Zi: 22 mai 2020

Doamne, judecă-i în[tru] dreptate
pe cei ce mă luptă-n strâmbătate!
Ieși cu scutul și cu a Ta armă,
să se obosească fără seamăn!
Calea să le-nchizi cu a Ta lance,
să n-aibă prigonitorii ce-mi face!
Sufletului zi-mi: „Stai cu-ncredințare!”,
iar Tu să-mi fii, Doamne, mântuire [tare]!
Să se sluțească-n grea rușine
cei ce-și pornesc răul lor spre mine!
Ca viscolu-n vârtej să se rotească
cei ce mă pizmuiesc! Răul să-i găsească!
Vântul să le scoale țărâna-n față,
să nu-și vadă traiul cu dulceață!
Domnul să le dea Îngerul ce-i bate,
să le pună răutatea-n spate!
Să le fie calea-ntunecată,
cu poticniri și-alunecată,
și de la Domnul să-i îngrozească
Îngerul, și armă să-i gonească!
Că[ci] în deșert mi-au întins cursă
și cu mreajă să mă-nghită [, pusă].
Bietul meu suflet în zadar mi-l mustrară:
să-i prindă cursa pe care-o lăsară
și capcana [lor] încă să-i găsească
și-n săgeți să nimerească!
Iar, Doamne, sărmanului meu suflet
de la Tine să-i vină bun cuget!
Să se desfete-n bucurie
de a Ta izbândă și tărie!
Și oasele mele să grăiască
de[spre] mila Ta cea dumnezeiască:
„Domn ca Tine cine-i, deopotrivă
cu firea Ta cea milostivă?
Că[ci] pe cel sărman îl scoți din mâini pline de sânge
și pe cel lipsit de la pizmaș ce vrea a-l frânge”.
[Aduceau] mărturii care-asmut la rele
[ca] să mă-ntrebe întrebări grele,
pentru bine cu rău să-mi plătească
și sărmanul suflet să-mi stârpească.
Când ei se-mboldeau să mă-mpresoare,
eu mă îmbrăcam în sac [și-n răbdare],
să mi se smerească bietul suflet,
cu rugă, cu post, cu smerit cuget.
Să mi se-ntoarcă-n sân ruga, de mi-i strâmbă,
bine de le zic numai din limbă!
N-am spre nimeni gând de răutate,
bine le poftesc ca unui frate.
Ca un om tânguitor, ce-și plânge mortul,
sunt trist, Doamne, și mâhnit cu totul.
Împrejurul meu se-adună cu șanțuri,
strângând bice asupră-mi și lanțuri,
cât nici firea nu mi se mai simte,
pentru ce-mi pregătiră, să pot lua aminte.
Că[ci] au fost împrăștiați din a lor socotință
și tot nu le-a venit [în suflet] umilință.