Isaias, cap. 58, cf. LXX

1. „Strigă cu tărie și nu ai să cruți! Ca trâmbița înalță glasul tău și vestește poporului Meu păcatele lor și casei lui Iacov fărădelegile lor!

2. Pe mine din zi [în] zi Mă caută și poftesc să cunoască căile Mele. Ca poporul făcând dreptatea și judecata Dumnezeului lor nepărăsind, Îmi cer acum judecata cea dreaptă și poftesc a se apropia lui Dumnezeu,

3. zicând: «Ce [ne este nouă], că am postit și nu ai văzut, ne-am smerit sufletele noastre și nu ai cunoscut?». Căci în zilele posturilor voastre aflați voile voastre[1] și pe toți cei de sub mâinile voastre îi împungeți[2].

4. Dacă postiți întru judecăți și certuri și îl bateți [cu] pumnii pe cel smerit. Pentru ce [atunci] Îmi postiți Mie, ca astăzi să aud în[tru] strigare glasul vostru?

5. [Căci] nu acest post l-am ales și [nici] ziua [aceasta pentru] a-și smeri omul sufletul său. Și nici dacă ai să apleci ca un belciug gâtul tău, iar pânză de sac și cenușă are să aștearnă dedesubtul [său], nici astfel [nu îl] veți chema [pe acesta] <postul cel primit>.

6. Nu acest post l-am ales Eu”, zice Domnul, „ci dezleagă toată legătura nedreptății! Dezleagă nodurile învoielilor celor cu forța! Trimite-i pe cei asupriți în[tru] eliberare și tot înscrisul cel nedrept rupe-l!

7. Frânge celui flămând pâinea ta și pe cei săraci, pe cei fără de casă [ἀστέγους], adu-i întru casa ta! Dacă ai să-l vezi gol, îmbracă-l! Iar pe casnicii seminței tale nu îi vei trece cu vederea.

8. Atunci va fi izbucnit [va izbucni] de devreme lumina ta, iar vindecările tale repede va [vor] răsări. Și dreptatea ta va merge înaintea ta [καὶ προπορεύσεται ἔμπροσθέν σου ἡ δικαιοσύνη σου], iar slava lui Dumnezeu te va înveșmânta pe tine [καὶ ἡ δόξα τοῦ Θεοῦ περιστελεῖ σε].

9. Atunci vei striga și Dumnezeu te va auzi pe tine. Încă grăind tu, [El] va zice: «Iată, de față sunt!». Dacă ai să iei de la tine[3] legătura și întinderea mâinii și cuvântul de cârtire

10. și ai să-i dai pâine, din sufletul tău, celui flămând și ai să saturi suflet smerit, atunci va răsări în[tru] întuneric lumina ta, iar întunericul tău [va fi] ca amiaza [καὶ τὸ σκότος σου ὡς μεσημβρία].

11. Și Dumnezeul tău va fi cu tine pururea și vei fi săturat precum poftește sufletul tău. Și oasele tale va fi îngrășat [vor fi îngrășate] și va fi [vor fi] ca grădina îmbătându-se [κῆπος μεθύων] și ca izvorul pe care nu l-a părăsit apa. Iar oasele tale ca iarba va [vor] răsări și va fi îngrășat [vor fi îngrășate] și vor moșteni neamurile neamurilor.

12. Și îți vor fi zidite ție pustiurile cele veșnice și îți va fi ție [îți vor fi ție] temeliile cele veșnice ale neamurilor neamurilor. Și vei fi chemat <ziditorul de ziduri> și pe cărările [tale] cele din mijloc le vei părăsi.

13. Dacă ai să întorci piciorul tău de la sabaturi, [pentru] a nu face voile tale în ziua cea sfântă, și vei chema sabaturile <cele delicate> și <cele sfinte> ale Dumnezeului tău, [și dacă] nu vei ridica piciorul tău în[tru] lucru și nici [nu] vei grăi, din gura ta, cuvânt în[tru] urgie,

14. și vei fi nădăjduind în Domnul, atunci [El] te va sui pe tine la cele bune ale pământului și te va hrăni pe tine cu îmbucături [din] moștenirea lui Iacov, a tatălui tău”, căci gura Domnului a grăit acestea.


[1] Când postiți vă faceți voile voastre și nu voia Mea. De aceea nu vă ascult pe voi.

[2] Îi chinuiți în chip și fel.

[3] Dacă ai să înlături.