprijină sănătatea reală a oamenilor și bunul mers al societății noastre.

Sfântul Constantinus, aidoma Sfântului Pavlos, a fost întors din calea lui de către Dumnezeu. Din calea lui cea rea. Și el s-a lepădat de dumnezeii Mars[3] și Apollo[4], în care crezuse până atunci[5], pentru că Dumnezeul Cel adevărat i S-a revelat lui și i-a spus că biruința lui stă în Dumnezeiasca Cruce. Pentru că Crucea Domnului este semnul [signum[6]][7] cel tare și puternic, este minunea dumnezeiască prin care noi învingem toată ispita și toată patima din ființa noastră.

Tocmai de aceea, noi ne însemnăm de multe ori cu semnul Sfintei Cruci, ne închinăm de multe ori într-o zi, pentru că simțim din plin puterea lui Dumnezeu, slava Lui, în semnul Crucii pe care ni-l facem pe trupul nostru. Slava Crucii Sale ne inundă și ne umple de putere dumnezeiască. Căci creștinii lui Dumnezeu I se închină Lui continuu și Îl au pe El ca sursa vieții și a bucuriei lor. Pentru că ei trăiesc duhovnicește pe pământ, ca Sfinți ai Lui, și nu trăiesc ideologic, nu trăiesc pur trupește, făcând abstracție de Făcătorul întregii creații.

Iar Sfântul Constantinus, deși trăia într-o lume aproape cu totul păgână, idolatră, are curajul cu totul dumnezeiesc de a pune Biserica lui Dumnezeu în prim-plan și, odată cu această mutare fundamentală, să înceapă creștinarea imperiului. Pentru că a fost de ajuns chemarea lui de către Dumnezeu și convertirea lui la dreapta credință a Bisericii, pentru ca lumea din jurul său să se schimbe în mod ireversibil.

Curajul dumnezeiesc al unui singur Împărat a schimbat cu totul fața lumii! El a scos Biserica din catacombe, a oprit persecuția împotriva creștinilor și a început zidirea lumii creștine libere. A lumii creștine cu drepturi politice și sociale. Tocmai de aceea este cu totul îndreptățită numirea lor de întocmai cu Apostolii, pentru că munca lor a fost una de apostolat, de convertire a păgânilor la dreapta credință a Bisericii. Și oricine pune început Bisericii undeva anume, unde nu este Biserica, este întocmai cu Apostolii Domnului.

Astăzi însă, orice grupare eterodoxă trăiește cu orgoliul că este „o evanghelizatoare” a lumii. Numai că, în Sinaxarul Bisericii, Sfinții cei întocmai cu Apostolii sau Sfinții Apostoli ai diverselor neamuri sunt bine precizați. Și noi îi cinstim pe aceștia ca întemeietori de Biserici naționale, pentru că ei au pus începutul bun al Bisericii într-o regiune sau într-o țară anume. Și de la ei, de la Sfinții Apostoli ai neamurilor, noi numărăm anii Bisericii dintr-un loc anume.

Însă Bisericile naționale mai vechi sau mai noi sunt parte constitutivă din singura Biserică a lui Dumnezeu, din Biserica Cincizecimii, care a ajuns până la noi. Căci noi, cei de azi, din secolul al 21-lea al Bisericii creștine, facem parte din Biserica lui Dumnezeu nu pentru că am inventat-o noi acum 10 ani, ci pentru că am intrat, prin Botez, în Biserica lui Dumnezeu, care a ajuns până astăzi, la noi.

Și Sfântul Constantinus în această singură Biserică a intrat prin Botez și nu într-o „alta”, care „s-a pierdut în negura vremurilor”! Pentru că Biserica își are temelia ei în slava Dumnezeului treimic și nu poate fi desființată sau schimbată de nimeni.

Împăratul păgân s-a convertit la dreapta credință a Bisericii în mod continuu și s-a botezat în ultimul an de viată, în 337, în perioada pascală[8], devenind astfel creștin. Și-a schimbat viața cu totul, modul de a gândi, de a iubi și de a acționa, și a trăit ca un creștin autentic. Și el ne îndeamnă și pe noi să facem același lucru: să învățăm să fim creștini toată viața noastră! Pentru că pe fiecare zi înțelegem tot mai mult la ce trebuie să renunțăm pentru a fi creștinii pe care Și-i dorește Dumnezeu.

Sfântul Constantinus, Împăratul creștin al Bisericii, a adormit de praznicul Cincizecimii, pe 22 mai 337[9]. Ca semn că el a adus pacea și unitatea în Biserica lui Dumnezeu. Sfânta Helena, mama sa, adormise pe 18 august 330[10] și a fost Împărăteasă între 325-330[11], adică din anul Sinodului I Ecumenic și până la moartea sa.

