1. „Strigă cu tărie și nu ai să cruți! Ca trâmbița înalță glasul tău și vestește poporului Meu păcatele lor și casei lui Iacov fărădelegile lor!
2. Pe mine din zi [în] zi Mă caută și poftesc să cunoască căile Mele. Ca poporul făcând dreptatea și judecata Dumnezeului lor nepărăsind, Îmi cer acum judecata cea dreaptă și poftesc a se apropia lui Dumnezeu,
3. zicând: «Ce [ne este nouă], că am postit și nu ai văzut, ne-am smerit sufletele noastre și nu ai cunoscut?». Căci în zilele posturilor voastre aflați voile voastre[1] și pe toți cei de sub mâinile voastre îi împungeți[2].
4. Dacă postiți întru judecăți și certuri și îl bateți [cu] pumnii pe cel smerit. Pentru ce [atunci] Îmi postiți Mie, ca astăzi să aud în[tru] strigare glasul vostru?
5. [Căci] nu acest post l-am ales și [nici] ziua [aceasta pentru] a-și smeri omul sufletul său. Și nici dacă ai să apleci ca un belciug gâtul tău, iar pânză de sac și cenușă are să aștearnă dedesubtul [său], nici astfel [nu îl] veți chema [pe acesta] <postul cel primit>.
6. Nu acest post l-am ales Eu”, zice Domnul, „ci dezleagă toată legătura nedreptății! Dezleagă nodurile învoielilor celor cu forța! Trimite-i pe cei asupriți în[tru] eliberare și tot înscrisul cel nedrept rupe-l!
7. Frânge celui flămând pâinea ta și pe cei săraci, pe cei fără de casă [ἀστέγους], adu-i întru casa ta! Dacă ai să-l vezi gol, îmbracă-l! Iar pe casnicii seminței tale nu îi vei trece cu vederea.
8. Atunci va fi izbucnit [va izbucni] de devreme lumina ta, iar vindecările tale repede va [vor] răsări. Și dreptatea ta va merge înaintea ta [καὶ προπορεύσεται ἔμπροσθέν σου ἡ δικαιοσύνη σου], iar slava lui Dumnezeu te va înveșmânta pe tine [καὶ ἡ δόξα τοῦ Θεοῦ περιστελεῖ σε].
9. Atunci vei striga și Dumnezeu te va auzi pe tine. Încă grăind tu, [El] va zice: «Iată, de față sunt!». Dacă ai să iei de la tine[3] legătura și întinderea mâinii și cuvântul de cârtire
10. și ai să-i dai pâine, din sufletul tău, celui flămând și ai să saturi suflet smerit, atunci va răsări în[tru] întuneric lumina ta, iar întunericul tău [va fi] ca amiaza [καὶ τὸ σκότος σου ὡς μεσημβρία].
11. Și Dumnezeul tău va fi cu tine pururea și vei fi săturat precum poftește sufletul tău. Și oasele tale va fi îngrășat [vor fi îngrășate] și va fi [vor fi] ca grădina îmbătându-se [κῆπος μεθύων] și ca izvorul pe care nu l-a părăsit apa. Iar oasele tale ca iarba va [vor] răsări și va fi îngrășat [vor fi îngrășate] și vor moșteni neamurile neamurilor.
12. Și îți vor fi zidite ție pustiurile cele veșnice și îți va fi ție [îți vor fi ție] temeliile cele veșnice ale neamurilor neamurilor. Și vei fi chemat <ziditorul de ziduri> și pe cărările [tale] cele din mijloc le vei părăsi.
13. Dacă ai să întorci piciorul tău de la sabaturi, [pentru] a nu face voile tale în ziua cea sfântă, și vei chema sabaturile <cele delicate> și <cele sfinte> ale Dumnezeului tău, [și dacă] nu vei ridica piciorul tău în[tru] lucru și nici [nu] vei grăi, din gura ta, cuvânt în[tru] urgie,
14. și vei fi nădăjduind în Domnul, atunci [El] te va sui pe tine la cele bune ale pământului și te va hrăni pe tine cu îmbucături [din] moștenirea lui Iacov, a tatălui tău”, căci gura Domnului a grăit acestea.
[1] Când postiți vă faceți voile voastre și nu voia Mea. De aceea nu vă ascult pe voi.
[2] Îi chinuiți în chip și fel.
[3] Dacă ai să înlături.