Numele Împărătesei este Flavia Iulia Helena Augusta[12], pe când numele Împăratului este  Flavius Valerius Aurelius Constantinus Augustus[13]. Tocmai de aceea și eu folosesc grafia latină a numelor lor, pentru că ei au fost latini. Și e firesc ca noi să îi pomenim cu numele lor, așa cum au fost cunoscuți ei în viața aceasta.

Căci pentru fiecare în parte numele reprezintă identitatea noastră. Toți avem un nume, care este și numele nostru de Botez. Și când venim în fața Domnului ca să ne împărtășim cu El, noi venim cu numele nostru, cu cine suntem. Și El Se unește cu noi, cu cei botezați întru numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, întru numele Dumnezeului nostru treimic, pentru ca să fie veșnic cu noi.

Și când Mireanul devine Monah lui i se schimbă numele de Botez în numele de Călugărie. Ca să se arate că el a murit pentru viața aceasta lumească și a început o nouă viață: cu totul dedicată lui Dumnezeu. Și când Monahul devine Schimonah[14] lui i se schimbă din nou numele, ca să se arate că el s-a dăruit în mod desăvârșit lui Dumnezeu, începând viața cea cu totul desăvârșită.

Iar în calendarul Bisericii avem și Sfinți care au numele lor vechi, păgâne, Sfinți cu nume creștine sau Sfinți cu numele lor monahale. Și pe toți îi pomenim cu numele lor, cu numele pe care le-au purtat în viața lor de aici sau cu ultimul nume pe care l-au avut.

De aceea, când vorbim cu cineva trebuie să îi spunem pe nume. Pentru că prin rostirea numelui său arătăm respect față de el, față de cel care poartă acest nume. Dar dacă nu putem să îi spunem pe nume cuiva înseamnă că avem mare aversiune față de el. Și aversiunea aceasta nu e o virtute, ci o patimă, pentru că îl urâm și îl disprețuim pe cel căruia nu putem să îi pronunțăm nici măcar numele.

Însă „numele cel bun întru veac va rămâne” [Sir. 41, 13, LXX]! Numele Sfinților va rămâne pentru veșnicie, pentru că ei sunt moștenitorii Împărăției celei veșnice a lui Dumnezeu. Și chiar dacă, în istorie, Sfinții pot fi ocultați sau uitați, ei sunt veșnic cu Dumnezeu. Căci numele cel bun e al omului plin de faptele cele bune ale sfințeniei.

Și când te gândești la Sfântul Constantinus, astăzi pomenit, vezi bucuria întregii Biserici pentru că a primit libertatea ei mult dorită și drepturi sociale. Și când te gândești la Sfânta sa mamă, la Sfânta Helena, astăzi pomenită, vezi deodată Crucea Domnului, pe care ea a scos-o de sub pământ și ne-a dăruit-o tuturor. Căci omul cu nume bun are fapte răsunătoare în întreaga istorie și în întreaga veșnicie. Numele bun înseamnă o viață bună, o viață după voia lui Dumnezeu. Și dacă vrei să fii bun, cu adevărat bun, atunci trebuie să faci voia lui Dumnezeu în toate zilele vieții tale.

Așadar, iubiții mei, binele are un ecou veșnic, dar și răul are un ecou veșnic. Cele pe care le facem în sufletul și în trupul nostru acelea ne schimbă pentru veșnicie. Pentru că binele ne zidește, pe când răul ne destructurează interior. Binele lui Dumnezeu ne sfințește, pe când răul ne satanizează continuu. Și dacă binele pe care îl facem ne duce lângă Sfinții lui Dumnezeu pentru veșnicie, relele pe care le săvârșim ne duc lângă demoni pentru veșnicie, adică lângă cei care se împotrivesc continuu voii lui Dumnezeu.

Dacă minimalizăm păcatele pe care le facem, atunci lăsăm răul să se înmulțească în noi. Dar dacă suntem atenți la păcatele noastre, atunci le spovedim imediat. Pentru că păcatele trebuie șterse din noi prin iertarea lui Dumnezeu.

Multă sănătate celor care se bucură astăzi alături de patronii lor duhovnicești! Și Dumnezeu să ne bucure pe mai departe duhovnicește în praznicul cel mare al Învierii Domnului! Amin.


[1] Începută la 9. 3 minute, în zi de luni, pe 18 mai 2020. Cer înnorat, 17 grade, vânt de 3 km/ h.

[2] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/3295/sxsaintinfo.aspx.

[3] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Marte_(zeu).

[4] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Apollo.

[5] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_cel_Mare#Convertirea_lui_Constantin.

[6] Idem: http://archives.nd.edu/cgi-bin/wordz.pl?keyword=signum.

[7] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/In_hoc_signo_vinces.

[8] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_cel_Mare.  [9] Ibidem.

[10] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Helena.

[11] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Helena_(empress). [12] Ibidem.

[13] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Constantine_the_Great.

[14] Cf. https://ro.orthodoxwiki.org/Schimonah.

2 comentarii la „Predică la pomenirea Sfinților Împărați Constantinus și Helena [2020]”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *